Cele mai sărace regiuni din România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria vor fi, în medie, mai bogate decât ”regiunile cu creştere redusă” din Italia, Spania, Portugalia şi Grecia, până în 2025, dacă vor continua tendinţele din ultimul deceniu, se arată într-un studiu publicat de Banca Mondială (BM). Pe de altă parte, instituţia financiară internaţională arată că regiunile cele mai sărace din UE înregistrează un PIB pe cap de locuitor de şapte ori mai scăzut decât nivelul înregistrat în cele mai bogate regiuni.
Potrivit documentului intitulat ”Regândirea regiunilor mai puţin dezvoltate” (”Rethinking Lagging Regions”), „regiunile rămase în urmă” din Europa includ regiunile „cu venituri scăzute” din Europa Centrală şi de Est (CEE), multe din ele apropiindu-se rapid de „regiunile cu creştere redusă” din sudul Europei, care se confruntă cu stagnarea productivităţii şi şomaj ridicat.
În realitate, ierarhia economică a regiunilor europene este în grafic pentru a înregistra o schimbare majoră în următorul deceniu.
Ambele grupuri de „regiuni rămase în urmă” se confruntă, însă, cu dificultăţi comune, care constrâng perspectivele de creştere pe termen lung, inclusiv un nivel scăzut al participării la piaţa forţei de muncă, transformări structurale incomplete şi deficienţe mari la instituţii şi calificări, susţine Banca Mondială.
În perioada 2005 – 2015, „regiunile cu creştere redusă” din sudul Europei au înregistrat un avans zero al PIB per capita, comparativ cu o medie anuală de 2,1% în UE.
În schimb, creşterea anuală medie în „regiunile cu venituri scăzute” din estul Europei a fost de 4,6%. Dacă aceste tendinţe vor persista, va fi o restructurare radicală a ierarhiei economice a regiunilor europene, regiunile „cu venituri scăzute” schimbându-şi poziţiile cu „regiunile cu creştere redusă” până în 2025. Dar, chiar şi în aceste grupe, există o neomogenitate semnificativă.
Datele Băncii Mondiale arată că regiunile din Bulgaria şi Ungaria sunt pe o cale de convergenţă mai lentă decât regiunile din România şi Polonia, în timp ce regiunile din Portugalia au performanţe uşor mai bune decât alte „regiuni cu creştere redusă”
De asemenea, Grecia are o situaţie dificilă, având toate caracteristicile „regiunilor cu creştere redusă”, dar la nivelul veniturilor este mult mai aproape de cele cu „venituri scăzute”.
Pe de altă parte, raportul BM arată că regiunile cele mai sărace din UE înregistrează un PIB pe cap de locuitor de şapte ori mai scăzut decât nivelul înregistrat în cele mai bogate regiuni.
Raportul ”Regândirea regiunilor mai puţin dezvoltate” (”Rethinking Lagging Regions”), care examinează convergenţa şi disparităţile din cadrul UE, evidenţiază pericolul ”capcanelor creşterii economice lente”.
Inegalităţile constante manifestate la nivel regional subminează oportunităţile oferite rezidenţilor, contribuind la creşterea gradului de sărăcie şi la emigraţie la scară largă, în special în rândul tinerilor.
”Toate regiunile din UE, chiar şi cele mai sărace sau cele cu un ritm lent de creştere, dispun de un potenţial semnificativ de dezvoltare economică. Atenţia acordată performanţei economice naţionale a statelor membre este atât de mare, încât este uşor să uităm ceea ce se întâmplă în UE la nivel regional. Atunci când privim dincolo de aparenţe, vedem că există multe modalităţi în care putem lupta pentru a contracara inegalităţile din perspectiva prosperităţii, oportunităţilor şi productivităţii, inegalităţi care împiedică mobilitatea socială şi acţionează ca impedimente pentru creşterea economică la nivel naţional”, a spus Arup Banerji, director regional al Băncii Mondiale pentru ţările UE.
Raportul ia în discuţie două categorii de regiuni mai puţin dezvoltate, cunoscute sub denumirea de regiuni ”cu creştere lentă” şi ”venituri scăzute”, localizate în anumite părţi din Europa de Sud şi Centrală. Regiunile mai puţin dezvoltate cu creştere lentă se confruntă cu probleme precum o productivitate care stagnează şi crearea unui număr redus de locuri de muncă, în timp ce regiunile cu venituri scăzute se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari în procesul de transformare a propriilor economii.
Ambele categorii de regiuni neperformante se luptă cu doi indicatori-cheie, respectiv rata ridicată a şomajului comparativ cu regiunile care nu au statut de regiuni mai puţin dezvoltate şi cu niveluri foarte scăzute de participare a femeilor pe piaţa forţei de muncă. În 2015, nivelul mediu de participare a femeilor pe piaţa forţei de muncă a UE era de 66,8%. În regiunile mai puţin dezvoltate, acest nivel era cu 10% mai scăzut şi chiar cu 20% mai scăzut în cele mai grave cazuri.
Raportul ”Regândirea regiunilor mai puţin dezvoltate” subliniază rolul important jucat de Politica de Coeziune a UE în abordarea inegalităţilor regionale. În prezent, UE investeşte 50 de miliarde de euro anual, din fonduri de coeziune, pentru a sprijini procesul de dezvoltare în regiunile europene. Raportul recomandă reechilibrarea priorităţilor urmărite de Politica de Coeziune, cu scopul de a asigura o mai bună valorificare a potenţialului regiunilor mai puţin dezvoltate, punând accent pe cinci domenii-cheie: abordarea deficienţelor de ordin macro-fiscal, îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru firme, stimularea productivităţii oraşelor, dezvoltarea de competenţe în cadrul comunităţilor şi consolidarea calităţii instituţiilor.
”Maximizarea impactului Politicii de Coeziune în acest nou cadru politic va necesita investiţii pentru dobândirea de competenţe şi pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, elemente care rămân esenţiale pentru creşterea productivităţii. Acest demers, datorită declinului înregistrat pe piaţa muncii manuale, presupune adaptarea la progresul tehnologic aferent secolului XXI. Consolidarea instituţiilor regionale şi naţionale va reprezenta, de asemenea, un aspect esenţial pentru eficientizarea Politicii de Coeziune, prin călăuzirea procesului de direcţionare, prioritizare şi implementare a acestei politici în următoarea perioadă de programare”, a precizat autorul raportului, Thomas Farole, economist principal la BM.
Raportul apreciază că va fi esenţial ca decidenţii politici de la toate nivelurile să regândească modalitatea în care Politica de Coeziune poate fi prioritizată, direcţionată şi pusă în aplicare în mod eficient în următoarea perioadă de programare, începând cu 2021, astfel încât să se maximizeze impactul acesteia asupra regiunilor mai puţin dezvoltate.
