Autoritățile au hotărât ca, de la 1 iulie 2020, piața gazelor naturale să se re-dereglementeze. Spunem ”re-dereglementeze” pentru că a mai fost dereglementată o dată, în anul 2017, dar s-a reglementat la loc, prin OUG 114/2018. Ceea ce înseamnă că, începând cu al treilea trimestru al anului, populația va putea să-și aleagă furnizorul de gaze naturale. Dar, legislația referitoare la piața re-liberalizată de gaze este atât de ”bramburită” încât nu reușește decât ”să zăpăcească” și mai mult acest sector! Așa cum a fost concepută, OUG 106/2020 scutește producătorii offshore de vânzarea gazelor pe bursă. Pe de altă parte, micii producători nu mai sunt scutiți de gas release program, așa că vor trebui să vândă gaze pe care nu le au. La fel și traderii. Astfel, vor trebui să cumpere gaze ca să le revândă, ceea ce va conduce, inevitabil, la o creștere absolut artificială a prețurilor! Ca și cum n-ar fi destul, Parlamentul a aprobat o lege care zăpăcește și mai mult piața! Lăsând la o parte că introduce taxe suplimentare pentru furnizorii de gaze, noua lege îi obligă pe aceștia la constituirea de stocuri pentru iarnă, reglementare pe care o eliminase OUG 106/2020. Practic, Parlamentul modifică un articol de lege care nu mai eixstă! Sunt multe prevederi destul de ciudate și în noua ordonanță. Totuși, poate cea mai bizară prevedere este aceea că și imporatorii trebuie să participe la gas release program. Ceea ce i-ar putea determina să nu mai aducă gaze în țară, așa că, la iarnă, s-ar putea să înghețăm de frig în case! Pe de altă parte, cum ANRE stabilește prețul de pornire al licitațiilor din gas release program, iar importatorii nu pot cumpăra (deocamdată) decât de la un singur exportator, concernul rus Gazprom, înseamnă că ANRE devine mai puternic ca Vladimir Putin: va stabili prețul gazelor pentru Gazprom! O situație de-a dreptul hilară!
Ultima ”găselniță” a guvernanților se referă la OUG 106/2020, prin care se modifică Legea 123/2012 a energiei și gazelor naturale. Trebuie remarcat că Ordonanța a fost aprobată în Guvern pe 25 iunie și publicată pe 1 iulie în Monitorul Oficial. Facem aceste precizări pentru că și Parlamentul a votat, pe 30 iunie, modificări la aceeași lege, care, în unele cazuri ”se cam bat cap în cap” cu prevederile OUG. Ordonanța are câteva lucruri bune: de exemplu furnizorii nu mai sunt obligați să înmagazineze o anumită cantitate de gaze naturale pentru perioada de iarnă.
Art. 143 (c) și (q) al legii 123/2012 stipulează, printre alte obligații ale furnizorilor, că trebuie ”să asigure înmagazinarea gazelor naturale, conform reglementărilor ANRE” și ”să înmagazineze gaze naturale la nivelurile necesare pentru asigurarea continuității în alimentarea cu gaze naturale a clienților săi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. OUG 106/2020 abrogă aceste prevederi. Dar ANRE, prin Decizia 675 /23.04.2020, a stabilit deja nivelul stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31 octombrie 2020, pentru iarna care se termină la 31 martie 2021. De exemplu, E.On ar trebuie să stocheze 4,5 TWh de gaze, Engie – 5,9 TWh, Petrom – 3,7 TWh, iar Romgaz – 3,3 TWh. De aceea OUG 106/2020 prevede ”înmagazinarea subterană a gazelor naturale, până la sfârșitul ciclului de extracție 2020-2021”.
Altminteri spus, înmagazinarea gazelor se mai reglementează doar anul acesta. Ordonanța lasă, de-acum, la latitudinea furnizorilor să decidă dacă își fac stocuri pentru iarnă sau nu și, dacă își fac stocuri, să hotărască mărimea acestora. Ceea ce înseamnă o altă dimensiune a liberalizării pieței!
Dar, această prevedere este anulată de noua lege, votată în Parlament zilele trecute. Potrivit noii legi, art. 143 (q) se modifică și prevede că ”Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligaţii: (…) să constituie în depozitele de înmagazinare subterană un stoc minim de gaze naturale la nivelul necesar pentru asigurarea continuității în alimentarea cu gaze naturale a clienților săi și suportabilității prețului de către aceștia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. Legea nu precizează cine stabilește dimensiunile ”stocului minim”, dar obligă furnizorii, în continuare, să le constituie! Ordonanța elimină obligația de a constitui stocuri, ba chiar abrogă alineatul ”q”, dar legea aprobată în Parlament pe 30 iunie reintroduce obligația de stocare prin modificarea alineatului ”q”, care, de fapt, nu mai există!!! Iar legea a fost votată inclusiv de reprezentanții PNL, partid aflat la guvernare și care a aprobat OUG 106/2020 încă din 25 iunie!
