Acasă Stiri ExterneEuropa Spania, număr record de turişti străini: 78,4 milioane

Spania, număr record de turişti străini: 78,4 milioane

de A

Spania este pe cale de a înregistrarea unui număr record de turişti străini, după ce în primele 11 luni din 2018 numărul acestora s-a ridicat la 78,4 milioane turişti, în creştere cu 0,7%, în timp ce cheltuielile au fost „notabil superioare”, relatează agenţia EFE.

Cheltuielile totale ale turiştilor străini s-au majorat, în primele 11 luni ale anului trecut, cu 2,8 % comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, până la 84,811 miliarde de euro, conform unui sondaj publicat joi de Institutul Naţional de Statistică (INE) şi citate de Agerpres.

Principalele ţări de origine ale turiştilor au fost Marea Britanie, cu peste 17,6 milioane turişti, în pofida unei scăderi de 2%, Germania, cu circa 10,9 milioane (minus 4,7%) şi Franţa, cu circa 10,8 milioane (plus 0,7%), conform statisticilor privind mişcările turistice la frontiere, elaborate de INE.

S-au evidenţiat creşterile înregistrate de SUA, cu 10,9%, de unde au provenit până la 2,8 milioane de turişti, Portugalia, cu 10,2 % (2,2 milioane turişti) şi Rusia, cu 5,8 % (circa 1,2 milioane turişti).

Catalunia (nord-est) a fost regiunea unde au sosit cei mai mulţi turişti străini, respectiv 18,1 milioane (minus 0,8%), urmată de arhipelagul mediteranean Baleare, cu circa 13,7 milioane turişti străini (minus 0,1%), şi insulele Canare, în Atlantic, cu 12,5 milioane turişti străini (minus 3,6 %).

Numai în noiembrie au vizitat Spania 4,5 milioane turişti străini, ceea ce reprezintă o creştere de 3,6 %, aceştia cheltuind 4,89 miliarde euro (plus 5,3%).

din aceeasi categorie