Datele statistice oficiale arată că numai 63% din populaţie este deservită de servicii de salubritate. De asemenea, potrivit normelor europene, până în 2020, România trebuie să reducă 50% din deşeurile menajere şi 70% din deşeurile din construcţie şi demolare. Gestionarea deficitară a deșeurilor, precum și depozitarea iresponsabilă a deșeurilor produc efecte nefaste asupra mediului. Toate aceste informații sunt detaliate în Strategia naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020, aprobată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.
”O problemă importantă a sistemului de gestionare a deşeurilor din România este reprezentată de aria scăzută de acoperire cu servicii de colectare. Astfel, la nivel naţional în anul 2009 doar 63% din populaţie este deservită de servicii de salubritate, ponderea în mediul urban fiind de aproximativ 85% şi de doar 52% în mediul rural. De asemenea, se constată că încă mai sunt cantităţi de deşeuri care rămân necolectate”, se arată în strategie.
La nivelul anului 2010, mai mult de 95% din cantitatea de deşeuri municipale (exclusiv deşeurile din construcţii şi demolări) colectată de operatorii de salubrizare a fost eliminată prin depozitare, ratele de reciclare şi valorificare a acestor tipuri de deşeuri fiind încă foarte reduse. În anul 2010, din 5,325 milioane tone deşeuri municipale colectate de operatorii de salubritate au fost valorificate 296.140 tone deşeuri prin reciclare materială sau valorificare energetică.
O mare parte (57%) din cantitatea de deşeuri municipale generate este reprezentată de biodeşeuri (deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu amănuntul, compatibile cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare a produselor alimentare).
Însă depozitarea acestora are efecte nefaste asupra mediului (emisii de metan, gaz cu efect de seră şi contribuie la încălzirea globală) şi sănătăţii oamenilor. ”De aceea, directiva privind depozitarea deşeurilor impune un grafic de diminuare a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate”, se menționează în document.
Cea mai mare parte din fracţia biodegradabilă provine din mediul urban, aproximativ 50% din populaţia României locuind în mediul urban.
Românul cumpără mai mult decât consumă
O altă problemă a aglomerărilor urbane este reprezentată de deşeurile provenite de la produsele alimentare, deoarece comportamentul consumatorilor se bazează pe ideea „achiziţionării în cantităţi cât mai mari” fără a analiza însă dacă pot utiliza produsele în perioada de garanţie. Astfel, studiile recente sugerează, de exemplu, că 20 milioane tone de emisii de dioxid de carbon sunt create şi 6,2 miliarde de litri cubi de apă sunt utilizaţi pentru a produce 16 milioane tone de produse alimentare care se irosesc.
Prevenirea generării deşeurilor alimentare şi de băuturi oferă cele mai substanţiale beneficii pentru mediu şi câştiguri economice, mult mai mult chiar decât orice formă de tratare disponibilă în prezent. Referitor la depozitare, fiecare tonă de deşeuri alimentare care nu se mai depozitează conduce la evitarea a 4,2 tone emisii de CO2.
”În România este recomandată introducerea colectării separate a materiei biodegradabile în mediul urban mai puţin dens, în zonele verzi ale marilor oraşe şi în unele zone rurale, acestea reprezentând un procentaj de 25-35% din populaţie. La începutul anului 2011, la nivel naţional, erau un număr de 60 de instalaţii şi platforme de compostare funcţionale (autorizate sau în curs de autorizare)”, informează strategia.
Soluții de reciclare a materiilor biodegradabile
Toate deşeurile biodegradabile contribuie semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră atunci când sunt depozitate. Soluţiile de recuperare/reciclare şi de reducere a materiilor biodegradabile trimise spre eliminare finală, disponibile la acest moment, sunt: compostarea (degradare aerobă) cu producere de compost utilizabil; fermentarea (digestia) anaerobă cu producere de biogaz; tratarea termică; tratarea mecanobiologică (degradare aerobă) cu producere de deşeuri stabilizate, depozitabile.