Mai multe gaze pe bursă
Pe de altă parte, la prima vedere, pare că producătorii sunt vitregiți: dacă Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) hotărâse ca Romgaz și OMV Petrom să vândă pe bursă, prin gas release program, 30% din gazele extrase într-un an, Guvernul a majorat acest procent la 40%. La o vedere mai atentă, constatăm că nu e chiar așa! Din cota de 40% se elimină consumul tehnologic și consumul propriu. Producția Romgaz și Petrom este de circa 10 miliarde metri cubi anual. Ceea ce însemna că ar fi trebuit să scoată la vânzare, pe bursă, 30% din aproducție, adică aproximativ 3 miliarde mc de gaze pe an. Chiar dacă procentul crește la 40%, nu înseamnă că trebuie să vândă 4 miliarde mc/an! Pentru că se scad consumurile proprii. Adică gazele naturale pe care le utilizează în termocentralele de la Iernut (Romgaz) și Brazi (Petrom), aproximativ 2 miliarde mc. Ceea ce înseamnă că, pe bursă, vor trebui să scoată la vânzare doar 3,2 miliarde mc. Adică doar un pic mai mult față de cât cerea ANRE!
Reprezentanții acestor doi mari producători declarau, recent, la conferința ”Marea Neagră în Noua Economie” că, de fapt, piața gazelor nu se liberalizează! Când se reglementează fie prețul, fie cantitatea, fie termenul de livrare, piața nu mai este liberă! Iar legislația în vigoare de la 1 iulie le reglementează pe toate trei: anumite componente ale prețului (prețul de plecare al licitațiilor), cantitatea (40% din producție), precum și termenul de livrare (până la sfârșitul anului 2022). Concluzia reprezentanților celor doi mari producători este aceeași: nu putem vorbi despre o piață liberă a gazelor naturale după 1 iulie 2020!
Micii producători de gaze nu mai sunt scutiți de gas release program
Inițial, trebuiau să ia parte la gas release program numai Romgaz și Petrom, adică acele companii ce au o producție de peste 3.000.000 MWh/an. Noua OUG nu mai scutește pe nimeni: toți producătorii de gaze naturale, mari sau mici, trebuie să oferteze o cotă de 40% din productia anuală, pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu. De remarcat, potrivit ultimului raport al ANRE, aferent anului 2019, în România erau 9 producători de gaze naturale: Romgaz, OMV Petrom, Amromco, Foraj Sonde, Hunt Oil, Mazarine Energy, Raffles Energy, Serinus Energy și Stratum Energy.
Micii producători, care asigură, împreună, aproximativ 5% din producția totală a țării, erau scutiți de gas release program tocmai pentru că producția lor era, practic, nesemnificativă. Pe de altă parte, toți aceștia au cam toată producția vândută pe următorii 10 – 15 ani, prin contracte bilaterale directe. Ceea ce înseamnă că, pentru a-și onora obligația de a vinde pe bursă 40% din producție, vor trebui să achiziționeze cantitățile respective! Dar, această obligație nu va face decât să pună presiune pe preț! Și-uite-așa, autoritățile ”reușesc” să crească prețul gazului natural absolut artificial!
Furnizorii sunt obligați să vândă gaze populației la cel mai mic preț, ceea ce ne-ar putea duce în infringement
Ușor redundantă este o prevedere a noii OUG, prin care furnizorii sunt obligați să lanseze oferte de cumpărare pe bursă. ”În perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022, toţi participanţii la piaţa de gaze naturale (n.r. – printre care și furnizorii), în măsura în care contractează cumpărarea de gaze naturale pe piaţa angro, într-un an calendaristic, au obligația să oferteze anual, în calitate de cumpărător, în anul calendaristic în care achiziţionează gazele naturale, cereri de cumpărare gaze naturale pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE”, precizează OUG. În momentul în care răspund unei oferte de vânzare, evident că un furnizor vine cu o ofertă de cumpărare!
