Acasă Analize Ne îndreptăm cu paşi repezi spre “era post – carbon”

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre “era post – carbon”

de M G

Liderii europeni din sectorul energetic, reuniţi în cadrul organizaţiei Eurelectric, ce a avut conferinţa anuală recent, la Ljubljana, au anunţat noua viziune din domeniu: renunţarea la hidrocarburi în cel mai scurt timp. Petrolul, gazele naturale şi, mai ales, cărbunii sunt marii poluatori ai lumii, iar poluarea a condus la ceea ce vedem azi, cu toţii: schimbări climatice – inundaţii, secetă, ierni extreme, veri toride etc. Reamintim, potrivit Acordului de la Paris (care continuă Protocolul de la Kyoto), ţările semnatare trebuie să limiteze creșterea temperaturii medii la nivel mondial mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și să continue eforturile de a o limita la 1,5°C. “Vârful de lance” al noilor provocări este reprezentat de Uniunea Europeană şi, în special, de vechile ţări membre. De altfel, Uniunea Europeană vrea ca emisiile poluante să ajungă la zero până în anul 2050. În consecinţă, încep pregătirile pentru “era post – carbon”. Soluţia o reprezintă electrificarea, adică utilizarea electricităţii în comerț, servicii, transport etc.

“Ceea ce trebuie să facem acum în industria noastră este să construim puntea între trecut și viitor. Acum construim drumul către țintele din 2030, trecând prin 2020, având ținta asumată de Europa ca, în 2050, sectorul energetic să fie în totalitate decarbonizat. Pentru Europa, reducerea dependenței de combustibili fosili înseamnă o mai mare siguranță în aprovizionare și creșterea calității vieții. Însă nu peste noapte, se va întâmpla în timp”, a declarat Francesco Starace, preşedintele Eurelectric şi director general al grupului italian Enel.

Potrivit acestuia, decarbonizarea sectorului energetic aduce un trend de scădere a prețului energiei și o stabilizare a acestuia. “Aceasta înseamnă că putem începe să folosim electricitatea pentru activități care nu foloseau electricitate înainte, ci combustibili fosili. (…) Cadrul de reglementare trebuie să sprijine aceste schimbări. În domeniul producției trebuie să arătăm mai multă ambiție în domeniul energiilor regenerabile, care acum sunt competitive în materie de preț și timp de construcție, dar trebuie să avem grijă de investițiile pe termen lung. Trebuie să o facem gradual, ca tranziția să fie făcută în mod just, să nu fie sectoare lăsate în urmă și să avem lumina aprinsă”, a mai spus preşedintele Eurelectric.

Utilizarea tehnologiilor digitale reprezintă una dintre cele mai importante provocări pentru creşterea calităţii serviciilor în distribuțiile de energie.

“Mobilitatea electrică va deveni o temă-cheie în următorii ani. Clean Mobility Package (n.r. – directivă aflată acum în pregătire, la Bruxelles) are în vedere o lume în care transportul va fi complet electrificat. Acesta poate fi și o parte a rețelelor digitalizate din Europa. Vehiculele electrice nu vor fi doar vehicule, ci şi modalităţi de stocare a energiei. Nu este vorba doar despre maşinile private, ci şi despre transportul public, precum şi despre camioane. Va fi din ce în ce mai vizibil. Ceea ce acum pare SF, va deveni ceva obișnuit. Reglementările trebuie să dea semnale în vederea reducerii emisiilor de CO2, să favorizeze mobilitatea sustenabilă”, a mai spus Starace.

“Tehnologiile eficiente sunt cele uşor de aplicat şi de înţeles de către consumatori. Vor mai exista centrale mari de producție sau producția va fi descentralizată? În anii ’80 – începutul anilor ‘90, când au apărut turbinele cu gaz, se punea problema dacă vor mai exista cele cu aburi. Răspunsul este că au continuat să existe. Deci marile centrale de producție vor mai exista cel puțin încă 40 de ani, dar probabil nu vor mai funcționa pe combustibili fosili. Spre exemplu, noi am construit în Mexic o centrală fotovoltaică de 750 MW (n.r. – ceva mai mare ca un reactor de la Cernavodă), pe 2.400 de hectare. Pentru Europa, reducerea dependenței de combustibili fosili înseamnă o mai mare siguranță în aprovizionare și creșterea calității vieții. Însă nu peste noapte. Se va întâmpla în timp“, a mai spus şeful Enel.

