La prima vedere, pare cel mult o glumă bună afirmaţia că uriaşului concern rus, Gazprom, i s-ar putea, vreodată, să i se facă frică de un personaj extrem de mic în comparaţie cu imensitate sa, precum ministrul Economiei din România, Adriean Videanu. Şi, totuşi, la o analiză mai în detaliu nu mai este aşa. Pentru Gazprom, care, până la un punct, reprezintă chiar “mama Rusia”, având în vedere că demult nu mai e de capul său, ci de capul preşedintelui-premierului Vladimir Putin, orice milimetru cub de gaz contează. Contează cine îl cumpără, cu cât îl cumpără şi pe unde îl duce. Şi, mai ales, de la cine îl cumpără!
Gazul a devenit, de câţiva ani, “noul bocanc” al Rusiei, cu care vrea “să pună piciorul în Europa”. Noua politică externă a Moscovei pare bazată pe hidrocarburi, având în vedere că, mai mult decât diplomaţia şi decât armele, gazul este cel care îi conferă putere. Deocamdată suficient de timid faţă de cum ne-a învăţat, Rusia face tot ce-i stă în putinţă să nu piardă avantajul gazelor. Dacă acum, circa 30% din necesarul de gaze al Uniunii Europene (UE) vine din afara acesteia, în 2025 se preconizează că aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este acum Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom.
Gazprom se comportă, la prima vedere, ca orice monopol economic: vinde cui vrea, cât vrea, la ce preţ vrea. La “a doua vedere”, lucrurile sunt ceva mai complicate: Europa are nevoie de gaze, iar Rusia este prima care poate să i le dea. Şi-atunci, Rusia face ce crede că e mai bine pentru ea. Spuneam că deocamdată se manifestă mai timid decât ne-a obişnuit, pentru că doar din când în când (şi numai la începutul anului!) “închide robinetul” de gaze pentru Europa! Şi atunci, evident, este vina altcuiva: ba vremea rea, ba Ucraina rea, ba oricine altcineva. Sunt, însă, încercări ale Kremlinului de “a-şi arăta muşchii”. Moscova pare să pună în vedere Europei că “nu e bine să se joace cu focul”.
Rusia nu renunţă la puterea de negociere a gazului
Pe de o parte, Europa vrea să scape de “hegemonia gazoasă” a Kremlinului, iar pe de alta, nici Kremlinul nu se lasă mai prejos. Rusia nu va renunţa niciodată la puterea “de negociere” pe care i-o dă gazul! Şi nici la sferele sale de influenţă, nici la statutul de mare putere militară pe care, de data asta, il dă noua sa armă: gazul. Astfel, orice încercare de a renunţa la gazul rusesc este resimţit de Moscova ca un atentat la propria siguranţă naţională. Şi, evident, ia atitudine. Mai diplomatică, mai puţin diplomatică, mai directă, mai indirectă. De exemplu, mulţi au pus pe seama ruşilor explozii la conductele de gaze ale ţărilor din zona Mării Caspice, bogate în gaze naturale, care “nu au fost de acord” cu propunerile Moscovei.
Prima manifestare directă a Rusiei a reprezentat-o conducta South Stream. Europenii au anunţat că vor să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi de transport al gazelor şi au pus la cale gazoductul Nabucco, care ar trebui să aducă gaze din zona Mării Caspice, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, urmând ca aici să se unească cu sistemul european de transport al gazelor (şi, astfel, gazele să ajungă oriunde în Europa). Dar, acest proiect ocoleşte Rusia din toate punctele de vedere: şi al surselor de gaze, şi al traseelor de trasport. Evident, o astfel de alternativă n-avea cum să placă Moscovei. Aşa că a venit cu contra-propunerea: South Stream. Gazoductul va parcurge aproximativ acelaşi traseu: Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria. Dar gazul va fi rusesc. Singura ţară ocolită: România. Avantajul Moscovei: gazele sunt ruseşti.
