Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se va reorganiza şi va prelua atribuţiile, personalul şi patrimoniul Departamentului pentru Investiţii Străine și Parteneriat Public-Privat, care se va desfiinţa.
“În prezent promovarea comerţului exterior şi a investiţiilor străine ale României se efectuează prin instituţii diferite, motiv pentru care aceste activităţi nu au o abordare unitară care să permit fructificarea potenţialului economic al României”, arată un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Economiei.
Între motivele care au stat la baza acestui proiect sunt necesitatea definirii şi implementării strategiilor sectoriale de către Ministerul Economiei, precum şi necesitatea creşterii eficienţei în alocarea fondurilor de la buget şi a atragerii de investiţii străine ca fiind de prioritate majoră pentru România.
“Se impune luarea de măsuri în regim de urgenţă în vederea creării premiselor de dezvoltare a acestora, cu atât mai mult cu cât investiţiile influenţează PIB-ul. Totodată se impune o analiză structurală a investiţiilor străine, analiză care nu poate fi realizată decât de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri având în vedere atribuţiile în domeniile de mediu de afaceri, politică industrială şi comerţ exterior aflate în aria sa de competenţă”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.
Potrivit acestuia, amânarea adoptării acestor măsuri în domeniul investiţiilor poate duce la neimplementarea unui sistem economic competitiv şi neîndeplinirea standardelor de calitate solicitate pe piaţa internă şi externă.
În prezent, domeniul economic inclusiv mediul de afaceri, politici industriale, turism, comerţ exterior, promovarea exporturilor intră în aria de responsabilitate exclusivă a Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Domeniul investiţiilor străine este gestionat de către Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.
”Separarea activităţilor conduce la imposibilitatea asigurării în domeniile menţionate, intercondiţionate, a unei abordări unitare care să permită fructificarea potenţialului economic al României”, arată documentul citat.
Departamentul pentru Investiţii Străine si Parteneriat Public Privat (DISPPP) este un departament în cadrul Secretariatului General al Guvernului astfel înfiinţat prin OUG 96/2012.


