Acasă Stiri ExterneAmerica Veniturile grupului Vodafone au scăzut cu 4,4% în T2

Veniturile grupului Vodafone au scăzut cu 4,4% în T2

de GM

vodafone 1Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, a raportat al optulea trimestru consecutiv de declin al veniturilor din servicii, în condiţiile în care consumatorii din sudul Europei au redus factura la telefon, transmite Bloomberg. În perioada aprilie-iunie 2014, veniturile grupului Vodafone au scăzut cu 4,4%, până la 10,204 miliarde lire sterline, în timp ce veniturile din servicii, pe bază organică, au scăzut cu 4,2% până la 9,446 miliarde lire sterline.

Directorul general Vittorio Colao a declarat că anul fiscal a început în linie cu aşteptările companiei, adăugând că performanţele s-au îmbunătăţit pe pieţe precum Germania.
”Prin acţiunile comerciale şi investiţiile noastre, performanţele noastre încep să se stabilizeze pe mai multe pieţe europene, în condiţiile în care apetitul clienţilor pentru serviciile 4G este în creştere evidentă”, a declarat Vittorio Colao, citat de Mediafax.

Vodafone intenţionează să investească 19 miliarde de lire sterline (32 de miliarde de dolari) până în luna martie 2016 pentru modernizarea reţelei, ceea ce va permite companiei să ofere mai multe servicii prin combinarea telefoniei mobile cu Internetul şi televiziunea. Însă cheltuielile de capital şi tranzacţiile în valoare de 18 miliarde de euro pentru preluarea operatorului spaniol de cablu Grupo Corporativo Ono SA şi a celui german Kabel Deutschland Holding AG au determinat agenţia de rating Moody’s Investors Service să coboare ratingul Vodafone de la ”A3” la ”Baa1”.

Pe piaţa locală, Vodafone România a pierdut, în perioada aprilie – iunie 2014, aproape 92.000 de clienţi, numărul total al acestora fiind de 8.567.752 clienţi, în scădere cu 1,05% comparativ cu perioada similară din anul anterior. Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 435 de milioane de clienţi, la 30 iunie 2014.

Grupul britanic are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 50 de reţele partenere din întreaga lume.

din aceeasi categorie