Propunerea României: White Stream 2
Pentru că Nabucco bate pasul pe loc, iar România nu mai pare dispusă să stea “la mâna gazoasă” a Moscovei, autorităţile de la Bucureşti au venit cu o nouă propunere: White Stream 2. Noua variantă de transport porneşte din Azerbaidjan, ajunge în portul georgian Batumi unde gazul se lichefiază, este adus pe vase la Constanţa unde se relichefiază, iar apoi, pe conductele din România şi pe cele de tranzit (precum Szeged – Arad sau Giurgiu – Ruse) gazele pot fi duse în Europa. “Nabucco rămâne proiectul prioritar, dar şi White Stream 2 reprezintă un proiect care se poate dezvolta cu rapiditate”, a declarat, recent, ministrul Economiei, Adriean Videanu. “Prin aceste proiecte, România poate să devină o poartă deschisă pentru întreaga Uniune Europeană”, a mai spus Videanu. Reamintim, ministrul Economiei a propus ca, în cel mai scurt timp, să se semneze un memorandum trilateral Azerbaidjan – Georgia – România prin care să se consfinţească noul traseu. Mai mult, cu câteva zile în urmă, secretarul de stat Tudor Şerban a fost în Azerbaidjan tocmai pentru a semna un acord în acest sens.
Alexander Medvedev negociază la Bucureşti
Cum au început să se arate primele rezultate ale noului traseu, cum s-au arătat primele “mlădiţe” ale concurenţei gazului lichefiat, cum a apărut la Bucureşti puternicul vicepreşedinte Gazprom, Alexander Medvedev! Astăzi, la sediul Ministerului Economiei, are loc o întâlnire importantă a unei delegaţii Gazprom cu una românească, în care se vor discuta, cel mai probabil, subiecte legate de participarea României la proiectul South Stream, dezvoltarea depozitului de înmagazinare a gazelor de la Roman – Mărgineni şi preţul de import al gazelor. Reamintim, România importă, în mod normal, circa 30% din necesarul de gaze din Federaţia Rusă, dar prin intermediari, ceea ce lasă să se înţeleagă că se plăteşte un preţ mai mare decât dacă s-ar importa direct de la Gazprom. În fine, un alt subiect s-ar putea referi la importul gazelor ruseşti la un preţ prefernţial, utilizarea lui în termocentrale, vânzarea energiei electrice şi “împărţirea” între termocentrale şi Gazprom a sumelor obţinute. De remarcat, Alexander Medvedev este şi preşedintele Gazexport, adică “braţul pentru export” al Gazprom.
Cel mai probabil, partea rusă va propune participarea României la South Stream, pentru că astfel va renunţa la White Stream 2. Deşi Adriean Videanu spunea că România trebuie să participe la orice variantă de transport al gazelor (Nabucco, South Stream, White Stream 2) pare improbabil că va avea suficienţi bani să participe la toate. Şi-atunci, va trebui să-şi prioritizeze investiţiile. Cum, în acest moment, topul dezvoltării proiectelor pare să fie South Stream, Nabucco şi abia pe ultimul loc White Stream 2, utilizarea banilor româneşti în aceeaşi ordine ar putea să însemne lipsa acestora pentru ultimul proiect. Adică, dacă România va participa la South Stream nu va mai avea bani de White Stream 2 sau îi va avea, dar mult mai târziu.
Un lucru este sigur: dacă Medvedev propune ca South Stream să tranziteze România, ţara noastră va avea de câştigat din tariful de tranzit. Dacă, însă, va propune să ca o ramificaţie a gazoductului să ajungă în România şi aici să se oprească, nu ne foloseşte la nimic. Ar însemna o nouă conductă de import al gazului rusesc, în condiţiile în care mai avem două: Hust – Satu Mare şi Isaccea – Negru Vodă.
Este posibil şi ca Gazprom să propună aprovizionarea White Stream 2 cu gaze ruseşti. Însă este puţin probabil.
Aşa că, de frica iniţiativei lui Adriean Videanu, White Stream 2, Alexander Medvedev vine să negocieze azi la Bucureşti!
