Acasă Stiri InterneRegenerabila Campanie SunE

Campanie SunE

de GM

SunE demarează, în 16 martie, un amplu program de susţinere a surselor regenerabile (RES) în România. “Vom aborda deopotrivă sectoarele energie, construcţii, transporturi – ca urmare a trendului impus de Directivele Uniunii Europene (UE), dar şi diferitele tehnologii specificate în modelul comunitar de redactare şi monitorizare al Planurilor Naţionale de Acţiune pentru îndeplinire a ţintelor asumate pentru perioada 2010-2020 în ceea ce priveşte utilizarea energiei din surse regenerabile”, se arată într-un comunicat de presă. Conform SunE, această campanie reprezintă “o poartă de comunicare internă, dar şi una externă, o platformă pusă în slujba companiilor ce activeză în sectorul RES în România şi dedicată, prin rezultatele finale, consumatorului de energie, ca susţinător al dezvoltării acestui demers general, dar şi ca beneficiar al pachetului “Climat change”.

Deschiderea acestui şir de acţiuni se va realiza prin participarea SunE ca partener la Expoziţia EXPORENEW ENERGY organizată de ROMEXPO în pavilionul 14, în perioada 16-19 martie 2010. În toata această perioadă, standul SunE va activa ca un centru permanent de dezbateri, diseminare de informaţii, materiale, literatură de specialitate, proiecţii ale realizărilor membrilor SunE în ţară şi în străinătate. Vor fi promovate proiecte, programe şi evenimente de interes pentru piaţă.

În acest stand se găseşte şi un punct de contact al Casei ENERGIILOR REGENERABILE din Bruxelles. Dezbaterile de proiecte şi programe pentru susţinerea dezvoltării sectorului vor reprezenta o permanenţă a acestei perioade.

Pe 17 martie va fi “Ziua SunE la EXPORENEW ENERGY”, care va debuta cu o conferinţă de presă, urmată de o masă rotundă cu tematica “Program naţional SUNE de susţinere a SRE în România”. Accesul este liber, în baza înregistrării.

din aceeasi categorie