Peste 7 milioane tone de gunoaie colectate în Capitală
În structura deşeurilor municipale din România, cea mai mare pondere o au deşeurile menajere (circa 81%), în timp ce deşeurile stradale şi cele din construcţii şi demolări au aproximativ aceeaşi pondere – 10%, respectiv 9%, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Peste 90% din aceste deşeuri sunt eliminate prin depozitare. În anul 2008, cantitatea de deşeuri municipale colectată prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau ale firmelor de salubritate a fost de 7,37 milioane tone.
Deşeurile municipale sunt deşeurile menajere generate în mediul urban şi rural din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi de la operatori economici, deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, la care se adaugă şi deşeurile din construcţii şi demolări rezultate din amenajări interioare ale locuinţelor colectate de operatorii de salubritate.
La nivelul anului 2008, cantitatea de deşeuri generate de industria extractivă, energetică şi prelucrătoare a fost de 159 milioane tone, din care, cea mai mare parte (88%) sunt deşeuri rezultate din activităţile de extracţie (minerit) –140 milioane tone, iar 19 milioane tone sunt deşeuri generate din industria energetică şi prelucrătoare.
În ceea ce priveşte generarea deşeurilor municipale, atât în România, cât şi la nivelul majorităţii statelor membre se înregistrează tendinţe de creştere a acestor cantităţi. Cu toate acestea, analizând evoluţia în perioada 2007-2010, se constată, începând cu anul 2009, o descreştere a cantităţii de deşeuri generate atât ca medie a UE, cât şi pentru majoritatea statelor membre, din cauza crizei economice şi nu neapărat măsurilor de prevenire. Conform datelor Eurostat, la nivelul anului 2010 în România cantitatea de deşeuri a fost de 365 kg/locuitor/an, cu 27% mai mică decât media la nivel european (502 kg/locuitor/an).
Obligați să reducem treptat deşeurile depozitate
Eliminarea deşeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România nu au fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale.
În ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor municipale, în anul 2010 erau în funcţiune un număr de 106 depozite neconforme, din care 26 şi-au sistat activitatea la 16 iulie 2010, potrivit calendarului negociat. Conform negocierilor pentru aderarea la UE, România este obligată să asigure reducerea treptată a deşeurilor din depozitele municipale neconforme, cu respectarea anumitor cantităţi maxime anuale.
De asemenea, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării ambalajelor provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice) se practică doar într-o mică măsură, la nivel local. La nivel naţional, în anul 2011 existau 698 de localităţi (urban şi rural) unde s-a implementat colectarea separată.
Planuri ambiţioase, pe hârtie
Noua Strategie naţională de gestionare a deşeurilor propune cadrul de măsuri care să asigure trecerea de la modelul actual de dezvoltare bazat pe producţie şi consum la un model bazat pe prevenirea generării deşeurilor şi utilizarea materiilor prime din industria de valorificare, asigurând astfel prezervarea resurselor naturale naţionale, creând premisele reconcilierii imperativelor economice şi „de mediu”.
Problematica privind impactul negativ asupra mediului şi sănătăţii umane, ca urmare a eliminării deşeurilor prin utilizarea unor metode şi tehnologii nepotrivite, rămâne de actualitate mai ales în contextul tendinţei susţinute de creştere a cantităţilor de deşeuri generate.
În sistemele socioeconomice (dominate de om), cea mai mare pondere a deşeurilor a fost şi continuă să fie considerată neutilizabilă, principala preocupare legată de gestionarea acestora fiind identificarea soluţiilor de eliminare.
În cadrul strategiei sunt totodată prezentate mai multe obiective ambiţioase care privesc gestionarea deşeurilor.
“Până în anul 2013 (strategia a fost elaborată anul trecut, n.r.) se va reduce până la 2,4 milioane tone cantitatea anuală a deşeurilor biodegradabile depozitate, reprezentând 50% din totalul produs în anul 1995. Se prevede un grad de recuperare a materialelor utile din deşeurile de ambalaje pentru reciclare sau incinerare cu recuperare de energie de 60% pentru hârtie/carton, 22,5% pentru mase plastice, 60% pentru sticlă, 50% pentru metale şi 15% pentru lemn”, arată strategia.
