Acasă MediuDezvoltare Durabila O lună de “Rabla 2014”

O lună de “Rabla 2014”

de GM

rabla2Programul “Rabla 2014” funcţionează foarte bine, susţine ministrul Mediului Attila Korodi. Noile condiţii pentru a beneficia de subvenţia de la stat pentru maşina casată a tăiat drastic piaţa neoficială a tichetelor valorice, astfel că, anul acesta, nu s-au mai consemnat cozi de săptămâni la porţile remat-urilor.

Peste 5.720 de rezervări pentru persoane fizice au fost înregistrate până luni, 19 mai, în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2014, potrivit unui comunicat al Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

“La puţin peste o lună de la momentul în care am lansat programul Rabla 2014, avem mai bine de 5000 de rezervări pentru persoanele fizice. Dacă facem un calcul simplu, putem vedea că aproape 30% din totalul tichetelor electronice au fost deja alocate. Asta înseamnă că programul funcţionează foarte bine”, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Top

Topul judeţelor cu cel mai mare număr de rezervări este condus de Municipiul Bucureşti, cu 1.357 rezervări, urmat de judeţele Argeş şi Constanţa, cu 329, respectiv 280 rezervări. Pe ultimele 3 locuri ale clasamentului se află judeţele Teleorman, Bistriţa Năsăud şi Sălaj cu 36, 20, respectiv 14 rezervări.

Dintre rezervările de până în acest moment, AFM raportează 5.699 de rezervări ale căror date au fost verificate şi validate la Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, o rezervare în curs de verificare şi 20 de rezervări invalidate (din cauza datelor completate greşit sau eronate).

“Mă bucură faptul că nu avem raportate nereguli. Am avut un val masiv de solicitări reprezentate de cetăţenii care dispuneau de lichidităţi pentru achiziţia unui autoturism nou. Cu siguranţă, în perioada următoare ne aşteptăm la un nou val, format din acele persoane care aşteaptă contractarea unui credit pentru achiziţie. Dacă ne vom mişca în ritmul acesta, este posibil să epuizăm tichetele electronice înaintea datei preconizate”, a adăugat ministrul Attila Korodi.

Statistici

Din cele 17.000 de tichete alocate persoanelor fizice, mai sunt disponibile 11.280. De asemenea, pentru persoanele juridice au fost depuse până luni 302 dosare pentru 1.009 autovehicule, care se află în analiză. Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice care vor fi acceptate şi respinse în Program, va fi publicată pe site-ul AFM (www.afm.ro) la secţiunea aferentă Programului.

Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul Rabla se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, îşi pot casa maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele remat autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Pentru ediţia din acest an, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice. Valoarea tichetului valoric pentru casarea unei rable este de 6.500 de lei.

Marea schimbare din acest an se referă la faptul că tichetele valorice sunt emise numai după ce există cert o comandă pentru o maşină nouă.

din aceeasi categorie