Canada va majora asigurarea pe care calea ferată trebuie să o plătească atunci când transportă țiței și să impună totodată o taxă expeditorilor pentru a sprijini astfel acoperirea costurilor cauzate de accidentele majore, a anunţat ministrul canadian al Transporturilor, Lisa Raitt citată de CNBC.com. Raitt a prezentat aceste măsuri într-un proiect de lege care vine ca urmare a exploziei din 2013 a unui tren egalat în oraşul Lac-Megantic din Quebec, când au murit 47 de persoane.
Legislația oferă Ministerului Transporturilor mai multă putere să intervină în cazul în care calea ferată nu este administrată în condiții de siguranță.
„Companiile feroviare vor fi îngrijorate de noile reglementări pe care le punem de azi în aplicare, însă pentru siguranța canadienilor și protejarea comunităților este ceea ce trebuie să facem „, a spus Raitt.
Existând o creştere a cererii pentru capacitatea conductelor, ţiţeiul brut este tot mai mult transportat în trenuri foarte mari, Raitt a stabilit ca prioritate siguranţa şi a impus principiul „poluatorul plătește” pentru accidente.
Costurile cu curățarea și reconstrucția oraşului Lac-Megantic au depăşit cu mult 20 milioane dolari SUA, plăţi suportate de calea ferată Montreal, Maine & Atlantic, lucru care a trimis compania feroviară în faliment și a lăsat guvernele federale și provinciale canadiene să „încheie socotelile”.
Raitt a spus că a fost șocată când a aflat că investiţia s-a ridicat la numai 20 milioane dolari.
În termen de doi ani căi ferate reglementate federale care transportă orice tip de țiței vor trebui să aibă asigurare de cel puțin 80 de milioane de dolari, ajungând până la 800 milioane dolari per incident pentru transporturi anuale de peste 1,5 milioane de tone.
Canada va încasa, de asemenea, de la transportatorii de ţiței 1,32 dolari pe tonă – aproximativ 20 de cenți pe baril sau aproximativ o jumătate de penny pe galon, care va merge într-un fond suplimentar pentru plata de daune-interese care depășesc nivelul de asigurare minim al societăţilor feroviare.
Proiectul de lege permite posibilitatea extinderii taxei pentru a acoperi alte mărfuri periculoase, dar ministrul Raitt a spus că s-a focusat pe ţiţeiul brut deoarece normele privind siguranța a fost îmbunătățită pentru toate mărfurile periculoase, cu excepția ţiţeiului brut.
Federația Municipiilor canadiene a declarat că noua legislație este un pas bun, dar că speră că guvernul va extinde taxa şi la alte mărfuri periculoase.