De asemenea, până în 2015 este prevăzută reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe. În plus, până anul viitor trebuie create 30 sisteme integrate de gestionare a deşeurilor la nivel regional/judeţean şi trebuie închise 1.500 depozite mici situate în zone rurale şi 150 depozite vechi în zonele urbane. Trebuie realizate şi cinci proiecte-pilot pentru reabilitarea siturilor contaminate istoric şi implementarea unor servicii îmbunătăţite de salubritate şi management al deşeurilor pentru un număr de 8 milioane locuitori.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor către populaţie şi sectorul de afaceri autoritățile își propun încurajarea investiţiilor verzi, dar și susţinerea iniţiativelor care responsabilizează populaţia pentru a reduce, a reutiliza, a recicla şi a valorifica deşeurile din gospodării.
Ce își propune strategia
– prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deşeurilor în linie cu ierarhia deşeurilor (prevenirea; pregătirea pentru reutilizare; reciclarea; alte operaţiuni de valorificare, de exemplu, valorificarea energetică; eliminarea);
– dezvoltarea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deşeuri şi reutilizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor;
– creşterea ratei de reciclare şi îmbunătăţirea calităţii materialelor reciclate, lucrând aproape cu sectorul de afaceri şi cu unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile;
– promovarea valorificării deşeurilor din ambalaje, precum şi a celorlalte categorii de deşeuri;
– reducerea impactului produs de carbonul generat de deşeuri;
– încurajarea producerii de energie din deşeuri pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;
– organizarea bazei de date la nivel naţional şi eficientizarea procesului de monitorizare;
– implementarea conceptului de „analiză a ciclului de viaţă” în politica de gestionare a deşeurilor.
Politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se subscrie obiectivelor politicii europene în materie de prevenire a generării deşeurilor şi să urmărească reducerea consumului de resurse şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor. Principiul acţiunii preventive este unul din principiile care stau la baza Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, prezentând ierarhia deşeurilor care „se aplică în calitate de ordine a priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, astfel: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, de exemplu, valorificarea energetică şi, ca ultimă opţiune, eliminarea”.
O mai bună gestionare a deşeurilor poate contribui la: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special metan de la depozitele de deşeuri, dar şi dioxid de carbon de emisie (prin reutilizare, reciclare şi alte metode de valorificare); creşterea eficienţei utilizării resurselor; protejarea sănătăţii publice prin gestionarea în condiţii de siguranţă a substanţelor potenţial periculoase; protejarea ecosistemelor (soluri, ape subterane, emisiile în aer).
Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea acestora, inclusiv supervizarea acestor operaţii şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare.
În prezent, la nivelul UE deşeurile municipale sunt tratate prin depozitare (38%), incinerare (22%), 25% reciclare şi compostare (15%). În România, unde au fost depuse eforturi şi au fost realizate investiţii importante pentru alinierea la acquis comunitar, situaţia evoluează rapid, însă principala modalitate de eliminare a deşeurilor este în continuare reprezentată de depozitare.
Conform datelor Eurostat din 2010, între statele membre ale UE există diferenţe semnificative, variind de la situaţia statelor în care depozitarea se realizează în mare măsură aşa cum este cazul Bulgariei (100%), României (99%), Lituaniei (94%) sau al Letoniei (91%), până la cea a statelor în care reciclarea deşeurilor municipale ocupă un loc important: Danemarca (54%), Olanda (39%), Belgia (37%).
România face parte din categoria noilor statelor membre în care cea mai mare parte a cantităţilor de deşeuri municipale colectate sunt eliminate prin depozitare, operaţiunile de reciclare şi valorificare fiind utilizate într-o măsură foarte mică.
România trebuie să recicleze 50% din deşeurile menajere, până în 2020
În ceea ce priveşte generarea deşeurilor municipale, se constată că atât în România, cât şi la nivelul majorităţii statelor membre se înregistrează tendinţe de creştere a acestor cantităţi. Cu toate acestea, analizând evoluţia pentru perioada 2007-2010, se constată, începând cu anul 2009, o descreştere a cantităţii de deşeuri generate atât ca medie a UE, cât şi pentru majoritatea statelor membre. Această evoluţie o putem aprecia că se datorează, în principal, crizei economice şi mai puţin măsurilor de prevenire.
