Prețurile petrolului au scăzut ușor marți, după ce Iranul și Israelul au convenit să înceteze să se atace, dar, în spatele acestei aparențe de calm, piața țițeiului se confruntă cu o serie de forțe contradictorii: un armistițiu fragil în Golf, comenzi record de petroliere, semnale de slăbire a cererii pe termen scurt dar și o perspectivă pe termen lung a unui consum care refuză să scadă, arată analistul eToro, Bogdan Maioreanu.
Prețurile contractelor futures pe țiței s-au retras de la maximele înregistrate la începutul zilei de luni, dar au închis cu o ușoară creștere, WTI cu livrare în iulie urcând cu 0,8% la 91,30 dolari pe baril, iar Brent cu livrare în august câștigând 1,2% până la 94,25 dolari, după ce Iranul și Israelul au anunțat încetarea atacurilor reciproce în urma unui apel al președintelui american Donald Trump. Armistițiul a pus capăt a două sesiuni consecutive de pierderi, oferind o ușurare pieței perturbate de închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz – ruta prin care trece, în mod normal, aproximativ o cincime din țițeiul transportat pe mare la nivel global. Prețul și-a continuat mișcarea descendentă la începutul zilei de marți, contractele futures pe Brent pierzând încă 1,3%, iar cele pe WTI ajungând sub 90 de dolari pe baril.
Totuși, relaxarea prețurilor ar putea fi temporară. Rebelii Houthi din Yemen au declarat o interdicție asupra navelor legate de Israel în Marea Roșie, adăugând o presiune nouă asupra coridoarelor energetice. OPEC+ a aprobat a patra creștere consecutivă a producției în patru luni, dar majoritatea membrilor probabil nu vor putea respecta cotele existente din cauza perturbărilor din strâmtoarea Ormuz sau, în cazul Rusiei, a atacurilor cu drone ucrainene asupra infrastructurii. Arabia Saudită a redus prețul oficial de vânzare către cumpărătorii asiatici pentru a doua lună consecutiv, dând un semnal că cererea fizică se diminuează.
În ciuda acestui fapt, un pariu extraordinar a apărut în industria transportului maritim. Potrivit Clarkson Research, citat de Bloomberg, 262 de superpetroliere — VLCC (Very Large Crude Carrier) capabile să transporte câte două milioane de barili fiecare — sunt în prezent comandate la șantierele navale din întreaga lume, depășind recordul anterior stabilit în octombrie 2008. Acest portofoliu de comenzi reprezintă peste un sfert din flota existentă, cea mai mare pondere din 2011.
Există mai multe motive care stau la baza acestei creșteri de comenzi. Tarifele zilnice pentru petroliere s-au dublat față de nivelurile dinaintea conflictului, capitalizarea de piață combinată a celor mai mari 15 companii de transport maritim cotate la bursă a depășit uneori 60 de miliarde de dolari — aproximativ dublul nivelului de la începutul anului — iar prețurile pentru VLCC-urile second-hand se situează în jurul valorii de 115 milioane de dolari, un nivel maxim nemaiîntâlnit din 2008. Susținuți de profiturile generate de război, armatorii fac ceea ce au făcut și înainte, la apogeul ciclului: comandă mai multe nave.
Problema este că fundamentele economice se schimbă deja. Analiștii observă că piața a asimilat bine șocul ofertei de petrol, unele nave tranzitând deja în liniște Strâmtoarea Ormuz în cadrul unor acorduri bilaterale între producătorii din Golf și cumpărătorii asiatici. Cei mai mari proprietari de petroliere din lume avertizează însă că un acord între SUA și Iran privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea transforma profiturile record de astăzi într-o prăbușire bruscă a tarifelor de transport maritim.
Dar există și o alta perspectivă – pe termen lung. Potrivit IEA, consumul global de petrol va continua să crească până în 2050. În scenariul politicilor actuale, se prevede că cererea de petrol va crește la 113 milioane de barili pe zi până în 2050, în principal datorită utilizării crescute în piețele emergente și economiile în dezvoltare, pentru transportul rutier, materiile prime petrochimice și aviație. Și tot acest petrol va trebui transportat cumva. Comenzile masive de petroliere încearcă să răspundă acestei nevoi, dar unii proprietari de flote de petroliere au învățat să acționeze cu prudență într-o lume supusă unor tensiuni geopolitice intense. În doar câteva luni, lumea a trecut de la prețurile scăzute ale petrolului din perioada „drill, baby drill” la o volatilitate extremă, cu vârfuri care au depășit 120 de dolari pe baril din cauza războiului cu Iranul, în timp ce, pe termen lung, industria se confruntă cu provocări legate de politicile de emisii zero și de ascensiunea energiei regenerabile.
_
