Acasă EconomieIndustrie Valentin Macec, numit preşedinte CA al Romaero

Valentin Macec, numit preşedinte CA al Romaero

de GM

Producătorul de componente pentru avioane Romaero are un nou Consiliul de Administraţie, începând din luna decembrie. Valentin Macec – care în noiembrie a fost revocat împreună cu tot board-ul companiei de transport aerian TAROM din care făcea parte – a fost ales luna trecută preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romaero. Informaţia apare pe site-ul companiei subordonată Ministerului Economiei, dar şi pe contul de LinkedIn al lui Macec, precum şi pe site-ul CNVM.

„Am fost contactat de cei de la Ministerul Economiei, aveau nevoie de mai multe persoane şi m-au întrebat dacă pot să mă ocup de aviaţie. Am fost invitat, nu am căutat eu un loc. Vrem un bilanţ pe  plus, este obligatoriu. Important este să avem venituri mai mari decât cheltuielile în acest an, acestea sunt obiectivele board-ului”, a declarat Macec, pentru Focus-Energetic.ro.

Valentin Macec a fost numit în boardul TAROM în august 2012. Anterior, acesta a fost director în cadrul companiilor European Drinks şi Praktiker România, precum şi director general la PhonoSolar Co.Ltd. şi manager de proiect la European CBC Operational Programme. Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al TAROM, a anunţat pe 4 noiembrie 2013 că a revocat întreg Consiliul de Administraţie al TAROM, din care făcea parte şi Macec, din cauza conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Heinzmann.

De asemenea, din CA au fost revocate la sfârşitul anului trecut trei persoane: Călin Adrian Meteş, Radu Vasile Zaharia şi Radu Nicolae Chiurtu.

Ceilalţi membri ai boardului sunt în prezent: Corneliu Dia, Felix Florin Branişte, Sorin Encuţescu, Gheorghe Teodor, Gabriel Filimon, Aurelian Trifa.

La rândul său, directorul general al Romaero, Constantin Dinischiotu, a declarat pentru Focus-Energetic.ro că Valentin Macec a fost numit membru în CA Romaero la sfârşitul anului trecut, iar pe 13 decembrie a fost prima şedinţă a sa ca membru în CA şi în care a fost ales preşedinte al Consiliului.

”Consiliul de Administraţie este format din şapte membri, patru din partea Ministerului Economiei, doi de la SIF Muntenia şi unul de la Fondul Proprietatea. A plecat întâi Marian Dinu, reprezentant al SIF Muntenia, şi a fost înlocuit cu Gabriel Filimon. Fondul Proprietatea l-a retras pe Meteş şi l-a numit pe Aurelian Trifa. Corneliu Dia, tot din partea SIF Muntenia, a rămas. Sorin Encuţescu şi Teodor Gheorghe, amândoi din partea Ministerului Economiei, au rămas. Au fost retraşi Radu Chiurtu şi Radu Zaharia şi înlocuiţi cu Felix Florin Branişte şi Valentin Macec.

Romaero este deţinut de Ministerul Economiei (care controlează 51% din acţiuni), iar restul acţiunilor aparţin SIF Muntenia (24%) şi Fondului Proprietatea (21%).

Romaero a avut în 2013 pierderi de circa 21 milioane lei, care reprezintă numai penalităţi la datoriile către stat. Compania are datorii la stat de 120 milioane lei. Dinischiotu spune recent că Romaero va încheia 2013 cu afaceri de 15 milioane euro, în creştere cu 10-12% faţă de afacerile de anul anterior. În prezent compania numără circa 1.000 de salariați.

din aceeasi categorie