În ceea ce privește digitalizarea pentru creșterea eficienței energetice, Starace a spus că firmele din domeniu trebuie să se concentreze pe marii consumatorii mari şi abia apoi pe consumatorii mici, gospodăriile.

Studiu la electrificare

Reprezentanţii Eurelectric au prezentat, la Ljubljana, şi un studiu, denumit “Decarbonization Pathways”, în care prezintă mai multe scenarii de electrificare a economiei europene.

“Astăzi, în Europa, electricitatea înseamnă 22% din consumul total de energie, deci este mult potențial de creștere. E nevoie de schimbări ale politicilor publice, reguli care să stabilească un mediu corect pentru electricitate și evoluții tehnologice. Studiul pe care l-am făcut ca urmare a angajamentelor Eurelectric – decarbonizarea producției de energie, asigurarea unei tranziții energetice ordonată și o societate decarbonizată până în 2050, ne arată că este posibil să facem decarbonizarea în Europa, prin electrificare”, a mai spus Starace.

Gradul de folosire a electricităţii, în Europa, era, în anul 2015, de doar 1% în transporturi, de 38% în clădiri şi de 29% în economie. Eurelectric a realizat trei scenarii, care combină mai mulţi factori, printre care dezvoltarea tehnologică, comportamentul consumatorilor şi adaptarea legislaţiei, pentru a arăta evoluţia prognozată a acestei electrificări.

În primul scenariu, cel mai pesimist, rata directă de electrificare la nivelul economiei europene va fi, în 2050, de 38%, ceea ce înseamnă o reducere a emisiilor de carbon cu 80% faţă de anul 2015. În acest caz, rata de electrificare ar fi de 29% în transporturi, 45% în clădirile rezidenţiale şi comerciale şi de 38% în industrie. În al doilea scenariu, rata directă de electrificare la nivelul economiei europene va fi, în 2050, de 48%, ceea ce înseamnă o reducere a emisiilor de carbon cu 90% faţă de anul 2015. În acest caz, rata de electrificare ar fi de 43% în transporturi, 54% în clădirile rezidenţiale şi comerciale şi de 44% în industrie.

În al treilea scenariu, cel mai optimist, rata directă de electrificare la nivelul economiei europene va fi, în 2050, de 60%, ceea ce înseamnă o reducere a emisiilor de carbon cu 95% faţă de anul de referinţă 2015. În acest caz, rata de electrificare ar fi de 63% în transporturi, 63% în clădirile rezidenţiale şi comerciale şi de 50% în industrie.

Energia nu ar trebui să fie mai scumpă

Investiţiile în sursele regenerabile de energie sunt importante, iar unele state, precum România, acordă subvenţii pentru acestea, ceea ce ar putea conduce la o majorare a preţului energiei. Francesco Starace are, însă, o altă opinie: decarbonizarea sectorului energetic aduce un trend de scădere a prețului energiei și o stabilizare a acestuia.

“Energia regenerabilă are costuri marginale apropiate de zero. După ce ai construit unitatea de producţie, nu ai costuri cu combutibilul, ci folosești ceea ce ai primit de la Dumnezeu. Ai doar costurile de mentenanță. În privința celorlalte costuri, acestea sunt previzibile: finanțarea și construcția. Practic, știi de la început cât te costă. Nu trebuie să te îngrijorezi de evoluția prețurilor petrolului, de cursul de schimb etc.. Deci, aceste costuri sunt mai mici decât costurile variabile ale centralelor clasice deja amortizate. Trendul este extrem de clar. Dar trebuie să țineți cont și de celelalte componente din factură. Pe lîngă componenta de energie mai sunt costurile fiscale, transport, distribuție și altele, specifice fiecărui stat membru”, a spus directorul general al Enel.

