La propunerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afafceri (MECMA) a lansat în dezbatere publică o nouă lege a Energiei Electrice, prin care se transpune al treilea pachet legislativ al Uniunii Europene (UE) privind piaţa de energie electrică şi gaze naturale. De fapt, în România sunt două legi pentru acelaşi pachet al UE: una pentru gaze şi alta pentru electricitate. Având în vedere că există o singură autoritate de reglementare pentru ambele pieţe, ANRE, noile proiecte nu fac decât să introducă un talmeş – balmeş legislativ. În Legea energiei se vorbeşte despre gaze, iar în OUG privind gazele se vorbeşte şi despre energie electrică! Ba, mai mult, ca să poată fi aplicată una dintre legi, trebuie să fii atent şi la cea de-a doua lege! În plus, prin prevederile noii Legi a energiei se arată că Transelectrica ar putea să fie privatizată astfel încât statul român să deţină sub 50% din acţiuni.
Astfel, în proiectul de OUG privind gazele naturale se arată că ANRE este condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte, numiţi de premier. Mandatul preşedintelui poate fi înnoit o singură dată, dar nu se precizează perioada pe care se întinde mandatul. În proiectul pentru noua Lege a energiei, se precizează că mandatul preşedintelui se prelungeşte de la 5 la 6 ani, dar nu se mai stipulează că poate fi reînnoit!
În schimb, ambele proiecte de acte normative sunt de acord într-un sens: chiar dacă ANRE este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, preşedintele „stabileşte, prin decizie internă, atribuţiile şi competenţele celor 2 (doi) vicepreşedinţi”! Ceea ce nu face decât să introducă confuzie: ori ANRE are un vicepreşedinte, ori doi! Sau ar putea însemna că ANRE va avea un vicepreşedinte pentru piaţa energiei electrice şi un altul pentru cea a gazelor naturale?!
Alte „nebuloase” care apar în proiectul Legii energiei electrice se referă la Comitetul de Reglementare şi Consiliul Consultativ: în ambele proiecte se arată că există aceste entităţi, formate din acelaşi număr de membrii, numiţi toţi de prim ministru şi care au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă reprezentând 5% din salariul de bază al preşedintelui ANRE. Având în vedere că apare în două acte normative distincte, se poate deduce că vor exista două Comitete de Reglementare şi două Consilii Consultative, unul pentru gaze şi unul pentru electricitate.
În concluzie, nu se ştie nici câţi vicepreşedinţi, nici câte Comitete de Reglementare şi nici câte Consilii Consultative va avea ANRE!
Prioritate la regenerabile. Sau nu
Proiectul noii Legi a energiei electrice suferă şi de alte prevederi ambigue, confuze. Astfel, printre definiţiile care apar în articolul 3 al proiectului de act normativ, la alin. 2 (1) se precizează că accesul garantat la reţele al energiei electrice înseamnă un „ansamblu de reguli în baza cărora unele categorii de producători de energie electrică, respectiv producătorii care folosesc ca sursă primară de energie combustibilii indigeni în proporţie de până la 15% din totalul energiei primare necesare pentru producerea energiei electrice consumate pe teritoriul naţional, sursele regenerabile sau produc energia electrică în cogenerare de înaltă tensiune şi care participă la piaţa concurenţială de energie electrică, li se acordă prioritate în dispecerizarea şi livrează în reţelele electrice întreaga cantitate de energie electrică produsă din aceste surse şi contractată pe pieţele de energie electrică”. Adică regenerabilele au prioritate la „intrarea” în sistemul energetic.
În schimb, art. 68 arată că „autoritatea competentă stabileşte prin reguli de funcţionare a pieţei de energie electrică accesul garantat la reţelele electrice al energiei produse din surse regenerabile de energie în sistemul electroenergetic naţional (SEN), în măsura în care nu este afectat nivelul de siguranţă al SEN”. De altfel, şi în art. 37, lit. e, se arată că operatorul de transport şi sistem „realizează planificarea operaţională şi conducerea operativă a SEN la nivel central şi teritorial pe baza prognozelor proprii, acordând prioritate instalaţiilor de producere care utilizează surse regenerabile de energie sau care produc energie electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă, în măsura în care funcţionarea sigură a reţelei naţionale de energie electrică permite acest lucru”. Adică regenerabilele ba sunt, ba nu sunt prioritare! Sau sunt prioritare, dar cu limită!
