Acasă Economie Fechet anunță investiții de 1,1 miliarde lei pentru protejarea mediului și a biodiversității

Fechet anunță investiții de 1,1 miliarde lei pentru protejarea mediului și a biodiversității

de A
Bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a fost aprobat, marți, de comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament. Propunerea de buget pe 2025, pentru minister, este de 4,653 de miliarde de lei, în creștere cu 19,65% față de execuția din anul anterior. În această marjă, cheltuielile de personal se ridică la valoarea de 507,925 milioane de lei, în creștere cu 7,09%, de la un an la altul. 
 

”Foarte pe scurt, bugetul ministerului pentru anul 2025 este de 4,653 miliarde lei, are o creștere de 19,65% față de execuția bugetară a anului 2024, însă țin să precizez că această creștere se datorează în mod exclusiv investițiilor finanțate din PNRR. La acest capitol avem cu 68% aproximativ mai mulți bani decât anul trecut, la fel cum am propus o reducere cu 3,03% a cheltuielilor pentru bunuri și servicii. Din sumele ce urmează a fi cheltuite în anul 2025, aș menționa faptul că pentru managementul apei și reducerea riscurilor climatice avem o alocare de 1,2 miliarde de lei. Pentru silvicultură și conservarea pădurilor avem 850 de milioane de lei, pentru protecția mediului și biodiversitate 1,1 miliarde, pentru meteorologie 600 de milioane”, a declarat, în cadrul audierilor, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Întrebat cum va arăta Programul ”Rabla pentru tractoare”, oficialul a afirmat că este pregătit un buget de 500 de milioane de lei, ce poate fi suplimentat dacă va exista cerere.

”La ‘Rabla pentru tractoare’ n-avem niciun blocaj. Ghidul este publicat în Monitorul Oficial. Vom avea o mică modificare la acest ghid, dar nimic de substanță. Tot ce așteptăm este Legea de aprobare a bugetului de stat pentru a putea aproba ulterior bugetul Administrației Fondului de Mediu. Avem 500 de milioane de lei pregătiți pentru finanțarea programului ‘Rabla pentru tractoare’ și în măsura în care va exista o cerere însemnată peste acest buget, suntem pregătiți să suplimentăm valoarea bugetului. În legătură cu Bunurile și Serviciile, avem 176 de milioane de lei, execuția anului 2024, iar propunerea pe care o avem este de diminuare cu 3,3%. În niciun caz nu ne propunem să creștem valoarea bunurilor și serviciilor”, a precizat oficialul.

Fechet a scris pe Facebook că 2025 e anul investițiilor la ministerul Mediului, pentru că banii investiți într-un viitor mai sigur și mai sănătos aduc cele mai mari beneficii atât la nivel național, cât și în comunitățile locale.

”Avem în buget o creștere de 68.8% a investițiilor strategice finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru protecția mediului, managementul apei, împăduriri și reducerea riscurilor climatice, iar această creștere vine la pachet cu ambiția să derulăm proiecte verzi, care aduc mai mult bine în viețile tuturor. Am alocat 1,2 miliarde lei pentru APĂ și modul în care ne pregătim să facem față efectelor generate de schimbările de climă, din ce în ce mai frecvente și mai intense. Ce mă interesează este să luăm măsuri din timp pentru a preveni și a reduce inundațiile și alunecările de teren, dar și pentru a asigura stocuri de materiale pentru intervenții în situațiile de urgență, ca să putem proteja viața și bunurile oamenilor din zonele cu risc de calamitate. În același timp, finanțăm Programul Național de Hidrologie și Hidrogeologie, esențial pentru managementul apei. 1,1 miliarde lei avem pentru protejarea mediului și a biodiversității. Continuăm să modernizăm Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, finanțăm activități necesare în ariile naturale protejate, inclusiv Delta Dunării, plătim compensații pentru pagubele cauzate de speciile protejate (urs și lup) și cofinanțăm proiecte cu finanțare externă, pentru protecția biodiversității”, a scris Fechet.

În silvicultură și conservarea pădurilor vorfi investiți 850 milioane lei. ”Folosim acești bani pentru împădurirea terenurilor degradate, înființarea de perdele forestiere, extinderea și reabilitarea drumurilor forestiere. De asemenea, continuăm să acordăm compensații pentru proprietarii de pădure care se află în zone speciale de protecție, de tip I și de tip II (cum sunt parcurile naționale), dar și să plătim despăgubiri pentru cei care au pagube provocate de fauna sălbatică”, a adăugat el.

600 milioane lei sunt alocați în modernizarea infrastructurii de monitorizare meteo, în elaborarea de prognoze și avertizări pentru fenomene extreme și dezvoltarea de soluții la standardele Organizației Meteorologice Mondiale.
 
”Pentru că am auzit multe voci care arată cu degetul înspre creșterea bugetului ministerului Mediului, las scris și aici că e vorba despre o majorare antrenată de proiectele pe care le-am demarat prin PNRR. Altfel, rămân la părerea că, atunci când faci economii la investițiile pentru Mediu, e ca și când faci economie la aerul pe care îl respiri și te costă mult mai mult pagubele cauzate de lipsa investițiilor”, a mai spus Fechet.

din aceeasi categorie