În primul trimestru din acest an, pe bursa de energie de la Bucureşti, Opcom, au fost admişi trei noi participanţi: Vienna Energy Forța Naturală (pe Piaţa Centralizată a Certificatelor Verzi – PCCV), Energy Financing Team România (PCCV) şi Icco Energy Supply (pe Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU). Pe PZU şi pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB) a fost tranzacţionată, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2010, o cantitate de energie de aproape 3 TWh. Tranzacţiile cu livrare în ziua următoare stabilite pe piața spot în luna martie 2010, împreună cu contractele în derulare conform tranzacțiilor cu livrare la termen, totalizează o cantitate de energie electrică de 995.376 MWh, cele două medii de tranzacționare asigurând aproximativ 22% din necesarul intern de energie electrică estimat pentru această lună.
Cu o pondere a volumului tranzacționat de circa 13,70% în consumul intern, luna martie 2010 contribuie la stabilirea unor tranzacţii spot la nivelul trimestrului I pentru prima dată peste pragul de 14% din consum, în condițiile în care numărul participanților activi atinge pentru a doua lună consecutiv recordul absolut, 72 dintr-un total de 102 companii înscrise la piață, se arată într-un comunicat de presă. Tranzacţiile spot )PZU) stabilite în luna martie 2010 au crescut față de aceeași perioadă din anul precedent cu aproape 10%, volumul total evoluând de la 593.800 MWh anul trecut, la 649.265 MWh în martie 2010, respectiv în valori medii orare de la 799 MWh/h la 873 MWh/h.
Preţul mediu a urcat de la 128,44 lei/MWh (29,98 euro/MWh) în martie 2009, la 157,58 lei/MWh (38,53 euro/MWh) în martie 2010, variaţia fiind de 23% în moneda naţională, respectiv 29% în moneda unică europeană. Valorile medii lunare la care s-au stabilit tranzacţiile orare cu energie electrică în pieţele spot din Europa s-au plasat în luna martie 2010 într-o marjă între 19 euro/MWh şi 63 euro/MWh, media preţurilor stabilite de OPCOM, 38,53 euro/MWh, poziţionându-se cu circa 6% sub valoarea medie la nivel european, de circa 41 euro/MWh.
Nu au fost înregistrate situații de nerespectare a angajamentelor de plată conform termenelor prevăzute, încasările și plățile totale aferente tranzacțiilor pe PZU totalizând, inclusiv TVA, 122,8 milioane lei (30 milioane euro), din care plățile efectuate în două zile bancare au reprezentat 116,6 milioane lei (28,5 milioane euro), diferența reprezentând valoarea compensărilor între participanți și OPCOM în calitate de contraparte centrală.
Cifrele cumulate în acest an până la 31 martie indică pentru comparația trimestrială o creștere a volumului mediu orar tranzacționat, respectiv de la o medie de 728,845 MWh/h în trimestrul I 2009 la o medie de 914,648 MWh/h în ianuarie-martie anul în curs, majorarea fiind de 25,49%. Cota tranzacțiilor spot în consumul intern a câștigat circa trei puncte procentuale în acest trimestru, evoluând de la 11,74% în ianuarie-martie 2009, la 14,11% în ianuarie-martie 2010, în timp ce prețul mediu a crescut de la 133,46 lei/MWh (31,37 euro/MWh) la 158,85 lei/MWh (38,57 euro/MWh).
Energie la aproape 40 euro/MWh
Pe pieţele centralizate ale contractelor bilaterale (PCCB şi PCCB – NC) au fost 18 contracte în livrare în luna martie 2010, totalizând o cantitate de energie electrică de 346.110 MWh contractată la un preț mediu de 166,95 lei/MWh (39,71 euro/MWh) prin licitație publică pe PCCB. Rezultatele licitațiilor publice desfășurate pentru livrare în luna martie 2010 indică un număr de 11 câștigători și 18 contracte încheiate, echivalentul unei cantități de energie electrică de 346.110 MWh aflată în livrare, la un preț mediu de 166,95 lei/MWh (39,71 euro/MWh) și reprezentând 7,83% în consumul estimat pentru această lună.
Rezultatele licitației lunare din martie 2010 pe PCCV indică un număr de 25.086 certificate verzi achiziţionate de către furnizori pe platforma OPCOM pentru îndeplinirea cotei obligatorii pentru 2010, echivalentul unei cote de circa 52% din certificatele emise.
În vederea îndeplinirii cotei obligatorii, în sesiunea din martie 2010, pentru care şi-au manifestat interesul 26 de participanţi, au fost achiziţionate de către furnizorii de energie electrică la consumatorii finali 25.086 certificate verzi, la preţul de 232,36 lei/certificat (56,80 euro/certificat la cursul valabil pentru ziua de tranzacționare, 17 martie 2010).