Statul pierde controlul la Transelectrica
Art 34, alin. 7 din proiectul de lege arată că „reţeaua de transport al energiei electrice este proprietate publică a statului”. Constituţia şi legea privind proprietatea publică a statului precizează că astfel de proprietăţi nu pot fi privatizate, în schimb, poate fi concesionată operarea acestora.
În prezent, operatorul de transport şi de sistem din România este Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica. Cel mai mare acţionar al companiei este statul român, prin MECMA, care deţine 73,7% din titluri, ceilalţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi alţi acţionari (12,8%).
Art 34, lit. c arată că ANRE trebuie să notifice la Comisia Europeană orice circumstanţe în urma cărora o persoană sau persoane din una sau mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra sistemului de transport sau asupra operatorului de transport şi de sistem. În art.35 se arată cum poate fi certificat un operator privat de transport şi sistem (sau cum ANRE îi poate refuza certificarea). Ceea ce presupune că operatorul actual al sistemului de transport, Transelectrica, ar putea avea un alt acţionar majoritar decât statul român. În plus, art. 92 stipulează că noua Lege a energiei electrice „intră în vigoare la 3 martie 2011, cu excepţia art. 35, care intră în vigoare la 3 martie 2013”. Altfel spus, în doi ani, statul român poate să vândă cel puţin 23% din acţiuni şi să piardă controlul la Transelectrica!
În plus, la art. 38 (care arată cum poate fi „dovedită” independenţa operatorului de transport şi sistem) alin. 2 (a) prevede că „aceeaşi persoană sau persoane (n.r. – care pot fi şi juridice!) nu au dreptul să exercite, direct sau indirect, controlul asupra operatorului de transport şi sistem şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare”. Reamintim, statul, prin MECMA, deţine pachetul majoritar de acţiuni la Transelectrica, operatorul de transport şi sistem. Pe de altă parte, statul, tot prin MECMA, deţine controlul la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Termoelectrica, complexurile energetice Turceni, Rovinari, Craiova etc – adică cei mai mari producători de energie din ţară, precum şi la Electrica, unul dintre cei mai mari distribuitori şi furnizori de electricitate din România. Ceea ce înseamnă că-şi exercită absolut direct controlul asupra tuturor acestora, contrar a ceea ce se stipulează în art. 38. În concluzie, fie statul român renunţă la Transelectrica, fie renunţă la toate celelalte companii. Totuşi, coroborat cu articolele prezentate, este mai plauzibilă varianta în care statul renunţă la Translectrica. Altfel, încalcă prevederile noii legi, care transpune legislaţia europeană în materie!
Exproprieri pentru utilitate publică
Proiectul noii legi a energiei conţine şi alte bizarerii. De exemplu, art. 21 (2) stipulează că „dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ solicitantul autorizaţiei de înfiinţare (…) poate să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii (…)”. Conform art. 3 (5), capacitate energetică înseamnă „instalaţiile de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, reţele electrice şi alte echipamente electroenergetice”. Altfel spus, dacă „Popescu SRL” vrea să înfiinţeze o fermă eoliană sau o centrală în cogenerare de înaltă eficienţă la Snagov, poate să treacă la expropriere pentru utilitate publică. Despăgubirea proprietarului se face conform legii, adică la preţul pe care îl hotărăşte un judecător, presupunând că o astfel de situaţie ajunge clar în instanţă. Iar preţul hotărât s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu preţul pieţei, ci să fie de 10 ori mai mic. După expropriere, „Popescu SRL” s-ar putea să se răzgândească şi să nu mai vrea să construiască eolienele sau termocentrala şi să revândă terenul! De data aceasta, la preţul pieţei.