În ceea ce priveşte indicatorii de generare a deşeurilor municipale, conform datelor Eurostat, la nivelul anului 2010 pentru România cantitatea a fost de 365 kg/locuitor/an, cu 27% mai mică decât media la nivel european (502 kg/locuitor/an). Evoluţia acestor indicatori în intervalul 1995-2008 este similară în ambele cazuri evoluţiei cantităţilor de deşeuri municipale generate, arată documentul citat.
”Aplicarea Directivei 2008/98/CE impune ţării noastre obiective ambiţioase: reciclarea până în 2020 în proporţie de 50% a deşeurilor menajere şi 70% a deşeurilor din construcţie şi demolare. De asemenea, legislaţia europeană impune obiective de reciclare pentru materialele din ambalaje (sticlă, metale, plastice), precum şi pentru deşeurile biodegradabile. Însă deşeurile reziduale şi fracţiile, care nu respectă standardele de reciclare, dar au o valoare calorică corespunzătoare (de exemplu, reziduurile de plastic, hârtie, lemn, textile, cauciuc din deşeurile municipale) pot fi şi ar trebui să fie supuse valorificării sau unui tratament termic în instalaţii cu recuperare de energie echipate corespunzător”, se menționează în strategie.
România deţine (la data elaborării acestei strategii) o capacitate de tratare termică în industria cimentului (coincinerare/coprocesare) de circa 600.000 t de deşeuri anual, ceea ce reprezintă circa 7% din cantitatea generată.
România are nevoie să înlocuiască cea mai mare parte din instalaţiile de generare a energiei termice aferente marilor localităţi ce dispun de încălzire termică centralizată, înlocuire care poate fi realizată utilizând instalaţii de tratare termică cu recuperare de energie, ceea ce poate consuma aproximativ 15%-20% din cantitatea de deşeuri generată.
Gradul de valorificare redus are, în primul rând, cauze de natură tehnică (inexistenţa infrastructurii de colectare separate şi de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare pentru anumite tipuri de materiale, cum ar fi lemnul), dar şi economică (lipsa unor instrumente financiare care să stimuleze/oblige operatorii de salubrizare să livreze deşeurile colectate către instalaţii de tratare/valorificare şi nu către eliminare).
Trebuie precizat că, în paralel cu activitatea operatorilor de salubrizare, există circuite paralele de colectare şi sortare a deşeurilor reciclabile din deşeurile municipale (puncte de colectare autorizate, sortări ad-hoc la intrarea în depozitul de deşeuri), dar care nu sunt cuantificate ca atare, ceea ce conduce la o scădere aparentă a valorii ratelor de reciclare/valorificare a acestora, per ansamblu.
În acelaşi timp, pentru anumite tipuri de deşeuri nu există practic opţiuni viabile de reciclare pe plan naţional (de exemplu, pentru sticlă, se înregistrează atât o capacitate tehnică relativ redusă a fabricilor de sticlă pentru a prelucra deşeuri, cât şi o lipsă de interes, având în vedere calitatea slabă a deşeurilor de sticlă furnizate, respectiv costurile suplimentare care ar fi necesare pentru a obţine deşeuri de calitate corespunzătoare). Interesul pentru reciclare este mai mare în cazul metalului, plasticului şi hârtiei, dar şi aici se înregistrează cantităţi relativ importante care sunt colectate separat şi apoi transportate în afara graniţelor României pentru reciclarea propriu-zisă.
De asemenea, în România, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării deşeurilor de ambalaje provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice) se practică într-o mică măsură, la nivel local, în cadrul unor proiecte iniţiate de societăţile de salubrizare şi primării, în colaborare cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje şi produse ambalate. Aceste proiecte sunt în derulare, în colaborare cu asociaţiile de locatari (pentru populaţie), şcoli, instituţii şi operatori economici, extinderea lor în funcţie de rezultatele obţinute fiind legată de fondurile disponibile. La nivel naţional, în anul 2011 existau 698 de localităţi (urban şi rural) unde s-a implementat colectarea separată.
În ceea ce priveşte structura ambalajelor introduse pe piaţă, pe tipuri de material, în perioada 2004-2010 se poate constata o scădere a ponderii ambalajelor de sticlă în favoarea celor de plastic, ceea ce ne arată direcţia în care s-a orientat comportamentul de consum al populaţiei.
Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje cu putere calorică se realizează, în primul rând, în fabricile de ciment care sunt autorizate pentru coincinerarea deşeurilor. Până în momentul actual, cantitatea de deşeuri de ambalaje coincinerată nu a fost foarte mare, având în vedere că, pe de o parte, se acordă atenţie, în primul rând, reciclării, iar, pe de altă parte, cantitatea de deşeuri pretabilă coincinerării este relativ redusă datorită lipsei infrastructurii de sortare/tratare a deşeurilor municipale.
Eliminarea deşeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România nu au fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale.
În ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor municipale, în anul 2010 erau în funcţiune un număr de 106 depozite neconforme pentru deşeuri municipale, din care 26 au sistat activitatea la 16 iulie 2010, conform calendarului negociat. Pentru restul depozitelor de deşeuri municipale neconforme, care mai au încă perioadă de tranziţie, în prezent se efectuează îmbunătăţirea activităţilor de operare şi monitorizare. Conform negocierilor pentru aderarea României la UE stipulate în Tratatul de aderare, România este obligată să asigure reducerea treptată a deşeurilor depozitate în depozitele municipale de deşeuri neconforme, cu respectarea anumitor cantităţi maxime anuale.
În ceea ce priveşte deşeurile biodegradabile, încă din anul 2006 au fost demarate acţiuni în vederea construirii de platforme pentru compostarea deşeurilor vegetale din parcuri şi spaţii verzi din zonele urbane şi construirea unor staţii de sortare a deşeurilor reciclabile şi de staţii de compostare a deşeurilor biodegradabile în apropierea depozitelor pentru deşeuri.
În anul 1995 a fost generată o cantitate de deşeuri biodegradabile generate de 4,8 milioane tone, în timp ce în anul 2010 această cantitate a scăzut la 3,36 milioane tone.
Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile generate în anul 2010, comparativ cu anul 2009, se datorează extinderii colectării selective a deşeurilor de hârtie, carton şi a deşeurilor biodegradabile din spaţiile verzi și parcuri.
Unităţile administrativ-teritoriale plătesc o contribuţie de 100 lei/tonă, începând cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi trimise spre depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi specifice de colectare selectivă şi valorificare.
În vederea respectării angajamentelor asumate în acest domeniu, la începutul anului 2011, la nivel naţional, funcţionau un număr de 60 de instalaţii şi platforme de compostare finalizate (autorizate sau în curs de autorizare) pentru compostarea deşeurilor biodegradabile municipale.
Obiectivul stabilit pentru anul 2010, respectiv reducerea cu 25% a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, exprimată gravimetric faţă de cantitatea de deşeuri biodegradabile municipale produse în 1995, a fost atins deja în anul 2009.
Probleme cu deşeurile din construcții și demolări
În ultimii ani, datorită evoluţiei crescătoare a pieţei construcţiilor, România se confruntă cu problema gestionării deşeurilor din construcții și demolări.
Pe de o parte, construcţiile existente, în mare proporţie, au o stare fizică proastă sau nu mai corespund standardelor din construcţii (de exemplu, eficienţă energetică) sau necesită reparaţii, modernizări, consolidări. În acelaşi timp, există tendinţa autorităţilor locale de a reloca unităţile de producţie în afara localităţilor, fiind necesară demolarea clădirilor pe care acestea le ocupă. Pe de altă parte, mai ales în ultimii 10 ani, investiţiile rezidenţiale (case şi vile) fac ca acest sector să fie foarte dinamic.
În fluxul deşeurilor municipale deşeurile din construcții și demolări sunt reprezentate de: deşeuri de beton, cărămizi, resturi ceramice; deşeuri lemnoase, din sticlă, din plastic; deşeuri de asfalt, gudroane şi produse gudronate; resturi metalice; resturi din excavaţii (pământ, pietre, pietriş); deşeuri de materiale izolante; amestecuri de deşeuri.
