Fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite (PIF) va investi în următorii cinci ani până la zece miliarde de dolari în Rusia, în infrastructură, agricultură, îngrijirea sănătăţii, vânzări cu amănuntul şi sectorul imobiliar, o decizie care indică o detensionare a relaţiilor dintre cele două state, transmite CNBC.
Este cea mai mare investiţie străină directă în Rusia din ultimii patru ani, scrie Agerpres.
„Banii vor fi rulaţi prin intermediul Fondului Direct de Investiţii al Rusiei (RDIF). Este o investiţie foarte importantă pentru Rusia. Primele şapte proiecte au primit aprobarea preliminară şi RDIF se aşteaptă să încheie zece tranzacţii înainte de sfârşitul anului”, a declarat şeful Fondului Direct de Investiţii al Guvernului de la Moscova, Kirill Dmitriev, adăugând că şi partea rusă va investi în Arabia Saudită.
De asemenea, RDIF a încheiat un parteneriat cu un Fond suveran de Investiţii al Arabiei Saudite – SAGIA – prin care vor fi derulate investiţii comune în Orientul Mijlociu.
Întrebat dacă Rusia se orientează mai mult spre Orientul Mijlociu şi Asia, Dmitriev a reafirmat că RDIF are deja fonduri de investiţii comune cu Franţa şi Italia.