Una peste alta, pare că industria europeană occidentală de electricitate a declarat un război pe termen lung celei producătoare de energie din hidrocarburi, propunându-și ca în următoarele 3 decenii să deţină cel puțin 40% din cota de piață a industriei cărbunelui, petrolului și gazelor, pentru a realiza obiectivului unei economii neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, asumat de Uniunea Europeană.

Dar, ţările din estul Europei, precum Polonia, România, Slovenia nu sunt tocmai fericite cu această ţintă de energie verde. De la Polonia, care îşi asigură circa 80% din energie pe bază de cărbune, România, unde cărbunele asigură o treime din necesar, până la Slovenia – cu 20% energie din cărbune, costurile economice, dar şi sociale pentru trecerea la altă sursă de energie sunt enorme.

La manifestarea de la Ljubljana au fost prezenţi şi Ovidiu Pop (fost director general Verbund Romania) şi Cătălin Stancu (directorul general al Electrica), adică fostul şi actualul preşedinte al Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie – IRE, singurul partener din România ce face parte din Eurelectric. De asemenea, au fost prezenţi şi vicepreşedinţii ANRE Zoltan Nagy Bege şi Henorel Soreaţă, precum şi Claudia Brânduş (director al departamentului de Reglementări al Enel România, care a avut şi o prezentare privind noile provocări pe piaţa europeană de energie).

Eurelectric reprezintă interesele comune ale industriei de energie electrică la nivel paneuropean, având misiunea de a contribui la dezvoltarea şi competitivitatea acesteia, furnizând o reprezentare eficientă în domeniul relaţiilor publice şi promovând rolul unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în dezvoltarea societăţii europene.

Asociaţia include 3.500 de companii din Europa cu o cifră de afaceri totală de 200 miliarde de euro şi acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producţia de energie electrică şi pieţele de energie la reţele de distribuţie, clienţi, precum şi problemele de mediu şi sustenabilitate.

Era post – carbon

Viitorul energetic fără petrol, gaze sau cărbuni ar putea fi denumit generic era post – carbon. Un lucru este cert: următoarele câteva decenii vor fi “împărţite” între descoperirea de noi surse de petrol şi gaze, reducerea consumului de hidrocarburi, dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile şi încercările de a descoperi noi surse de energie.

Deocamdată, toate soluţiile pentru un viitor fără hidrocarburi au şi dezavantaje. Probabil că, în următoarele câteva decenii, petrolul va continua să fie principala resursă pentru transporturi şi petrochimie, dar îşi va pierde supremaţia în producerea energiei electrice. Gazul natural va deveni o resursă mult mai importantă decât în prezent, pentru chimizare, transport, dar şi pentru producerea electricităţii. Şi energiile neconvenţionale, regenerabile, vor avea o cotă importantă în ceea ce priveşte producerea de energie electrică.

În urma cercetărilor derulate până în prezent, cel mai probabil combustibil al viitorului pare să fie hidrogenul. Aşa cum cărbunele a înlocuit lemnul, iar petrolul a înlocuit cărbunele, s-ar putea ca o tehnologie veche de peste 200 de ani, pila de combustie (sau celula galvanică, un sistem electrochimic, care converteşte energia chimică în energie electrică, inventată de Alessandro Volta în 1800), să fie alternativa economică capabilă să pună capăt monopolului de un secol al petrolului şi să revoluţioneze economia şi politica energetică. Şi revoluţia nu se va opri aici. Cum pilele de combustie pot avea orice dimensiuni, ele pot fi folosite pentru a alimenta aproape orice, de la telefoane mobile, la maşini, de la trenuri, la strunguri sau la clădiri de birouri.

“Revoluţia” pe care hidrogenul sau Soarele o pot aduce economiei mondiale este imensă: o dată ce se va putea obţine energie “la faţa locului”, nu va mai fi nevoie de capacităţi de producţie de dimensiunile unei hidrocentrale, termocentrale, centrale nucleare sau rafinării, nu va mai fi nevoie de sisteme de transport şi distribuţie a energiei electrice, nu va mai fi nevoie de conducte pentru transportul gazului metan sau de trenuri pentru transportul cărbunilor.

