Compartimentul de Control şi Audit din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) anunţă că a finalizat controlul desfăşurat în septembrie la Poşta Română, iar concluziile raportului au fost înaintate Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
„Precizăm că acest control s-a efectuat în baza actelor şi documentelor puse la dispoziţie de Compania Naţională Poşta Română, în perioada 26 august 30 septembrie 2016”, a informat MCSI.
Cu ocazia verificărilor, Corpul de Control al MCSI a sesizat mai multe nereguli, dintre care sunt amintite „nereguli identificate la procedurile privind achiziţia publică pentru IT&C, nereguli la încheierea contractelor de închiriere a spaţiilor, cât şi la derularea procedurii privind achiziţia de maşini”.
„Prin urmare, MCSI a decis, având în vedere constatările Corpului de Control al ministerului, să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie, privind operaţiunile sau actele ilicite, în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiilor”, se mai arată în documentul citat.
Ce spune conducerea Poştei
Directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu, afirmă că s-au urmărit toate achizițiile realizate de Poșta Română în ultimii opt ani, iar mai multe informații vor putea fi furnizate în momentul în care voi avea detalii asupra raportului.
„Aria de control a acoperit ultimii 8 ani de activitate a companiei, iar observațiile specificate în media vizează cu precădere perioada 2008-2013, cu accent pe contractele de achiziții sau asociere care deja se „bucura” de o notorietate neagră-unele dintre ele contribuind semnificativ la situația economica dificilă în care compania se regăsește astăzi. Consider că toate aceste demersuri ale instituțiilor de control și verificare sunt și vor fi în beneficiul companiei, în soluționarea multora din aspectele neclare, cu impact negativ asupra companiei în ultimii 8 ani. Mi-au fost solicitate documente din anii 2008 și 2009, respectiv contracte pe achiziții IT și auto din toți acești ani. Inclusiv contractul cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost subiect al controlului. În momentul în care vom avea detalii vom putea oferi mai multe informații”, a subliniat Petrescu.
În opinia acestuia, raportul de Corpului de control al MCSI nu va afecta contractarea, de către Compania Națională Poșta Română, a unui împrumut de 46,1 milioane de euro de la BERD, ci dimpotrivă „va clarifica din tarele trecutului”, iar în luna noiembrie ar putea exista o decizie în acest sens.
„Nu cred că va afecta acest control finalizarea contractului de împrumut cu BERD, ci dimpotrivă va clarifica din tarele trecutului. Suntem aproape să îl finalizam, urmează să intrăm în comitetul de risc la sfârșitul lunii, iar în noiembrie se va lua o decizie”, a precizat șeful Poștei Române, citat de Agerpres.
Poșta Română a încheiat anul 2015 cu o pierdere de circa 30 de milioane de lei pe fondul unei amenzi primite de la Consiliul Concurenței pentru activități anticoncurențiale din perioada 2010-2012, după ce 2014 a fost primul an profitabil de după 2009.
În 2014, rezultatul net al Poștei Române a fost de 22,8 milioane de lei, după 5 ani de pierderi, iar cheltuielile de investiții au totalizat 13,9 milioane de lei. Pentru 2016, conducerea Poștei estimează un profit net de 4 milioane lei.
Poșta Română are peste 25.000 de angajați şi este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI), în proporție de 75%, și Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.
Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.