Este adevărat, tot un fel de furnizori sunt și traderii (n.r. – ANRE pregătește, în prezent, reglementarea acestei activități și modul de obținere a licenței de trader), dar aceștia nu vând direct consumatorului final; încearcă să cumpere ieftin (de la producători sau alți furnizori) și să vândă mai scump (altor furnizori sau traderi). Poate și de aceea OUG 106/2020 prevede și că ”în perioada 01 iulie 2020 – 31 decembrie 2022, toţi participanţii la piaţa de gaze naturale (n.r. – producători mari și mici, distribuitori, transportator, furnizori, traderi, importatori) (…) au obligaţia să oferteze anual, în calitate de vânzător (…) contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE”, în aceeași proporție de 40% ca și marii producătorii.
Altminteri spus, dacă vreun furnizor sau trader a vândut gaze anul trecut către un alt furnizor sau trader este obligat și anul acesta să scoată la vânzare pe bursă 40% din cantitatea de anul trecut. Ceea ce înseamnă că trebuie să cumpere gaze de pe bursă ca să le poată revinde tot pe bursă! O nouă presiune pe preț! Practic, aceeași moleculă poate să fie cumpărată și vândută de minim 3 ori! De exemplu, un mic producător, ca să-și îndeplinească obligația de 40%, cumpără gaze de la un mare producător (prima tranzacție a moleculei de gaz), o vinde unui trader, care, la fel, trebuie să-și onoreze cota de 40% (a doua tranzacție), care o vinde unui furnizor (a treia tranzacție a moleculei). Iar acesta este un lanț simplu! Aceeași moleculă de gaz ar putea să fie vândută și revândută de nenumărate ori între micii producători și traderi, de exemplu! Rezultatul, însă, este același: creșterea artificială a prețului gazelor!
Guvernanții au aprobat această Ordonanță de Urgență cu scopul de a diminua prețul gazelor pentru populație. Din păcate, scopul pare destul de departe de a fi atins! În primul rând pentru că acest gas release program se adresează tuturor participanților la piață, adică și marilor consumatori, de tipul termocentralelor sau combinatelor de îngrășăminte chimice.
Cumva, ca să protejeze consumatorii casnici, OUG stipulează că furnizorii trebuie ”să achiziţioneze gazele naturale pe care le furnizează clienţilor casnici, în condiţii de minimizare a costului resurselor alocate”. Altminteri spus, chiar dacă cumpără prin gas release program pentru toți consumatorii săi, casnici și industriali, un furnizor trebuie să vândă populației cu cel mai mic preț. Este o altă formulare, dar care implică aceeași variantă, de a pune cu prioritate la dispoziția clienților casnici gazele cele mai ieftine! Ceea ce ar putea să ne aducă din nou în procedură de infringement!
Nu este, însă, de ajuns! Parlamentarii, prin noile modificări la legea 123/2012, introduc o taxă în plus pentru furnizori. Legea prevede că, în cazul în care, la formarea prețului, furnizorii vor aplica la costul unitar al gazelor un cost mai mare decât costul real de achiziție, suma rezultată din diferența dintre prețul real de achiziție și prețul de 68 lei/MWh, ”se împarte în următoarele proporții: 10% rămâne la furnizor și 90% se colecteză la bugetul de stat într-un cont special și este utilizată exclusiv pentru protecția clienților vulnerabili. Calculele se fac lunar, pentru luna anterioară”.
S-ar putea să fie probleme cu furnizarea la iarnă
Cum toată lumea (toți participanții la piață) trebuie să vândă și să cumpere gaze pe bursă, evident că aceeași obligație o au și importatorii.
România are o situație particulară: produce aproximativ 90% – 95% din cantitatea de gaze pe care o consumă. Doar iarna și, în special, în cele mai friguroase zile, importă gaze pentru a asigura necesarul de consum din acele perioade. Problema este că în acele zile importurile ajung să însemne și 40% din consum! De aceea importatorii nu aduc gaze în țară decât în urma unor comenzi ferme ale furnizorilor interni sau marilor consumatori. Totuși, și ei au obligația de a veni cu oferte de vânzare și de cumpărare pe bursă, pentru aceeași cotă de 40%.
Potrivit legislației, ANRE stabilește prețurile de pornire a licitațiilor pe bursă, care, în principiu, sunt cu 5% mai mici față de prețul de la bursa de la Viena (Baumgarten). Problema importatorilor este că, de la Viena, cumpără cu preț întreg, la care se adaugă și tariful de transport până la cumpărătorul din România. Nicio companie nu cumpără scump, ca să vândă mai ieftin! Ceea ce înseamnă că importatorii nu vor mai aduce gaze în România! Adică iarna vom îngheța de frig în case!
