Idea Bank e de vânzare
noiembrie 11, 2020
Grupul financiar polonez Getin a anunţat oficial intenţia de a vinde Idea Bank România, o bancă de talie mică de pe piaţa locală, la care deţine pachetul majoritar de acţiuni. De mai bine de un an, pe piaţă circulă informaţii privind intenţia grupului polonez de a renunţa la prezenţa în România. Getin a anunţat că a angajat compania de investiţii Rothschild ca advisor pentru această tranzacţie.
Getin Holding a fost înfiinţat de Leszek Czarnecki în 1996 şi este un grup financiar activ în Europa Centrală şi de Est, unde controlează patru bănci şi trei companii de leasing, scrie Business Magazin.
Idea Bank ocupa la finele anului trecut locul 22 în sectorul bancar local, după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 0,47%. Banca are 33 de sucursale şi agenţii, 389 de angajaţi şi 13.224 carduri emise.
Acţionarul majoritar a majorat capitalul social al băncii de la Bucureşti cu 10 mil. lei (circa 2,07 mil. euro) în luna septembrie 2020, la 251,97 milioane lei.
Idea Bank a înregistrat în primul semestru (S1) din 2020 venituri operaţionale de 55,8 milioane lei, în creştere cu 11,7%, şi un profit net de 5,6 milioane lei, aproape dublu faţă de nivelul din perioada similară a anului 2019, când a raportat un câştig de 3 milioane lei, arată raportul financiar al băncii publicat a BVB.
La nivelul întregului grup Idea, care mai include pe lângă bancă şi Idea Leasing, Idea Investment, Idea Finance, Idea Broker de Asigurare şi Idea Credite de Consum, veniturile operaţionale s-au diminuat cu 2,6%, la 78 milioane lei, iar profitul a fost cu 14% mai mic, ajungând la 6,1 milioane lei. Activele Idea Bank au o pondere de 93% în activele totale ale grupului.
În primele şase luni din 2020, activele băncii s-au majorat cu 9,8%, la 2,4 miliarde lei, pe fondul creşterii creditării nete cu 9,4%, la 1,5 miliarde. lei, în timp ce baza de depozite s-a majorat cu 8,7%, la 2,1 miliarde lei. Banca avea la finele lunii iunie un total de 59.899 clienţi, în scădere cu 1,2% faţă de iunie 2019.
Din tot portofoliul de credite, 47% au fost acordate persoanelor fizice, iar restul companiilor.