Alexandrion Grup România, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din țară, va investi 100 milioane dolari, în etape, într-o distilerie în statul New York din SUA, intrând astfel pentru prima dată pe această piață, a anunţat vineri Nawaf Salameh, președinte și fondator al Alexandrion Grup România.
În urmă cu două zile, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, declara că o companie românească va investi 100 milioane dolari în Statele Unite ale Americii, dar nu a dat detalii.
”Alexandrion va copia ceea ce a făcut în România în ultimii 25 de ani de zile, exact aceeași investiție, aceeași suprafață care există aici, aceleași dimensiuni care există aici. Sperăm să reușim în America cum am reușit și aici”, a declarat vineri Nawaf Salameh, președinte și fondator al Alexandrion Grup România, într-o conferință de presă organizată la sediul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat.
El a adăugat că a avut discuții cu reprezentanții mai multor state americane, dar în final a ales statul New York.
„Fabrica va fi construită de la zero. Investiția va fi în etape. În câteva luni vrem să începe construcția, iar la anul pe vremea aceasta vrem să livrăm primele produse”, a mai spus Nawaf Salameh.
Salameh menționează că piața americană nu poate fi cucerită doar prin exporturi către această destinație, ci trebuie să produci acolo, să concurezi cu producătorii americani, pentru a reuși.
El precizează că vor fi angajate 400 de persoane, inclusiv români.
”Acum căutăm spațiul pentru această investiție. Sperăm ca maximum într-un an să livrăm deja produse”, a spus el.
Grupul deja exportă în 30 de țări, din care o mare parte în Europa, comercializând 200 de branduri la nivel global, spune Salameh.
”Este o intrare strategică, nu este o intrare comercială, pur și simplu. Investiția va acoperi piața americană. Acolo vom produce tot ce se poate distila. Vom face produse tipic americane, whiskey, gin și rom, dar și alte produse, pentru piața internă și pentru export. Din ceea ce facem acolo, cel puțin jumătate se va exporta să acopere oriunde ne aflăm noi. Și în același timp vom importa produse din România, cum este vinul ars Brâncoveanu sau produsele Saber”, a afirmat oficialul.
Acesta afirmă că se uita la această piață de circa cinci ani de zile.
”Dar acum am văzut că este momentul potrivit cu această asociere între România și SUA. Am văzut o mare deschidere și este momentul potrivit în care să pornim. Dacă nu se întâmpla în acest an, aveam de gând să facem acest pas anul viitor”, spune oficialul Alexandrion Grup România.
De asemenea, Alexandrion Grup România a deschis luna trecută o bază dedicată operaţiunilor internaţionale la Nicosia (Cipru), ca urmare a dezvoltării companiei pe plan global.
Înființat în 1994, Alexandrion Grup are două unități de producție în România, în Rădăuți-Suceava și Ploiești-Prahova.
Grupul a investit peste 40 milioane euro în România doar în ultimii trei ani și a livrat taxe la stat de 120 milioane euro.


