Ion Iliescu: „Ceva nu este în ordine în legătură cu intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica”

Într-un interviu acordat Focus-Energetic.ro, Ion Iliescu (foto), fost preşedinte al României, a susţinut necesitatea refacerii unităţii sistemului energetic naţional. Ca expert în organizarea domeniului Apelor, preşedintele consideră microhidrocentralele „un moft”, iar despre Hidroelectrica spune că are parte de tratament economic ce „torpilează” activitatea companiei.

– România are o Strategie de Dezvoltare Durabilă, aprobată în anul 2008. Credeţi că este necesară o altă Strategie sau măcar actualizată cea existentă, pe baza noilor prevederi legislative, interne şi europene? Care ar fi principalele probleme ce ar trebui tratate?

– Strategia privind dezvoltarea durabilă a ţării – „2025” a fost elaborată în urma unor ample dezbateri, organizate în anii 2003 – 2004, cu participarea unui număr mare de specialişti din toate domeniile, din cercetarea academică, universitară şi din diferite sectoare de activitate. Ea a abordat problemele dezvoltării pe termen lung, într-un orizont de 20 de ani. Fără îndoială că ea necesită actualizări sistematice, ţinând seama, printre altele, şi de contextul nou rezultat din integrarea nostră în Uniunea Europeană.

– În prezent, România poate produce mult mai multă energie electrică decât consumă, cu implicaţii atât asupra producătorilor (în special cei de stat), cât şi sociale (şomaj tehnic, disponibilizări etc). Irigaţiile ar fi o soluţie pentru creşterea consumului şi, în consecinţă, a producţiei de electricitate? Cum s-ar putea realiza investiţii în acest sector, având în vedere că statul nu poate investi, existând constrângerile bugetare asumate prin acordurile cu finanţatorii internaţionali (FMI, CE, BM)?

– Ţinând seama de potenţialul agricol al ţării şi de importanţa agriculturii în structura economiei naţioanle, fără îndoială că se impune o analiză atentă a posibilităţilor de a dezvolta, în condiţiile actuale, sisteme de irigaţii, fără de care, în condiţiile noastre climatice, nu se poate asigura eficienţa necesară în agricultură. Desigur că, prin fărâmiţarea proprietăţii agricole, acest lucru a devenit dificil. Fără o acţiune de comasare a suprafeţelor, prin asocierea micilor proprietari, nu va fi posibilă amenajarea unor sisteme de irigaţii aşa cum am avut în trecut (în condiţiile existenţei unor unităţi agricole mari – IAS-uri şi CAP-uri ) sau aşa cum s-a realizat în Franţa, tot prin promovarea unor forme de asociere a producătorilor agricoli, în unităţi viabile din punct de vedere economic. Deci, fără irigaţii nu vom putea avea o agricultură eficientă; iar promovarea unor sisteme de irigaţii nu va putea fi realizată în condiţiile actualei fărâmiţări a proprietăţii. Ieşirea din sărăcie a satului românesc nu este posibilă fără rezolvarea acestei ecuaţii.

O mare oportunitate ar fi exportul de energie. România ar trebui să profite de diferenţa de fus orar între estul şi vestul Europei. Noi am putea vinde curent electric în intervalul orar când este vârf de consum în statele din vestul continentului, pentru că există un decalaj de două ore până când se ajunge la vârf de consum la noi.

– S-a discutat despre utilizarea potenţialului hidroenergetic al României, dezvoltat destul de puţin în ultimii 20 de ani de către compania de stat Hidroelectrica. În schimb, a luat amploare construcţia de microhidrocentrale (MHC), dar, conform unor organizaţii ecologiste, acestea au făcut mai mult rău mediului înconjurător, chiar dacă sunt considerate surse de energie „verde”. Care dintre cele două variante credeţi că este preferabilă: construcţia de hidrocentrale peste 10 MW sau de MHC-uri?

– Utilizarea potenţialului hidroenergetic al ţării nu se poate limita doar la posibilităţile companiei Hidroelectrica. Iar amenajarea de microhidrocentrale, aşa cum, pe bună dreptate, semnalaţi, are efecte negative asupra albiilor râurilor. Trebuie să existe o strategie unitară asupra amenajării râurilor şi utilizării integrate a potenţialului lor hidroenergetic, alături de toate celelalte folosinţe. De exemplu, amenajarea cursului inferior al Argeşului, Canalul Dunăre – Bucureşti. Lucrarea a fost gândită de Ceauşescu să folosească pentru navigaţie, decizie cu care eu nu am fost de acord din motive tehnice. În locul navigaţiei, care este imposibil de realizat, mai bine s-ar construi 5 microhidrocentrale, pe fiecare dintre cele cinci trepte ale amenajării cursului inferior al Argeşului (n.r. – spre vărsarea în Dunăre). Cât priveşte constucţia microhidrocentralelor pe cursurile superioare ale apelor (n.r. – spre izvor), acest lucru este un moft, pentru că producţia de energie electrică nu este atât de importantă.

