Acasă Economie Acorduri decorative cu China

Acorduri decorative cu China

de GM

Daniel BotanoiuSecretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, consideră că sunt probleme din punct de vedere al coerenţei cu care sunt tratate acordurile încheiate de statul român, pentru că nu suntem în stare să punem la dispoziţia pieţei externe mărfurile la care ne-am angajat la nivel naţional”, precizează Agerpres. Demnitarul s-a referit în special la acordurile semnate cu China, care nu s-au concretizat. Pe de altă parte, reprezentanţii industriei cărnii din România şi-au arătat scepticismul cu privire la realismul ofertelor chinezeşti.

“Ambasada României din China ne-a solicitat să indicăm două unităţi din România, una de producere a laptelui şi un abator, fie de porci, fie de bovine sau ovine, care să intre în contact cu firme din China. Au spus că vor să cumpere din România, dar trebuie să vă hotărâţi (n.r. – industria alimentară) dacă vreţi să le daţi ceva. (…) Sunt probleme din punct de vedere al coerenţei cu care tratăm aceste acorduri pentru că nu suntem în stare să punem la dispoziţia pieţei externe mărfurile la care ne-am angajat la nivel naţional. Acest lucru ne determină să nu reluăm alte discuţii cu alte state pentru că nu reuşim să închidem acordurile care sunt azi în vigoare. Sper că până la urmă se va găsi o soluţie”, i-a atenţionat Daniel Botănoiu pe reprezentanţii din industria cărnii prezenţi la un seminar de profil.

Oficialul MADR a precizat că odată cu deschiderea unei sucursale în România a Băncii de Industrie, Comerţ şi Agricultură din China, cel mai probabil în prima parte a anului 2015, lucrurile vor fi mai uşor şi mai rapid de gestionat în relaţia cu această ţară, inclusiv pe partea de investiţii.

În replică, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, a subliniat că se îndoieşte de faptul că firmele din China au o intenţie reală vizavi de business-ul din România, în condiţiile în care de un an şi jumătate sunt discuţii şi nu s-a concretizat nimic, fără a mai pune la socoteală că nu au dat acreditare de export companiei Smithfield, controlată de altfel de o firmă chineză.

din aceeasi categorie