Acasă Stiri ExterneEuropa PCC SE şi Fortissimo Capital nu mai vor să cumpere Oltchim

PCC SE şi Fortissimo Capital nu mai vor să cumpere Oltchim

de GM

Grupul german PCC SE, principalul acţionar privat al combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, şi fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital au luat decizia de a nu participa la cea de-a doua licitaţie care va avea loc pentru privatizarea societăţii de stat, se arată într-un comunicat.

“Am decis, împreună cu Fortissimo Capital, să nu participăm la licitaţia prin care se va desemna noul proprietar al Oltchim. Situaţia actuală a combinatului şi condiţiile în care se va derula procedura ne-au făcut să luăm, în final, această hotărâre. Am mai explicat, în ultimele luni, motivele care au dus la scăderea interesului PCC SE pentru Oltchim”, a declarat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE în România.

Acesta a subliniat că nu mai are alte precizări de făcut.

În calitate de acţionar, PCC SE este implicat de şapte ani la Oltchim. În luna august şi-a anunţat intenţia de participare la licitaţia pentru achiziţia combinatului, alături de fondul Fortissimo Capital.

PCC SE este principalul acţionar privat din cadrul Oltchim, deţinând o participaţie, directă şi indirectă, de 32,3432% din capitalul social al companiei. PCC SE are, în prezent, peste 2,800 de angajaţi în întreaga lume.

PCC este un grup de companii activ pe plan internaţional, cu filiale în 16 ţări, condus de PCC SE – compania mamă, cu sediul în Duisburg, Germania. De la înfiinţarea sa, în 1993, ca societate comercială pentru produse petrochimice şi pe bază de carbon, grupul PCC a crescut continuu în ultimul deceniu, devenind un holding diversificat.

Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii care are active de jumătate de miliard de dolari. Fondul investeşte, în principal, în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, care au nevoie de capital pentru a-şi susţine şi dezvolta afacerile.

din aceeasi categorie