Acasă MediuDezvoltare Durabila Turismul, cea mai bună formă de export a României – INTERVIU

Turismul, cea mai bună formă de export a României – INTERVIU

de GM

castelul bran turismMarii jucători din industrie vor un minister special pentru turism. Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican (totodată fondatorul şi managerul agenţiei de turism Bibi Touring), a declarat într-un interviu pentru Focus-Energetic.ro că lipsa stabilităţii în domeniul legal constituie un mare impediment pentru investitori. În plus, acesta spune că autorităţile ar trebui să aloce fonduri în vederea promovării turistice a României şi pe plan intern, nu doar pe plan extern.

”În domeniul turismului un lucru care ne deranjează în România este lipsa de stabilitate. În domeniul economic, în general, lumea se plânge că legile se schimbă peste noapte, că s-a majorat brutal TVA-ul la 24%, că se modifică taxele, impozitele, că nu poţi să faci un plan de afaceri pe termen lung. Domeniul turismului lucrează cu marje de profit extrem de mici şi este sezonier, de aceea, din păcate, unele firme nu au putut depăşi  şocurile din piaţă şi au intrat în insolvenţă. Ne deranjează şi faptul că, de 24 de ani, suntem trecuţi de la un minister la altul. În istoria post-decembristă a turismului am avut de două ori un minister doar al Turismului, cel condus de Dan Matei Agathon şi cel condus de Elena Udrea. Am avut atunci un ministru al Turismului la masa Guvernului. Altfel, suntem lăsaţi la urmă: Ministerul X şi al Turismului, al Construcţiilor, al Transporturilor, al Mediului de Afaceri, al Economiei, al Dezvoltarii,…al ce vrem noi şi – la sfârşit – şi al Turismului”. Acum, de exemplu,  avem o Autoritate pentru Turism, ordonator terţiar de credite”, a spus Voican.

În opinia acestuia, este greu să construieşti o industrie adevărată când focusul este pe schimbarea antetelor şi mutatul documentelor dintr-un sediu în altul.

“Dacă vrem ca România să aibă inteligenţa de a valorifica banii generaţi în alte economii, care nu sunt în criză, trebuie să avem viziune şi determinare. Trebuie să începem de sus. De la structura, legiferarea şi conducerea domeniului. Una e să fii ministru doar al Turismului şi alta e să fii legat de o titulatură pe care nici cei din industrie nu o reţin, când se schimbă ministrul şi ministerul de la un an la altul”, a afirmat Adrian Voican.

Un minister doar pentru turism

Acesta precizează că atunci când a existat un minister doar al turismului a fost bine pentru industrie.

“Eu, personal, am militat întotdeauna pentru un minister separat al Turismului. De două ori în 20 şi ceva de ani am avut Minister al Turismului. Şi cred că a fost bine pentru industrie. Pentru că, din punct de vedere politic, e un om la masa Guvernului şi are ceva de spus, e membru direct în Guvern. Pe când noi acum suntem ordonatori terţiari de credite. Asta înseamnă că există un ministru al domeniului respectiv, care mai are şi un secretar de stat, care mai are şi un preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism şi dacă doreste preşedintele ANT să modifice un ordin de ministru, nu o poate face el personal. Trebuie să vorbească mai întâi cu ministrul delegat, care vorbeşte cu ministrul nedelegat, cu ministrul principal. Deci nu mai eşti pe primul loc şi nu ai toată puterea de a decide şi de a dispune de un buget pentru industria pe care o conduci”, a menţionat Voican.

Acesta afirmă, totodată, că, de foarte multe ori, Ministerul Turismului cade sau e pus în Guvern în funcţie de algoritmul politic.

“Sunt două condiţii pentru orice pe lumea asta: să poţi şi să vrei. Chiar dacă vrei să faci ceva constructiv, dacă nu eşti direct în Guvern, nu poţi sau poţi extrem de greu. Ca să putem, subliniez, trebuie să existe un ministru şi un minister doar al turismului”, a mai spus Adrian Voican.

Oficialul nu a ezitat nici să critice foştii miniştri de resort.

