Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) întrunită luni, 14 decembrie 2015, a ales noii membri ai Consiliului de Administraţie (CA) şi preşedintele CA, a anunţat BVB într-un comunicat de presă.
Noii membri ai Consiliului de Administraţie sunt Lucian Anghel, Valerian Ionescu, Gabriel Marica, Cristian Micu, Octavian Molnar, Otto Naegeli, Robert Cosmin Robert Pană, Dan-Viorel Paul şi Radu Toia.
Acţionarii l-au reales preşedinte al Consiliului de Administraţie pe Lucian Anghel dintre cei nouă noi membri.
„Bursa de Valori Bucureşti îşi exprimă scuze tuturor persoanelor care au participat la locul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, precum şi tuturor observatorilor, mass media şi tuturor persoanelor interesate, pentru întârzierile semnificative în numărătoarea voturilor exprimate în cadrul AGA – cauzate de o eroare critică în soft-ul IT, dedicat servirii acestui proces, care a determinat decizia de a modifica mecanismul de calcul al voturilor”, se arată în comunicat.
BVB administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, şi furnizează o gamă variata de servicii participanţilor la pieţele financiare. Bursa de Valori Bucuresti este o companie listată pe propria piaţă din 2010.


