Sectorul de petrol şi gaze este în prezent foarte atractiv pentru fondurile de investiţii, dat fiind că societăţile din domeniu sunt printre cele mai bune plătitoare de dividend, a declarat pentru Focus-Energetic.ro directorul de investiţii al OTP Asset Management Romania, Dragoş Manolescu. Acesta spune că fondul preferă Europa şi Japonia ca alocare geografică, iar ca alocare sectorială – domeniul energetic: petrolul şi gazele.
„Sectorul de Petrol şi Gaze este în momentul de faţă foarte atractiv pentru fond din mai multe motive, printre care merită menţionate următoarele: corecţiile de preţ ale acţiunilor companiilor din sector, ca urmare a evoluţiei preţului petrolului din ultimele 9 luni care oferă preţuri de intrare atractive (pentru investitorii care caută valoare, câştigurile previzionate per acţiune pot fi achiziţionate la preţuri mai mici dacă ne raportăm la alte sectoare); există semnale de stabilizare a pretului petrolului; randamentele ridicate ale dividendelor (raportate la randamentele oferite de alte sectoare)”, spune Dragoş Manolescu.
Directorul de investiţii al OTP Asset Management Romania, administrator local de fonduri de investiții, a precizat totodată că societăţile din domeniul Petrol şi Gaze sunt printre cele mai bune plătitoare de dividend, iar în cotextul dobânzilor scăzute la nivel global se aşteaptă ca acţiunile acestora să devină interesante pentru investitorii în căutare de randamente mari ale dividendelor.
„De exemplu, randamentul dividendului în GBP pentru Royal Dutch Shell este de peste 6%, cel al British Petroleum de peste 5%, iar randamentul în EUR, respectiv NOK ale Total şi Statoil depăşesc 4%). OTP Premium Retun investeşte în sectorul de petrol şi gaze european, atât prin expuneri directe pe emitenţi, cât şi prin intermediul unor certificate index listate pe pieţele europene”, a adăugat Manolescu.
Ca teme investiţionale pentru acest an, fondul preferă obligaţiunile corporative în faţa obligaţiunilor suverane. Şi, de asemenea, preferă ca monedă dolarul în faţa euro.
Oficialii OTP Asset Management Romȃnia apreciază că euro se va întări şi faţă de leu şi faţă de dolar.
„Ne aşteptăm ca pe orizont de un an să continue trendul de apreciere al USD în faţa EUR. Dolarul va fi impactat pozitiv de riscurile geopolitice, precum şi de agravarea situaţiei din Grecia. Euro poate fi impactat pozitiv de date macro-economice pozitive în ceea ce priveşte creşterea economică în Europa”, mai spun reprezentanţii OTP Asset Management Romȃnia.
Altfel, directorul de investiţii a menţionat totodată că randamentul titlurilor de stat au atins noi minime istorice în ultimul an.
Ȋn urmă cu un an, OTP Asset Management Romȃnia, administrator local de fonduri de investiții, lansa OTP Premium Return, un fond care utilizează strategii de absolute return şi care ȋşi propune să aducă randamente consistente, ȋn condiţii de volatilitate scăzută, pentru a obţine cel mai eficient raport randament/ risc. Reprezentantul OTP Asset Management Romȃnia afirmă acum că, prin politica de investiţii a OTP Premium Return, se urmăreşte o alocare globală şi sectorială dinamică în căutarea celor mai bune oportunităţi de investiţii.
Pornind de la ipotezele investiţionale anunţate ȋn octombrie 2014, OTP Asset Management Romȃnia a alocat dinamic activele fondului, printre acestea regăsindu-se acțiuni europene şi romȃneşti, obligaţiuni, certificate pe indici, instrumente financiare derivate ȋn vederea managementului riscului etc.
“Diversificarea devine obligatorie pentru clienţii care doresc să economisească pe termen mediu şi lung, ȋn contextul randamentelor tot mai mici oferite de depozitele bancare, fondurile de obligațiuni şi de cele monetare. OTP Premium Return reprezintă o soluție pentru clienții care au un orizont investițional de cel puţin un an de zile, prin prisma faptului că fondul urmăreşte să obțină rezultate pozitive indiferent de evoluția piețelor de acțiuni sau de obligațiuni. Ne-am propus ȋncă de anul trecut să obținem randamente anuale superioare fondurilor de obligațiuni, ȋn condiții de volatilitate scăzută şi, după un an, putem spune că ne-am ȋndeplinit obiectivul. OTP Premium Return oferă o expunere dinamică pe diverse instrumente financiare, astfel că structura portfololiu poate fi repliată de la o săptamană la alta, ȋn funcție de oportunitățile oferite de piețele financiare”, a mai spus Dragoş Manolescu.
Valoarea minimă a investiției în OTP Premium Return este de o unitate de fond, iar valoarea nominală a unității de fond este de 1.000 lei. Clienții pot subscrie și răscumpăra în fiecare lună în OTP Premium Return, în primele cinci zile lucrătoare și pot răscumpăra, începând cu luna următoare celei în care au subscris. Odată cu redeschiderea aniversară, clienţii care vor subscrie ȋn fond ȋn următoarele 3 luni nu vor plăti comision de subscriere.
Prezentă pe piața locală din 2007, OTP Asset Management Romȃnia SAI S.A. se află în top şase administratori de fonduri de investiții din România, după activele aflate în administrare. Compania administrează o gamă diversificată de fonduri de investiţii, oferind investitorilor posibilitatea de a accesa investiţiile în acţiuni, prin intermediul OTP AvantisRO, investiţiile în titluri de stat şi obligaţiuni, prin intermediul OTP Obligațiuni, OTP Comodis, OTP Euro Bond şi OTP Dollar Bond, dar şi posibilitatea de a accesa strategii inovatoare de Absolute Return, prin intermediul OTP Premium Return.