„Udrea era foarte criticată. Am bătut la uşa ei doi ani să ne dea un buget de un milion de euro pentru promovarea turismului românesc şi tot nu ni l-a dat, deşi ni l-a promis. Dar ea a avut, totuşi, putere ca ministru să treacă legea tichetelor de vacanţă. Şi a fost apreciată de industrie atunci, pentru că s-a consultat cu noi. Sau ai parte de un ministru cum a făcut doamna Maria Grapini, care a venit doar cu ideile ei, a intrat în conflict cu toţi din industrie. A fost un personaj care, cum a venit, aşa a şi dispărut. Toată lumea zice „Bine că a plecat”, că nu te puteai înţelege cu ea. Era destul de agresivă în comunicare, nu avea talentul de a asculta, este o industrie în care ar trebui să întrebi oamenii ce proiecte au, ce priorităţi văd ei. Ei, Udrea pe noi ne-a întrebat, cel puţin la început a comunicat mai bine cu industria, chiar dacă a făcut-o, poate, pentru propria imagine”, a punctat Voican.

Acesta consideră că, despre restul miniştrilor, preşedinţilor şi secretarilor de stat, societatea îşi aminteşte destul de puţin. „Au fost pasageri şi destul de sterşi. Ca oameni, poate sunt cumsecade, dar nu a rămas ceva memorabil în urma lor, care să conteze cu adevărat pentru turismul românesc”, a spus Adrian Voican.

El consideră că un minister doar pentru turism este foarte important din punct de vedere al comunicării şi imaginii unei ţări.

„De ce s-a desfiinţat ministerul atunci când avea doar portofoliu pentru turism, nu ştiu, dar putem deduce. Atunci când se pune problema de austeritate, se consideră că face economie şi se reduce numărul de ministere. Astfel, atunci când vine un nou Guvern, turismul e primul care cade sau se comasează sau se transformă în autoritate sau capătă o altă denumire. Sau, dacă e o rocadă politică, au desfiinţat cu totul respectivul minister. Ca să nu existe comparatii între cel plecat şi cel nou venit. Repet, cea mai bună structură pentru noi, cei din turism, dar şi pentru România, este un minister doar al turismului. Chiar dacă este mai mic din punct de vedere al bugetului, este foarte important din punct de vedere al comunicării şi imaginii unei ţări”, a adăugat Voican.

Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Prahova consideră, totodată, că turismul este cea mai bună formă de export a unei ţări.

„De ce spun asta? Păi, să dau o comparaţie mai plastică, pragmatică: dacă am o firmă care face export de linguri de lemn sau de produse chimice, numai eu beneficiez de banii respectivi, de valuta încasată. Pe când la turism vine turistul străin cu banii lui câştigaţi în altă ţară şi îi împarte el, personal, banii întregii comunităţi: de la biletul de tren sau autocar, la taxi, la farmacie, la pensiune, la agenţia de turism, la suveniruri, toată lumea primeşte bani făcuţi în altă parte, în altă economie”, a declarat Voican.

În prezent, circa 20% dintre turiştii care se cazează la noi sunt străini, faţă de 80% români.

„Lucrul acesta ne spune întâi de toate că nu e bine să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, cum spune românul. Adică nu trebuie să crească procentul de străini, uitând de români, pentru că şi românii noştri sunt un vânat foarte interesant pentru alte destinaţii turistice, care ni-i fură: Bulgaria, Grecia, Turcia. Se stie: cheltuieşti mult mai puţin ca să păstrezi un client decât să aduci unul nou. În brandul de ţară au fost 75 de milioane de euro pe promovare şi toţi au fost alocaţi iniţial pentru promovare pe pieţele externe. Nu era niciun ban prevăzut acolo pentru păstrarea turiştilor români în turismul intern, ceea ce e aproape o sinucidere din punct de vedere al marketingului”, a menţionat Adrian Voican.

Voican recomadă autorităţilor să promoveze România în state care au bani, din petrol de exemplu, şi care ar veni în concediu la noi în ţară dacă, de exemplu, s-ar simplifica sistemul vizelor. Se pot da vize electronic, pe loc, sau se poate renunţa la vize pentru anumite pieţe.

”Am fost la Chişinău şi nu era niciun panou acolo dedicat României. Erau o mie de panouri pe care scria ”Hai în Turcia!”, ”Hai în Bulgaria!”, dar noi nu am putut să-i chemăm aici, deşi vorbesc aceeaşi limbă, acum nu mai au nici vize. Trebuie să ai o structură organizatorică clară, care să se păstreze an de an, pe care să nu o bată vântul, care să nu se schimbe din minister în autoritate, din autoritate în minister, să ai un buget clar, neuitând de turiştii care sunt acum, să nu-i pierdem pe aceştia încercând să aducem alţii”, a concluzionat Voican.

În ceea ce priveşte Legea Turismului, el spune că ne chinuim cu ea de ani de zile, pentru că e complicat de făcut o lege care impactează aproape toate celelate ministere şi nu există suficientă voinţă politică pentru ca aceasta să fie finalizată.

din aceeasi categorie