Deşeurile din construcții și demolări pot fi inerte, nepericuloase sau contaminate cu diferite substanţe periculoase. De aceea este obligatorie colectarea separată. Deşeurile de construcții și demolări clasificate ca periculoase pot conţine: azbest, metale grele, vopseluri, adezivi, lemn tratat, sol contaminat, materiale cu PCB. Deşi cantităţile sunt mici comparativ cu totalul deşeurilor din construcții și demolări, generatorii (constructorii) trebuie să aplice măsuri speciale pentru gestionarea acestora într-un mod adecvat fără a aduce prejudicii mediului sau sănătăţii populaţiei.
Anvelope uzate
Anvelopele uzate reprezintă o importantă sursă de materie primă secundară şi de combustibil alternativ.
În România, acest flux de deşeuri începând de la introducerea pe piaţă la colectare, reciclare şi valorificare este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.
Din datele statistice pe care le deţine Ministerul Economiei, la nivelul anului 2011 s-au colectat 60.000 tone de anvelope uzate din care: 75% au fost coprocesate în fabricile de ciment, 20% au fost valorificate material prin reciclare (obţinere de pudretă şi reşapare), iar restul de 5% sunt refolosite ca atare (diguri, ţarcuri, garduri de protecţie etc.). Obţinerea de pudretă din anvelope uzate nereşapabile înseamnă prin măcinare la temperatura ambiantă sau prin criogenie, în vederea folosirii ca adaos în produsele din cauciuc: articole tehnice din cauciuc, covoare, încălţăminte. Reşaparea este o metodă de recondiţionare ce permite obţinerea de anvelope comparabile, din punctul de vedere al calităţii, cu cele noi.
Se observă că, deşi ierarhia deşeurilor stabileşte o ordine a priorităţilor, reciclarea nu reprezintă încă un domeniu prioritar. Astfel, că pe termen mediu şi lung ar trebui susţinute acele investiţii care urmăresc creşterea ponderii valorificării materiale a anvelopelor uzate prin utilizarea acestora, în special, în domeniul construcţiilor rutiere. Utilizarea pudretei de cauciuc în mixturile asfaltice conferă proprietăţi deosebite suprafeţei carosabile, respectiv: mai multă elasticitate, reducerea zgomotului, amortizarea vibraţiilor etc.
Deşeuri provenind din activităţile industriale
În cursul anului 2010, cantitatea de deşeuri provenind din activităţile industriale a fost de 191 milioane tone, din care cea mai mare parte (peste 90%) deşeuri rezultate din activităţile de extracţie (minerit) -172 milioane tone, iar 15 milioane tone deşeuri generate din industria energetică şi prelucrătoare, potrivit ANPM (Raportul privind Starea mediului pentru anul 2011).
O parte din deşeurile generate din industria energetică şi prelucrătoare, cum sunt, de exemplu, cenuşa de termocentrală, zgura etc. a fost valorificată prin co-procesare/co-incinerare în fabricile de ciment.
Deşeurile periculoase, generate în anul 2010, în cantitate de 514.325 tone, au reprezentat circa 0,3% din totalul deşeurilor generate. Majoritatea deşeurilor periculoase au fost eliminate prin depozitare, restul fiind valorificate prin coincinerare sau eliminate prin incinerare în instalaţiile proprii ale generatorilor sau în instalaţii specializate aparţinând operatorilor privaţi.
În cursul anului 2010 au fost în funcţiune următoarele instalaţii pentru incinerarea deşeurilor industriale periculoase: opt instalaţii de incinerare/coincinerare aparţinând unor operatori economici din industrie în număr de 8, care incinerează/coincinerează propriile deşeuri periculoase; 10 instalaţii existente pentru incinerarea deşeurilor periculoase aparţinând unor operatori economici care incinerează pentru terţi; 7 instalaţii de coincinerare în cuptoare de ciment – autorizate şi pentru tratarea şi valorificarea deşeurilor periculoase solide şi lichide.
În cursul anului 2010 au fost în operare 40 de depozite pentru deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase, din care 8 depozite pentru deşeuri industriale periculoase (din care 6 depozite conforme ale operatorilor economici care îşi depozitează propriile deşeuri și 2 depozite zonale conforme, unul în judeţul Ialomiţa, operat de SC Vivani Salubritate SA Slobozia, şi unul în judeţul Prahova, operat de SC Ecomaster Servicii Ecologice SRL) și 32 depozite pentru deşeuri industriale nepericuloase (din care 15 depozite conforme și 15 depozite care utilizează instalaţii de „hidro-transport” a deşeurilor sau care depozitează deşeuri în stare lichidă şi deşeuri cu proprietăţi corozive, oxidante).
