România a semnat cu Iordania un acord, care facilitează transferul de know-how şi pregătire românească în domeniul nuclear, în condiţiile în care autorităţile de la Amman au în vedere construirea primului reactor iordanian, de 1.000 de MW, în următorii zece ani, potrivit Jordan Times. De remarcat, România “se chinuie” de câţiva ani să înceapă proiectul pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. De asemenea, de câţiva ani se discută despre realizarea unei a doua centrale nucleare în România, dar, până acum, nu s-a stabilit nici măcar amplasamentul noii facilităţi. România operează în prezent două reactoare nucleare la Cernavodă, care asigură circa 18% din producţia de electricitate a ţării.
Acordul, semnat duminică de către preşedintele Comisiei Iordaniene pentru Energie Atomică, Khaled Toukan, şi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, aduce la zece numărul statelor care s-au angajat oficial să sprijine programul nuclear civil al Iordaniei. Înţelegerea deschide, de asemenea, calea vânzării de tehnologie nucleară între cele două state. Iordania mai are acorduri în domeniul nuclear cu Japonia, Franţa, Spania, China, Coreea de Sud, Canada, Rusia, Marea Britanie şi Argentina. Comisia pentru Energie Atomică încearcă să ajungă la înţelegeri similare cu Turcia, Italia şi SUA. Costurile importurilor de energie s-au ridicat pentru Iordania la echivalentul a 19% din Produsul Intern Brut în 2009.
Repornire la Cernavodă
Societatea Naţională Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a anunţat repornirea Unităţii 1 a CNE Cernavodă, conectarea la Sistemul Energetic Naţional realizându-se pe 10 ianuarie 2011.
Reamintim, Unitatea 1 a fost oprită controlat, pentru desfăşurarea unor activităţi de mentenanţă. “Activităţile de repornire s-au desfăşurat respectându-se procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, neexistând niciun impact advers asupra populaţiei, personalului şi a mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.