O altă „năzbâtie” a noii legi se referă la concesiuni. Conform art. 23, pot face obiectul unei concesiuni energetice bunurile proprietate publică sau privată a statului, activităţile şi serviciile publice de interes naţional din domeniul energiei electrice. „Calitatea de autoritate contractantă o are ministerul de resort, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activităţile sau serviciile publice de interes naţional”. Astfel, dacă Ministerul Economiei hotărăşte, poate concesiona, de exemplu, Porţile de Fier sau centrala de la Cernavodă. Pe de altă parte, dacă primăriile din Arad, Iaşi, Suceava se hotărăsc să concesioneze termocentralele din aceste localităţi, deşi sunt acţionari majoritari, nu pot, pentru că această nouă lege nu le dă dreptul!
Furnizorii de ultimă instanţă
Conform noii legi a energiei electrice, ANRE stabileşte preţurile pentru piaţa reglementată, precum şi tarifele de transport, servicii de sistem şi distribuţie. În rest, pe piaţa de electricitate, totul se negociază. Practic, conform art. 26 şi art. 57, piaţa reglementată de energie funcţionează în principal pentru furnizorii de ultimă instanţă. Furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să furnizeze electricitate consumatorilor casnici şi firmelor cu mai puţin de 50 de angajaţi şi o cifră de afaceri sau valoare totală a activelor sub 10 milioane de euro. Aceştia trebuie identificaţi de către furnizori până la 01.07.2012. Legea nu stipulează ce se întâmplă cu firmele mijlocii şi mici (cu mai puţin de 50 angajaţi) care se înfiinţează după această dată. În plus, în lege se scrie că furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să furnizeze electricitate „clienţilor finali care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate”. De remarcat, o mare companie aflată în această situaţie este CFR. Ceea ce înseamnă că, deşi are datorii de ordinul sutelor de milioane de lei la electricitate, CFR nu poate fi, în continuare, întrerupt de la furnizarea energiei electrice.
Pe de altă parte, conform art. 55, furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să furnizeze energie electrică „în orice altă situaţie în care clienţii finali nu au asigurată furnizarea de energie electrică din nicio altă sursă”, trecerea făcându-se cu respectarea reglementărilor ANRE. La art. 61 se arată, însă, că, dacă un client final nu-şi plăteşte factura sau consumă fraudulos, clientului final i se reziliază contractul de furnizare sau este deconectat de la reţeaua electrică. Ceea ce înseamnă că acestor clienţi nu le este asigurată furnizarea de energie electrică din nicio altă sursă. Astfel, conform noilor reglemetări, rău-platnicii nu mai au de ce să se teamă, pentru că, oricum, vor primi electricitate în continuare!
Energie cu certificat
O problemă care se va ivi curând va fi cea reprezentată de preţul electricităţii pe care îl vor plăti consumatorii finali. Pentru că, până în 2020, conform reglementărilor UE, România va trebui să producă cel puţin 20% din energie din surse regenerabile, s-au aprobat scheme pentru promovarea acestora. Una dintre acestea se referă la certificatele verzi (CV). Furnizorii trebuie să achiziţioneze CV într-o anumită proporţie, raportată la energia pe care o vând (de exemplu, anul acesta trebuie să cumpere CV care să ateste că 10% din energia furnizată provine din surse regenerabile). Un certificat verde reprezintă un megawatt şi se poate comercializa la preţuri între 27 şi 55 euro. Ceea ce, evident, va duce la creşterea preţului final plătit de consumatorii casnici şi industriali. Ca să nu existe vreun echivoc, proiectul de act normativ stipulează, la art. 74, că această energie trebuie certificată – „certificarea energiei electrice produse din surse regenerabile sau în cogenerare de înaltă eficienţă se atestă prin intermediul garanţiilor de origine emise de autoritatea competentă”.
De asemenea, există şi scheme de promovare a cogenerării de înaltă eficienţă. Cogenerarea de înaltă eficienţă este definită, pentru grupurile de peste 25 MW, atunci când se realizează un randament global anual de minim 70% şi se realizează o economie de energie primară de minim 10% faţă de valorile de referinţă stabilite prin reglementări specifice pentru producerea separată a energiei electrice şi termice. Ceea ce, deocamdată, în România, nu se întâmplă la nicio mare termocentrală, indiferent cât de nouă ar fi aceasta.
