Parteneriatul dintre România şi Serbia se bazează atât pe cadrul instituţional al Comisiei mixte pentru Porţile de Fier, cât şi pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica şi Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, președintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul conferinţei internaţionale ”Iron Gates 2026”, organizată la Biblioteca Academiei Române.
Potrivit unui comunicat de presă, în intervenţia sa, şeful Hidroelectrica a evidenţiat importanţa strategică a sistemelor Porţile de Fier pentru România şi Serbia şi responsabilitatea comună a celor două state pentru exploatarea, întreţinerea şi modernizarea acestora în condiţii de siguranţă.
„Porţile de Fier demonstrează că putem construi împreună. Astăzi, responsabilitatea noastră este să continuăm să le exploatăm, să le întreţinem şi să le modernizăm împreună”, a spus acesta, potrivit comunicatului.
Plaveti a subliniat, totodată, că parteneriatul dintre România şi Serbia se bazează atât pe cadrul instituţional al Comisiei mixte pentru Porţile de Fier, cât şi pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica şi EPS, iar schimbul de informaţii, dialogul tehnic şi coordonarea practicilor de exploatare şi monitorizare sunt esenţiale pentru siguranţa şi fiabilitatea celor două amenajări.
La rândul său, preşedintele Comitetului Român al Marilor Baraje (CROMB/ROCOLD), Cătălin Popescu, a subliniat rolul hidroenergiei în asigurarea flexibilităţii şi stabilităţii sistemului energetic şi necesitatea adaptării infrastructurii la noile cerinţe tehnologice şi operaţionale.
Aproximativ o sută de specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor din România, Serbia şi alte state europene au participat, la Bucureşti, la conferinţa internaţională „Iron Gates 2026 – A Modern Approach to Safety and Operational Resilience”, dedicată siguranţei, modernizării şi exploatării sustenabile a sistemelor hidroenergetice Porţile de Fier I şi II.
Programul conferinţei a cuprins trei sesiuni tehnice dedicate cadrului de reglementare şi managementului riscurilor, utilizării instrumentelor digitale pentru monitorizarea infrastructurii şi evaluarea comportării construcţiilor, precum şi fiabilităţii echipamentelor şi prioritizării lucrărilor de mentenanţă şi reabilitare.
Printre subiectele abordate s-au aflat: „geamănul” digital al sistemului Porţile de Fier, managementul integrat al activelor, monitorizarea structurală şi geotehnică, evaluarea riscurilor şi utilizarea modelelor numerice pentru fundamentarea deciziilor de exploatare. Prezentările au fost susţinute de către specialişti din România, Serbia, Franţa, Cehia şi Bulgaria, iar dezbaterile au oferit un cadru de schimb de experienţă şi bune practici între operatori, experţi şi cercetători.
Ediţia din acest an a avut şi o semnificaţie istorică specială, întrucât la data de la 27 septembrie 2026 s-au împlinit 130 de ani de la inaugurarea Canalului navigabil Şip (în 1896), un moment important în istoria cooperării internaţionale pentru amenajarea Dunării şi dezvoltarea navigaţiei.


