Grupul Romgaz a raportat pentru primul trimestru al anului un profit net de 951 milioane lei, în scădere cu 23,64% față de aceeași perioadă din 2024. Cifra de afaceri a crescut cu 4,72%, la 2,38 miliarde lei.
”Cifra de afaceri din primul trimestru al anului 2025, de 2,38 miliarde lei, este în creștere cu 4,72%, respectiv cu 107,36 milioane lei, comparativ cu cea realizată în T1 2024, ca urmare a creșterii volumelor de gaze livrate cu 14,7%, veniturile din vânzarea gazelor naturale fiind mai mari cu 4,63%, ajungând la nivelul de 2,094 miliarde lei”, arată raportul transmis Bursei de Valori București (BVB).
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în primele trei luni din acest an a fost de 951 milioane lei, mai mic cu 23,64%, respectiv cu 294,4 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Față de T4 2024, profitul net este în creștere cu 2%.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel național pentru T1 2025 a fost de circa 41,36 TWh, fiind cu aproximativ 2% mai mare decât cel înregistrat în trimestrul 1 2024.
Producția de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al anului 2025 a fost de 1,285 miliarde metri cubi. Comparativ cu producția de gaze naturale din primul trimestru al anului 2024, producția înregistrată în T1 2025 a fost cu 0,43% mai mică.
”Nivelul producției de gaze naturale înregistrat în Trimestrul 1 2025 a fost influențat de: repunerea în producție a unor sonde inactive prin lucrări de intervenții și reparații capitale; asigurarea funcționării în parametri normali a tuturor capacitaților de comprimare și uscare gaze; creșterea productivității sondelor aflate sub debitul potențial; continuarea derulării proiectelor de reabilitare a principalelor zăcămintelor mature de gaze naturale”, arată raportul.
În ceea ce privește producția de condensat, în primul trimestru al anului 2025, a fost realizată o producție de 12.200 tone, cu 64% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, în special ca urmare a creșterii producției de condensat pe zăcământul Caragele.
Cantitatea de energie electrică produsă a fost de 199,703 GWh în trimestrul 1 2025, cu 24,3% mai mică față de perioada similară a anului trecut (263,80 GWh), dar mai mare față de trimestrul 4 2024 cu 32,5%.
Cu toate că producția de energie electrică a scăzut în primele trei luni cu 24,3% față de aceeași perioadă din 2024, având în vedere prețurile de vânzare mai mari, grupul a obținut o cifră de afaceri din această activitate mai mare cu 3,48%. Veniturile din servicii de înmagazinare s-au menținut la un nivel similar cu cel înregistrat în T1 2024. Ca structură a cifrei de afaceri, veniturile din vânzarea gazelor naturale reprezintă aproximativ 88% din cifra de afaceri totală a T1 2025, cele din vânzarea energiei electrice circa 5%, iar veniturile din servicii de înmagazinare aproximativ 6%.
Față de T4 2024, cifra de afaceri totală s-a majorat cu 3,51% (+80,7 milioane lei), un efect semnificativ avându-l veniturile din vânzarea energiei electrice, mai mari cu 45,1 milioane lei (+66,2%) având în vedere o producție mai mare cu 32,5%, în timp ce cantitățile de gaze livrate, mai mari cu 3,19%, au generat venituri în creștere cu 1,82% (+37,5 milioane lei).
Capacitatea de înmagazinare rezervată la începutul ciclului de înmagazinare 2025-2026 este de 93,76% din capacitatea de înmagazinare declarată.
Pentru primele 3 luni din 2025 Grupul Romgaz și-a planificat investiții în valoare de 1,06 miliarde lei și a realizat 0,85 miliarde lei, ceea ce reprezintă un procent de 80,74 % din nivelul investițiilor planificate. Din suma de 0,85 miliarde lei investită în cursul primului trimestru, pentru dezvoltarea perimetrului Neptun Deep a fost alocată suma de 0,63 miliarde lei.
Grupul are circa 6.000 de angajați.
Grupul Romgaz este format din Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz, ca societate mamă, și filialele Romgaz SA – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL și Romgaz Black Sea Limited, ambele deținute în proporție de 100% de Romgaz.