Pe de altă parte, deși se tranzacționează la Baumgarten, gazele sunt, de fapt, rusești. Cum ANRE impune prețul de pornire al licitațiilor pe bursele din România, înseamnă că, practic, ANRE stabilește prețurile pentru Gazprom! O situație cu adevărat hilară! ANRE devine mai puternică decât Vladimir Putin!
De remarcat, nimeni nu-și permite să nu respecte prevederile acestei ordonanțe, pentru că amenzile reprezintă procente din cifra de afaceri!
Nu scapă nici distribuitorii!
Legea aprobată în Parlament (practic, în paralel cu OUG 106/2020) vine cu o prevedere în plus la art.103: ”redevența pentru concesiunile prevăzute la alin.(1) este plătită de operatorul de gaze naturale și nu poate fi introdusă de acesta în tariful serviciului respectiv”. În legea inițială, 123/2012, art. 103 prevede că ”bunurile proprietate publică aferente obiectivelor/sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor naturale, precum și serviciile de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale fac obiectul concesionării către persoane juridice române sau străine, în condițiile legii”. Altminteri spus, Transgaz, Engie, E.On și ceilalți 83 de operatori de distribuție, precum și Depogaz și Depomureș trebuiau să plătească o redevență care, potrivit legislației, era preluată direct în tarifele de transport, distribuție și înmagazinare. Cum noua lege prevede că redevența va fi plătită numai de către companii, înseamnă că prețul final al gazelor plătit de consumatorii casnici și industriali ar trebui să scadă, pentru că ANRE va trebui să reducă aceste tarife! Dar din aceste tarife se fac investuții! Drept pentru care ne putem aștepta ca investițiile în transportul și distribuția de gaze, precum și în depozitele de înmagazinare să se diminueze corespunzător!
Producătorii offshore sunt scuți de vânzarea gazelor pe bursă
Producătorii offshore de gaze naturale, cel puțin Black Sea Oil and Gas (BSOG), sunt scutiți de participarea la gas release program, ceea ce înseamnă că nu trebuie să vândă gazele pe bursă, măcar în primul an.
Potrivit OUG 106/2020, producătorii offshore, în perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022, trebuie să scoată la vânzare pe bursă o cotă de 40 % din producția anuală înregistrată în anul anterior ofertării, cu excepția consumului tehnologic și a consumului propriu. Ceea ce înseamnă că, dacă n-au avut producție anul anterior, nici în anul curent nu trebuie să vândă pe bursă! Pentru că ”zero” înmulțit cu orice cifră tot ”zero” înseamnă!
Reamintim, începând cu 1 iulie, se liberalizează piața gazelor naturale, ceea ce înseamnă că autoritățile nu vor mai reglementa prețul consumatorii casnici. Totuși, mai mult de teamă că populația, dacă nu va plăti un preț mai mare, nici nu va beneficia de prețurile mici de pe bursele internaționale. De aceea au venit cu modificări legislative.
Pentru o mai bună înțelegere, simplificând cât de mult se poate, ”furnizor” este compania care cumpără gaze și apoi le vinde consumatorilor, casnici sau industriali, în timp ce distribuitorii sunt cei ce dețin țevile de gaze și contoarele. Într-o zonă poate fi doar un singur distribuitor (o singură rețea de gaze), dar oricât de mulți furnizori (vânzători de gaze). Consumatorul casnic nu are nicio relație contractuală cu distribuitorul, ci numai cu furnizorul! Sigur, există confuzii, mai ales în rândul populației și micilor companii, pentru că cei mai mulți dintre distribuitori sunt și furnizori în zona pe care o deservesc.
La sfârșitul lui 2019, potrivit ANRE, erau 85 de furnizori de gaze, 32 de distribuitori de gaze (Engie și E.On fiind cei mai mari din țară, având aproximativ 90% din rețeaua de distribuție la nivelul țării), un transportator (Transgaz) și 2 operatori de înmagazinare (Depogaz Ploiești, aparținând Romgaz, și Depomureș). La nivelul întregii țări erau 4 milioane de consumatori de gaze naturale, din care 3,8 milioane de clienți casnici.
Cum, în România, ”nu știe stânga ce face dreapta”, asistăm la o brambureală cumplită pe piața gazelor naturale: prevederi legale abrogate se modifică în Parlament, nimeni nu știe dacă se mai fac sau nu stocuri de gaze pentru iarnă, dacă micii producători pot să participe la gas release program, cum va reuși ANRE să stabilească prețurile din România pentru Gazprom și, în final, nimeni nu știe dacă vom avea prețuri mai mici și, cel mai important, dacă vom avea gaze pentru iarnă sau vom îngheța în case!
