Acasă Conferinte 11-07-2013

11-07-2013

de Cos

Influenta conditionalitatilor de mediu asupra sectorului energetic si asupra competitivitatii economiei romanesti

Pe 11 iulie, la Hotel Athenee Palace Hilton, s-a desfăşurat, sub patronajul ANRE, cea de-a XX-a ediţie a Conferinţelor Focus Energetic. În cadrul manifestării s-au dezbătut probleme legate de „Influenţa condiţionalităţilor de mediu asupra setorului energetic şi asupra competitivităţii economiei româneşti”, în contextul creşterii costurilor cu energia, determinate de legislaţia comunitară şi naţională.

La eveniment au avut prezentări Varujan Vosganian, ministrul Economiei, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, Emil Calotă şi Claudiu Sorin Dumbrăveanu, vicepreşedinţi ANRE, Rodin Traicu, membru al Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, Ioan Dan Gheorghiu, consilier al premierului Victor Ponta pe probleme energetice, Răzvan Nicolescu, vicepreşedinte ACER, Silvia Vlăsceanu, director executiv ACUE. Au fost prezenţi directori ai unor companii de stat şi private, analişti, specialişti, presă.

Pachetul legislativa „Energie – Schimbări climatice” al Uniunii Europene obligă statele membre ca, până în anul 2020, să crească eficienţa energetică cu 20%, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, iar 20% din consumul de electricitate să provină din surse regenerabile. Toate aceste condiţionalităţi de mediu au repercursiuni asupra costurilor de producere a energiei, ceea ce determină creşterea costurilor produselor şi serviciilor româneşti, cu repercursiuni asupra competitivităţii acestora pe piaţa globală.

Monitorizare media

Catalog Focus Energetic Iulie 2013 – (fisierpps)

Focus energetic 11 iulie 2013 – monitorizare media – (fisier docx)

Razvan Nicolescu – Prezentare Focus Energetic 11 iulie 2013 – (fisier pdf)

FOCUS ENERGETIC 11 iulie 2013 – (fisier pps)

din aceeasi categorie