Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA) a deschis o nouă linie de finanţare dedicată administraţiei publice şi sistemului judiciar eficiente. Pentru proiectele ce urmează a fi depuse în cadrul acestei cereri de proiecte este alocată o sumă de aproximativ 135 milioane lei, precizează autoritatea de management.
Solicitanţi eligibili pot fi Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Inspecţia Judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor, Direcţia Naţională de Probaţiune, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Termenul limită de depunere a fișelor de proiect, în cadrul acestei cereri de proiecte, este 23 decembrie 2016. Pentru cererile de finanţare ce derivă din fişele de proiect agreate de AM POCA, termenul de depunere este 28 februarie 2017.
„Acestea vor contribui la următoarele rezultate ale programului: sistem de management strategic şi operaţional integrat, prin care să fie asigurate deciziile cheie ce privesc administrarea justiţiei; capacitate instituţională consolidată la nivelul sistemului judiciar pentru creşterea performanţei şi calităţii la nivel instituţional, inclusiv pentru continuarea punerii în aplicare a noilor coduri”, arată AM POCA, într-un comunicat.
POCA 2014-2020 este cofinanţat din Fondul Social European (FSE). Gestionat de MDRAP în calitate de Autoritate de Management, POCA reprezintă continuarea Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) 2007-2013.
Programul finanţează proiecte ale administraţiei publice care urmăresc crearea unei administraţii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiţii şi reglementări de calitate.



