Acasă EconomieBanci & Asigurari Scumpiri corecte ale certificatelor CO2

Scumpiri corecte ale certificatelor CO2

de L M

Nu există anormalităţi majore în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), însă controalele mai stricte ar putea îmbunătăţi transparenţa şi monitorizarea care au fost afectate de Brexit, a transmis luni Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), informează Reuters, preluat de Agerpres. Creșterea puternică a prețului certificatelor CO2, chiar și în perioada în care producția industrială era afectată de criza sanitară, a trezit suspiciuni de manipulare a pieței de profil.

Certificatele de poluare din UE au atins un preţ record de 98,49 euro în luna februarie, după ce au crescut cu aproape 150% în 2021, ceea ce a determinat unele state membre, precum Polonia, să ceară Bruxelles-ului să restricţioneze participarea speculatorilor financiari pe această piaţă.

Însă raportul final publicat luni de ESMA, organismul de supraveghere a pieţelor bursiere din UE, susţine că nu a găsit deficienţe majore, reluând concluziile dintr-o evaluare preliminară publicată în luna noiembrie a anului trecut asupra unei pieţe care în 2020 a fost responsabilă pentru aproape 90% din piaţa mondială a certificatelor de poluare. „Pe baza datelor disponibile, nu putem susţine cu siguranţă că am văzut o manipulare a pieţei”, a declarat directorul diviziei de trading a ESMA, Carsten Ostermann.

Piaţa certificatelor de poluare este compusă dintr-o piaţă primară a certificatelor alocate şi o piaţă secundară a derivativelor. În raportul ESMA se precizează că poziţiile de tip „long” de pe piaţa derivativelor sunt deţinute în principal de entităţi non-financiare pentru acoperirea poziţiilor, în timp ce poziţiile de tip „short” sunt deţinute în principal de bănci şi firme de investiţii care oferă lichiditate şi finanţare pentru piaţa certificatelor de poluare.

ESMA susţine că poziţiile deţinute de fondurile de investiţii rămân limitate şi sunt deţinute, în principal, de fonduri din afara blocului comunitar. În plus, firmele care derulează tranzacţii de înaltă frecvenţă şi formatorii pieţei care derulează tranzacţii algoritmice, deseori din Marea Britanie şi SUA, deţin doar poziţii limitate.

Cu toate acestea, ESMA a propus extinderea controalelor asupra platformelor pe care se tranzacţionează derivative bazate pe certificatele de poluare şi publicarea unor rapoarte săptămânale cu privire la poziţiile deschise. De asemenea, decidenţii europeni ar putea să meargă mai departe şi să analizeze introducerea unor limite cu privire la poziţiile care pot fi deţinute pe piaţa derivativelor pentru certificatele de poluare, o măsură care este deja în vigoare pentru unele materii prime, împreună cu o monitorizare centralizată la nivelul UE a pieţei certificatelor de poluare, a adăugat ESMA.

Platforma ICE Endex, care domină tranzacţiile pe piaţa secundară a certificatelor de poluare cu o cotă de 85%, s-a mutat de la Londra în Ţările de Jos în 2021, din cauza Brexit, ceea ce îngreunează sarcina ESMA de a monitoriza utilizatorii din Marea Britanie.

„Aceste provocări fac foarte dificilă obţinerea unei imagini clare cu privire la cine tranzacţionează şi de unde şi de aceea trebuie să fie soluţionate pentru a îmbunătăţi monitorizarea pieţei europene a certificatelor de poluare”, subliniază ESMA.

din aceeasi categorie