O reciclare eficientă ar reduce emisiile de CO2
O alternativă la valorificarea materială (reciclarea) este recuperarea energiei conţinute de deşeuri. Acest lucru poate duce la beneficii semnificative de mediu, în special pentru materialele care au o putere calorică mare. De exemplu, comparativ cu operaţia de depozitare, o tonă de deşeuri de lemn incinerate aduc estimativ o economie de emisii de gaze cu efect de seră de 0,5-3 tone CO2 echivalent/tonă de deşeu dacă acesta este incinerat.
Reciclarea tuturor metalelor conferă randamente crescute în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, deoarece sunt necesare cantităţi ridicate de energie pentru a le extrage şi prelucra. Fiecare tonă de aluminiu reciclat economiseşte 11 tone de dioxid de carbon.
De asemenea, deşi nu există o directivă europeană specifică domeniului gestionării anvelopelor uzate, România implementează „principiul responsabilităţii producătorului”. Astfel, persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate să colecteze anvelopele uzate, în limita a 80% din cantitatea introdusă pe piaţă de către acestea în anul precedent, şi să reutilizeze, să refolosească ca atare, să reşapeze, să recicleze şi/sau să valorifice termoenergetic întreaga cantitate colectată.
”Datorită aplicării acestui principiu a crescut interesul pentru colectarea anvelopelor uzate, iar cantitatea de anvelope uzate colectată şi valorificată a crescut de la an la an. În anul 2011 aceasta s-a dublat faţă de cantitatea colectată la nivelul anului 2005, anul intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate”, spun realizatorii strategiei.
Abordarea UE în domeniul gestionării deşeurilor se bazează pe 4 principii majore: prevenirea generării deşeurilor, reciclare şi reutilizare, valorificare prin alte operaţiuni a deşeurilor care nu sunt reciclate și eliminarea finală a deşeurilor.
Pe fondul scăderii/alterării continue a resurselor naturale, precum şi a necesităţii conservării acestora (în principal a celor de natură biologică) este necesar să reevaluăm opţiunile privind gestionarea deşeurilor de origine antropică, în sensul creşterii gradului de valorificare a acestora şi de reducere drastică a cantităţilor care necesită eliminare. În acest sens trebuie aplicată ierarhia deşeurilor cu accent pe prevenirea generării deşeurilor, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea şi valorificarea, în timp ce depozitarea deşeurilor trebuie interpretată ca ultimă opţiune disponibilă care corespunde celui mai ridicat nivel de pierdere şi alterare a resurselor.
Scopul acestei strategii este de a îndrepta România către o „societate a reciclării” prin: prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deşeurilor în conformitate cu ierarhia deşeurilor; încurajarea prevenirii generării deşeurilor şi reutilizarea pentru o mai mare eficienţă a resurselor; dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare separată a deşeurilor în vederea promovării unei reciclări de înaltă calitate; dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalaţiilor de reciclare şi/sau valorificarea cu randament ridicat de extragere şi utilizare a materiei prime din deşeuri; susţinerea recuperării energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care nu pot și reciclate; reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare.
Istoric legislativ
Prima Strategie în domeniul gestionării deşeurilor a fost aprobată în anul 2004 pentru perioada 2003-2013, cu trei ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană (UE). Acest document a fost realizat în conformitate cu obiectivele politicii naţionale de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă de la acea dată şi a stat la baza elaborării PNGD, ambele documente fiind aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/9 septembrie 2004.
Pe baza acestor două documente au fost elaborate planurile regionale de gestionare a deşeurilor (PRGD) în perioada 2005-2006, planurile judeţene de gestionare a deşeurilor (PJGD) în perioada 2007-2009, dar şi „master planurile” şi studiile de fezabilitate pentru realizarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor, în vederea finanţării prin POS Mediu (2007 – 2013).
