Bugetul Programului Rabla pentru persoane fizice va fi ajustat, dar fără să părăsească „anvelopa” inițială. Pentru că mașinile electrice nu prea au avut căutare, 45 milioane de lei destinate lor vor fi direcționate pentru subvenționarea achiziției de mașini cu motoare termice sau hibride, care și-au epuizat bugetul inițial în 13 minute. Informațiile furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu sunt destul de trunchiate, astfel că se știe doar bugetul pentru mașini termice. Totuși, informarea AFM vine în lipsa unui document oficial care să ateste acest lucru, iar Administrația are istoric bogat în a anunța anumite lucruri care nu s-au mai aplicat, pentru că nu aveau și baza legală.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță redistribuirea bugetului alocat sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla auto în vederea suplimentării fondurilor pentru persoanele fizice care doresc să-și achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice și hibride, se arată într-un comunicat de presă al administrației.
„În contextul cererii ridicate pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC), motociclete și autovehicule cu sistem de propulsie hibrid, AFM a decis redirecționarea a 45 de milioane de lei către această categorie de autovehicule, prin diminuarea bugetului alocat autovehiculelor electrice”, precizează comunicatul.
În aceste condiții, solicitanții persoane fizice se vor putea înscrie în aplicația informatică începând de joi, 06 noiembrie, ora 10:00 până la data de 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile. De asemenea, rămâne disponibilă înscrierea pentru achiziționarea autovehiculelor electrice, în limita noului buget disponibil.
„Dorim să oferim o nouă șansă celor care nu au reușit să se înscrie în prima etapă. O parte din fondurile alocate autovehiculelor electrice rămase neutilizate, precum și sumele rezervate pentru care nu s-au finalizat pașii procedurali conform ghidului de finanțare, vor fi puse la dispoziție pentru noi înscrieri. Astfel, 45 de milioane de lei sunt transferate către componenta clasică a programului – pentru autovehicule pe benzină sau hibride – pentru ca mai mulți români să poată beneficia de sprijin pentru achiziția unei mașini noi, mai puțin poluante”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice are un buget total de 200 de milioane de lei, iar fondurile destinate autovehiculelor noi cu combustie internă, motocicletelor și celor cu sistem de propulsie hibrid s-au epuizat în data de 30 septembrie 2025, în doar 13 minute de la lansare.
AFM reamintește valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice. Astfel, subvenția este de 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.
Informații detaliate privind înscrierea în program și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției, www.afm.ro. https://www.afm.ro/rabla_auto_pf_ghid_finantare.php, completează comunicatul.