– Hidroelectrica se plânge că trebuie să suporte cheltuieli foarte mari cu apa brută uzinată, tariful, de ordinul mai multor zeci de milioane de euro anual, fiind încasat de Administraţia Naţională „Apele Române”. Care credeţi că ar trebui să fie evoluţia acestui tarif?

– Determinarea tarifelor, într-adevăr, nu este o treabă simplă. Însă, criteriul esenţial trebuie să fie protejarea şi utilizarea eficientă a resursei de apă, ţinând seama de toate folosinţele.

– În prezent, Hidroelectrica trece printr-un proces complicat din punct de vedere juridic – declararea insolvenţei, ieşirea din administrarea specială, reintrarea în insolvenţă. Cum vedeţi impactul acestei evoluţii pentru sistemul energetic naţional, dar şi pentru celelalte companii de stat?

– Ceva nu este în ordine în legătură cu intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica. În cadrul sistemului energetic resursa hidroenergetică este cea mai eficientă. Instrumentele economice trebuie să pună în valoare acest potenţial şi nu să-l torpileze!

– Apariţia surselor regenerabile de energie (în special a celor eoliene) a creat destule probleme sistemului energetic naţional (din cauza volatilităţii producţiei), dar şi consumatorilor (industriali şi casnici) prin plata certificatelor verzi. Consumatorii industriali au acuzat sumele mari pe care trebuie să le plătească, ceea ce afectează competitivitatea acestora, cu influenţe inclusiv sociale (unii chiar au ameninţat, mai mult sau mai puţin voalat, cu relocarea facilităţilor de producţie în alte ţări). Care credeţi că este soluţia care să răspundă prevederilor legislaţiei europene, dar şi să asigure suportabilitatea consumatorilor români, casnici şi industriali?

– În legătură cu energia eoliană şi cea solară trebuie manifestată prudenţă. Abordarea neprofesionistă a acestor resurse poate avea, aşa cum şi semnalaţi, efecte negative.

– În România, producătorii de energie sunt monocombustibil (fie pe cărbune, pe apă, nuclear etc.). Este aceasta o soluţie sau, cel puţin în ceea ce priveşte producătorii de stat, ar trebui să se realizeze un mix energetic? Cum ar trebui să arate o astfel de companie?

– Fărâmiţarea sistemului energetic prin separarea producătorilor se dovedeşte păguboasă. Cred că ar trebui să găsim o formulă potrivită pentru a reface unitatea sistemului energetic naţional şi asigurarea funcţionării sale într-o formulă integrată, care să asigure eficienţa maximă a utilizării tuturor companiilor (hidro, termo şi nuclear).

– Se discută despre independenţa energetică a României. Noi credem că, mai importantă, este siguranţa în aprovizionarea cu energie şi resurse energetice. Deocamdată, România reuşeşte să-şi asigure circa 75%-80% din necesarul de gaze naturale, restul importându-l din Federaţia Rusă. În aceste condiţii, credeţi că o soluţie pentru securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale este reprezentată de gazele de şist? În ce condiţii?

– România are o relativă independenţă energetică. În ceea ce priveşte gazele naturale, producţia naţională a cunoscut un declin continuu, ceea ce a impus creşterea importurilor (din Rusia). Probabil că această necesitate se va menţine şi, în ciuda proceselor complicate de ordin politic din spaţiul rusesc, până la urmă, să se normalizeze cadrul economic, în vederea asigurării acestei surse (problema are dimensiuni cu mult mai mari pentru alte ţări europene, îndeosebi Germania, cel mai mare importator de gaze naturale din Rusia).

– Se spune că, pentru explorarea/exploatarea gazelor de şist, este necesară o mare cantitate de apă. Este posibilă apariţia unei crize a apei în localităţile în care se vor căuta gaze de şist?

– În ceea ce priveşte gazele de şist, problema trebuie abordată cu mai mare prudenţă, în legătură cu ceea ce semnalaţi – consumul mare de apă, într-o zonă şi aşa deficitară în ceea ce priveşte resursele de apă.

– Se discută, la nivel mondial, despre o criză a apei. Care este părerea dvs în această problemă şi cum credeţi că ar trebui să procedeze România, considerată a avea resurse insuficiente de apă potabilă?

– Criza apei, în general, şi aceea a apei potabile, în special este reală la nivel mondial. Ea este mai ales acută în zonele cu o mare creştere demografică (Africa şi subcontinentul indian) şi cu resurse limitate de apă. Însă şi România are probleme, ţinând seama de resursele limitate şi de faptul că, la ora actuală, consumul de apă, mai ales în mediul rural, este încă modest. Deci, gospodărirea resurselor de apă, în condiţiile necesităţii dezvoltării consumului de apă, mai ales potabilă, este o problemă de mare actualitate.