Un moment important în domeniul adoptării acquis-ului comunitar a fost reprezentat de transpunerea Directivei SEA (Hotărârea Guvernului nr. 1.076/8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune cerinţele Directivei 2001/42/CE).
Prevederile strategiei ca modalitate principială de abordare, anume îndreptarea României către o „societate a reciclării”, aplicarea ierarhiei de gestionare a deşeurilor, susţinerea măsurilor care urmăresc utilizarea eficientă a resurselor, se aplică pentru toate tipurile de deşeuri reglementate prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, respectiv: deşeuri municipale şi asimilabile din comerţ, industrie, instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; fluxuri specifice de deşeuri: biodeşeuri, deşeuri de ambalaje, deşeuri din construcţii şi demolări, vehicule scoase din uz, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori uzaţi, uleiuri uzate, anvelope uzate, deşeuri cu conţinut de PCB/PCT, deşeuri cu conţinut de azbest, deşeuri rezultate din activităţi medicale şi activităţi conexe.
În conformitate cu prevederile Directivei-cadru privind deşeurile şi ale Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, nu intră în sfera acestei strategii următoarele categorii: deşeurile radioactive; explozivii declasaţi; deşeurile rezultate în urma activităţilor de prospectare, extracţie, tratare şi stocare a resurselor minerale, precum şi a exploatării carierelor; solurile (in situ), inclusiv soluri contaminate neexcavate şi clădiri legate permanent de sol; solurile necontaminate şi alte materiale geologice natural excavate în timpul activităţilor de construcţie; carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii şi care sunt eliminate conform Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 octombrie 2002.
Alte categorii care nu intră în sfera acestei strategii sunt: subprodusele de origine animală; apele uzate, cu excepţia deşeurilor lichide; efluenţii gazoşi emişi în atmosferă şi dioxidul de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice şi stocat geologic potrivit prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 și materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidenţa alin. (2) lit. (b) din Legea nr. 211/2011, paie şi alte materii naturale nepericuloase provenite din agricultură sau silvicultură şi care sunt folosite în agricultură ori silvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă prin procese ori metode care nu dăunează mediului şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei.
Pentru nămolurile rezultate de la staţiile de epurare a fost elaborată „Strategia naţională de gestionare a nămolurilor de epurare”, care propune metodologii eficiente de management, incluzând opţiunile fezabile de recuperare şi utilizare a acestora, sporind astfel gradul de implicare a factorilor interesaţi în cadrul procesului de utilizare şi recuperare a nămolului, urmărind în acelaşi timp conştientizarea aspectelor principale ale utilizării în agricultură.
Adoptarea şi implementarea celor mai bune practici de gestionare a nămolurilor contribuie la: respectarea cerinţelor de către producătorii de nămol; protecţia mediului înconjurător; creşterea beneficiilor rezultate din utilizarea nămolului odată cu reducerea unor potenţiale neajunsuri; monitorizarea, înregistrarea şi auditarea operaţiunilor; avizul factorilor interesaţi şi al publicului; sustenabilitatea şi eficienţa costurilor privind operaţiunile de gestionare a nămolurilor.
În conformitate cu politica naţională şi cea a Uniunii Europene (UE), nămolul trebuie utilizat prin aplicarea celor mai bune practici astfel încât să se evite, pe cât posibil, eliminarea acestuia în depozitele de deşeuri.
Pentru siturile contaminate (care nu sunt acoperite de această strategie) în cadrul Ministerului Mediului este în curs de elaborare o strategie naţională distinctă. Siturile contaminate reprezintă o realitate a României de care trebuie să se ţină seama datorită, pe de o parte, a efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii umane şi, pe de altă parte, a numărului mare de terenuri contaminate ale căror funcţiuni şi posibilităţi de utilizare se alterează, se restrâng sau chiar se pierd. Deşeurile şi depozitarea acestora pe sol sunt identificate ca fiind surse de contaminare a solului.
Prin Strategia gestionării siturilor contaminate se vor prevedea acţiuni prin care să se promoveze gestionarea siturilor contaminate şi a tuturor activităţilor directe sau conexe acesteia, precum şi respectarea cerinţelor legislative şi a reglementărilor din domeniu.