Dacă se utilizează hidrogenul într-un motor cu combustie internă, poate produce aproape de trei ori mai multă energie decât aceeaşi cantitate de benzină şi fără emisii poluante. Acesta este şi motivul pentru care hidrogenul pur este adeseori folosit la alimentarea rachetelor spaţiale, acestea având nevoie să elibereze cea mai mare cantitate de energie posibilă.

În cele din urmă, celulele galvanice ar putea constitui fundaţia nu doar a unei noi mobilităţi, ci şi a unei economii energetice în întregime noi. În locul termocentralelor, conductelor de transport al petrolului sau gazelor naturale, rafinării, ar putea apărea mii de microsisteme interconectate, dar independente, fiecare dintre ele alimentate de un amestec de energii alternative şi noi tehnologii, printre care şi pilele de combustie, fiecare generând energie nepoluantă, ieftină şi la nivel local.

Având pile de combustie în curte sau în subsolul uzinelor, consumatorii şi companiile ar putea atinge un fel de independenţă energetică, alimentându-şi automobilele şi punându-şi în funcţiune echipamentele şi sistemele de iluminat, fără să se mai teamă de pene de curent, de manevre ale speculanţilor de energie sau de utilităţi publice monopoliste.

Pe de altă parte, nu va mai genera afaceri de mii de miliarde de dolari anual, din producerea, transportul, distribuţia, furnizarea de energie electrică şi hidrocarburi, din producţia de echipamente pentru aceste industrii, din consultanţă, proiectare etc.

De aceea, poate că unul dintre cele mai importante efecte ale erei post – carbon îl reprezintă faptul că va fi una fără giganţi energetici de tipul ExxonMobil, E.ON, RWE, BP, Enel, Gazprom etc. Cu toate că Francesco Starace a căutat, încă de acum, la Ljubljana, să arate că marii producători de energie şi, în consecinţă, marile grupuri energetice nu vor dispărea, cel mai probabil acestea se vor redefini.

Reticenţă la alternative

Totuşi, din această cauză, a pierderii unor afaceri de mii (poate sute de mii) de miliarde de dolari anual, apare şi reticenţa şi chiar respingerea căutării unor soluţii alternative la “carbon” manifestată de unele dintre marile companii energetice.

Fără giganţi petrolieri, energetici, SUA vor avea de suferit. De exemplu, americanii au reuşit, încă după ultimul război mondial, să impună dolarul american ca singura monedă de schimb pentru petrol. În consecinţă, toate ţările care doresc să importe petrol trebuie să cumpere dolari, susţinând, astfel, această deviză. În practică, aceasta semnifică faptul că SUA pot să-şi permită deficite semnificative, fără consecinţe (cel puţin nu imediate). În contrapartidă, dacă acest sistem se opreşte, Statele Unite vor fi primele care vor avea de suferit, măcar pentru că dolarul nu va mai fi principala monedă a lumii. De remarcat, volumul total al exporturilor de bunuri şi servicii era, la sfârşitul anilor ’90, de 25 miliarde de dolari zilnic, iar volumul tranzacţiilor valutare era, tot zilnic, de 1.500 miliarde de dolari. Titlurile derivate sau reîmpachetate şi alte active financiare erau evaluate la 360.000 miliarde de dolari (mai mult decât valoarea întregii economii globale) .

De aceea, cu toate că noua economie energetică este o problemă mondială, nicio altă naţiune nu va juca un rol mai important în această evoluţie decât cea americană. Americanii sunt cei mai risipitori consumatori de energie din istoria lumii: o ţară cu mai puţin de 5% din populaţia globului consumă 25% din energia întregii planete. O parte din această discrepanţă este cauzată de economia SUA, cea mai puternică a lumii, folosind, prin urmare, mai multă energie. Dar, este, de asemenea, adevărat, că stilul de viaţă american este cel al unui consumator de două ori mai avid de energie decât cel european sau japonez şi de apropximativ 10 ori decât media la nivel mondial.

Statele Unite sunt, astfel, cel mai important jucător pe piaţa de energie. Şi, pentru că puterea americană decurge din dominaţia sa asupra economiei globale, care, la rândul ei, depinde în principal de petrol şi de alţi combustibili fosili, SUA se văd obligate să apere infrastructura energetică mondială de orice ameninţare, prin orice mijloace posibile: economice, diplomatice, chiar şi militare (precum cele două războaie din Golf).

