Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2011 s-a încheiat cu un deficit de 7,4 miliarde lei, respectiv 1,36% din PIB, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Astfel, veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost în sumă de 70,7 miliarde lei, cu 10,1% mai mari faţă de anul precedent, în principal ca urmare a creşterii încasărilor din taxa pe valoare adăugată (+35,6%), accize (+28,2%) şi venituri din capital (+39,8%). Încasările din contribuţii de asigurari sociale au continuat să se îmbunătăţească, fiind cu 3,2% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, reprezentând 40,5% din programul anual, iar încasările din impozitul pe profit au depăşit pe cele din aceeaşi perioadă a anului precedent cu 0,2%. Faţă de 2010, principalul decalaj se menţine la încasările din impozitul pe venit, care s-au micşorat cu 1,2%. Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au crescut cu 17,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 78,2 miliarde lei, reprezentând o diminuare, în termeni nominali, cu 3,4% faţă de anul precedent şi cu 1,4 puncte procentuale ca pondere în PIB. Conform MFP, cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La bugetul de stat creşterea a fost de 9,2%, ca urmare a reclasificării unor cheltuieli la bunuri şi servicii la Ministerul Sănătăţii, iar la bugetele locale creşterea a fost de 18,5%, ca urmare a preluării spitalelor de către unităţile administrativ teritoriale. La bugetul de sănătate creşterea a fost de 14,8%, ca urmare a plăţilor efectuate pentru servicii medicale şi medicamente.
Unele categorii de cheltuieli se menţin în continuare sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent: cheltuieli de personal (-19,9%), subvenţii (-21,3%), asistenţă socială (- 3,1%). Plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 61,5% faţă de primele cinci luni ale anului 2010. Cheltuielile cu dobânzi au crescut cu 34,7 %, ca urmare a datoriei contractate pentru finanţarea deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi şi a celor curente.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost, în primele cinci luni ale anului, în sumă de 10,6 miliarde lei, faţă de 9,8 miliarde lei înregistrate în aceaşi perioadă din 2010.


