Acasă EconomieIndustrie Borza rupe primul contract la CET Govora

Borza rupe primul contract la CET Govora

de A
Remus Borza

Remus Borza

Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora, cel mai mare producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea (aflat în insolvenţă), a denunţat contractul cu Uzinele Sodice Govora (USG) pentru furnizarea aburului industrial, începând cu 1 august. Decizia a fost luată din cauză că producătorul de energie livra abur industrial mult sub preţul de producţie, a anunţat casa de insolvenţă. CET Govora a intrat în insolvenţă în luna mai a acestui an, compania fiind deţinută de Consiliul Judeţean Vâlcea.

“Această decizie a fost impusă de situaţia dezastruoasă în care se găseşte CET Govora ca efect al încheierii şi derulării unor contracte comerciale prejudiciabile”, a anunţat marţi Euro Insol.

Când a intrat în insolvenţă, CET Govora înregistra capitaluri proprii negative de 29 milioane lei, pierderi de 300 milioane lei şi datorii de peste 400 milioane lei.

“Pe relaţia contractuală cu USG, CET Govora a livrat constant în cei 10 ani de derulare a contractului, abur industrial  la un preţ mult mai mic decât preţul de cost sau preţul reglementat de ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.). Preţul contractual era de doar 78 lei Gcal în condiţiile în care preţul reglementat era de 106 lei Gcal şi preţul de cost de 130 lei Gcal”, precizează administratorul judiciar.

Iar creşterea preţului contractual între 2006-2016 nu a acoperit nici măcar inflaţia, spun oficialii Euro Insol.

“Astfel, CET Govora a înregistrat pierderi prin raportare la indicele de inflaţie de 39 milioane euro, respectiv 30 milioane euro ca diferenţă între preţul reglementat de ANRE şi preţul contractual sau 64 milioane euro ca diferenţă între preţul de cost şi preţul contractual”, adaugă aceştia.

Avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, spune că denunţarea contractului a fost singura soluţie pentru a reduce pierderile CET Govora, care s-au ridicat anul trecut la 97 milioane lei, iar pe primele 6 luni din acest an la 24 milioane lei.

„Spuneam încă din 2012 că în ograda fiecărei companii a statului a proliferat o gaşcă de băieţi deştepţi care secătuiau de resurse şi profit respectivele entităţi. Modul de operare e identic cu cel de la Hidroelectrica. Contracte pe termen lung, fără mecanisme de ajustare a preţului în funcţie de inflaţie, piaţă sau cost de producţie. Influenţele politice coroborate cu coruperea unor directori ai companiilor de stat au făcut posibil perpetuarea unor astfel de contracte prejudiciabile”, a adăugat Borza.

Acesta precizează că imediat după ce CET Govora a intrat oficial în insolvenţă, administratorul judiciar a demarat discuţii şi negocieri cu cei doi parteneri stategici, combinatul chimic Oltchim şi USG, pentru a obţine “preţuri corecte şi echitabile” care să genereze venituri suplimentare. Oltchim a acceptat o creştere de preţ, dar nu şi USG.

“Oltchim, o societate cu capital de stat şi în insolvenţă, a acceptat o creştere de preţuri semnificativă de la 94 lei Gcal la 106 lei Gcal abur industrial de 13 bari, respectiv de la 94 lei Gcal la 126 lei Gcal abur industrial de 35 bari. Uzinele Sodice Govora, parte a unei multinaţionale cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro, a refuzat să accepte o majorare de preţ cel puţin până la valoarea prag minimală reglementată de ANRE”, mai spune Borza.

CET Govora este producător şi distribuitor de energie termică – apă caldă de consum şi încălzire centralizată – în oraşele Râmnicu Vâlcea, Baile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata.

Unicul acţionar al companiei este Consiliul Judeţean Vâlcea.

din aceeasi categorie