Rezultatul acestei puteri şi al acestei dependenţe simultane este că SUA sunt şi vor fi forţa predominantă în modelarea noii economii energetice. Dacă Guvernul SUA şi cetăţenii săi ar decide să lanseze un nou sistem energetic şi să-l pună în funcţiune în următorii 30 de ani, nu numai că acesta ar fi construit, dar şi restul lumii ar fi forţat să îl urmeze. Dar, factorii de decizie americani se tem că schimbarea tiparelor energetice ar însemna periclitarea economiei naţionale şi a statutului geopolitic, precum şi furia a zeci de milioane de votanţi americani.

Mai ales că în SUA cheltuielile făcute, de exemplu, între anii 1990 şi 2002 de firmele din industria petrolului şi a gazelor pentru lobby la Washington în favoarea unui regim de taxe preferenţiale au fost de 154 de milioane de dolari (un studiu efectuat în anul 2001 demonstra că, anual, contribuabilii americani subvenţionează utilizarea automobilelor cu imensa sumă de 257 miliarde de dolari). Se estimează că, anual, cheltuielile făcute de SUA numai în domeniul militar, pentru a-şi asigura accesul liber la sursele de petrol din Orientul Mijlociu, la 30-60 miliarde de dolari, în condiţiile în care costul importurilor anuale americane de ţiţei din zonă este de numai 20 miliarde de dolari.

De aceea, chiar dacă europenii vor o economie cu zero emisii de carbon, gândirea Administraţiei Trump, de a ieşi din Acordul de la Paris, pare câştigătoare.

Soluţia fuziunii nucleare

Fuziunea nucleară este, probabil, soluţia energetică pe termen lung pentru planeta noastră, soluţia “post – carbon”. Centralele ce ar urma să producă energie prin fuziune nucleară ar prezenta şi avantajul că ar fi foarte sigure, negeneratoare de deşeuri radioactive (spre deosebire de centralele atomoelectrice actuale, bazate pe fisiunea uraniului) şi ar fi, de asemenea, nepoluante. Combustibilul necesar fuziunii nucleare ar fi şi extrem de simplu de procurat, fiind disponibil oriunde în lume (reacţia de fuziune nucleară cea mai uşor de realizat din punct de vedere practic este cea dintre deuteriu şi tritiu, doi izotopi ai hidrogenului). Cel mai important aspect ar fi randamentul unei asemenea reacţii nucleare, mult superior tuturor celorlalte imaginate şi puse în practică până acum de civilizaţia umană. De exemplu, energia rezultată în urma fuziunii deuteriu-tritiu ar fi de 400 de ori mai mare decât necesarul de introdus în sistem pentru a genera reacţia de fuziune. Se presupune că 1 kilogram de material de fuziune ar putea produce aceeaşi energie ca 10 milioane de kilograme de combustibil convenţional.

De remarcat, fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active, cum este Soarele.

Primul reactor experimental de fuziune nucleară din istorie se construieşte în Franţa, la Cadarache, în apropiere de Marsilia. Reactorul va imita modul în care Soarele generează energie şi va folosi pe post de combustibil un izotop al hidrogenului extras din apa de mare. Proiectul ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor) este susţinut de China, Uniunea Europeană, Japonia, Rusia, Coreea de Sud şi Statele Unite. El va costa circa 10 miliarde de euro, finanţarea fiind asigurată în proporţie de 50% de UE, ceilalţi parteneri contribuind cu câte 10%.

Conform estimărilor, primul reactor comercial ar putea intra în funcţiune în 2045-2050. Dar, această soluţie ţine, încă, de un viitor nesigur. Oamenii de ştiinţă au făcut unele progrese în domeniul fuziunii nucleare, dar drumul de la succesul de laborator la aplicarea pe scară industrială este extrem de lung şi ar lua zeci de ani să fie străbătut. Aşa că, în perioada de tranziţie, de la petrol la o altă sursă principală de energie, cel mai probabil omenirea se va baza pe gazele naturale şi energiile regenerabile pentru a-şi satisface nevoile energetice.

din aceeasi categorie