Acasă Analize România trebuie să-și dezvolte petrochimia

România trebuie să-și dezvolte petrochimia

de M G

În ultima sută de ani, de când petrolul a luat locul cărbunelui ca principală sursă de energie, lumea a ajuns înconjurată de produse provenite din ţiţei. Cele mai cunoscute produse sunt carburanţii, dar sunt din ce în ce mai multe întrebuinţări ale derivatelor din ţiţei. Considerăm că este absolut necesar să continue producția de carburanți (mai ales că, dacă acum, în România, circulă 9 milioane de autovehicule, se preconizează ca numărul acestora să crească, cea mai mare parte fiind motorizată tot cu motoare clasice). Totuși, credem că atât petrolului, cât și gazelor naturale trebuie să le adăugăm cât mai multă valoare! De aceea trebuie dezvoltate industria chimică și petrochimică!

În prezent, diferitele produse obţinute prin procesarea petrolului se folosesc, în continuare, drept combustibili în transporturi, pentru ardere (în termocentrale, precum şi în sobe), dar, pentru a adăuga valoare cât mai mare, în petrochimie şi, mai departe, aproape în tot ceea ce ne înconjoară (de la ţevi de apă, la cauciuc, textile, veselă de unică folosinţă, cosmetice, medicamente, telefoane mobile, laptopuri, autoturisme etc).

Prima operaţie la care este supus ţiţeiul este dezbenzinarea gazelor de sondă şi, apoi, formarea gazolinei. Din gazolină se poate obţine un amestec de propan şi butan, care, comprimat în butelii (“aragaz”), este distribuit în special pentru consumul populaţiei. Din gazolină se obţine şi un concentrat de izopentan, folosit la fabricarea benzinelor de avion.

Prin distilarea între 200 şi 2.500 grade C se obţine petrolul lampant. În afară de întrebuinţarea lui uzuală pentru iluminat şi încălzit, petrolul lampant este folosit tot mai mult drept carburant pentru turboreactoare de aviaţie şi pentru rachete cosmice.

Prin distilarea între 250 şi 3.500 grade C se obţin motorinele. Motorina este întrebuinţată mai ales drept combustibil pentru motoarele Diesel şi pentru instalaţii termice cu injectoare. Ea se mai foloseşte ca lubrifiant pentru maşini frigorifice, drept component lichid pentru fabricarea unsorilor consistente etc.

Păcura este reziduul care rămâne de la distilarea petrolului brut, alcătuită din hidrocarburi cu puncte de fierbere mai mari de 3.500 grade C. Cantitativ, reprezintă aproximativ jumatate din petrolul supus distilării primare. Prin prelucrarea mai departe a păcurii se obţin uleiurile, parafina şi asfaltul.

Fracţionarea păcurii prin distilare la presiune redusă (distilare secundară) se obţin motorine, mai ales grele, şi uleiuri. Uleiurile se întrebuinţează pentru lubrifierea maşinilor şi a motoarelor, pentru izolarea electrică, la transformatoare, mecanisme de ceasornicărie etc.

Parafina se obţine din produsele distilării secundare a unei păcuri parafinoase. Aceasta se întrebuinţează la fabricarea lumânărilor, pentru impermeabilizarea ţesăturilor şi a hârtiei, ca adaos la pulberi şi explozivi, drept component la fabricarea cerurilor, ca izolant electric etc. Un alt produs este vaselina brută sau petrolatum, care se obţine din reziduurile de la distilare, bogate în produse parafinoase. Prin rafinare se obţine apoi vaselina farmaceutică. Vaselina este folosită în medicină şi cosmetică, iar în tehnică – drept lubrifiant şi agent anticorosiv.

În fine, asfaltul (sau bitumul) se obţine ca reziduu la distilarea păcurii sau la oxidarea acesteia. Este întrebuinţat pentru impregnarea cartonului (carton asfaltat), pentru etanşarea mufelor şi conductelor din industria chimică, ca liant pentru brichete, ca mijloc rudimentar de protecţie a oţelurilor contra ruginii, ca material izolant, la pavarea drumurilor etc. Bitumul polimerizat este unul dintre cele mai bune materiale pentru șosele și străzi. Singura rafinărie din țară care produce bitum polimerizat este Vega Ploiești. Din păcate, produsul său este mult prea puțin folosit în țară!

Dacă prelucrarea țițeiului a început acum aproape 165 de ani, iar utilizarea carburanților pentru transporturi a început de peste 110 ani, petrochimia a apărut relativ recent. Petrochimia a fost stimulată mai ales de cerinţele ivite în timpul, dar şi după cel de-Al Doilea Război Mondial. În prezent există o mare varietate de produse petrochimice (peste 3.000), cu numeroase utilizări atât în ceea ce priveşte consumul productiv, cât şi ca bunuri de consum.

Se apreciază că produsele industriei petrochimice reprezintă, pe plan mondial, circa o treime din valoarea totală a producţiei chimice.

În petrochimie se utilizează, în special, gazul lampant, motorina, parafina etc. Prin prelucrarea termică (piroliza) şi catalitică a diferitelor fracţii din petrol se obţin materiile prime de bază ale industriei chimice. Printre acestea, cele mai importante sunt etena, propena, butenele şi butadiena (materii prime pentru fabricarea cauciucului sintetic), benzenul, toluenul (metil-benzenul), xilenii (dimetil-benzenii) şi alte hidrocarburi, din care se obţin produşii extrem de numeroşi ai industriei chimice. Astfel se obţin: alcooluri, detergenţi, cauciuc sintetic, glicerină, îngrăşăminte chimice, medicamente, polietilenă, nylon, mase plastice, vopsele, poliester, celofan, bachelită, PVC, plexiglas, polistiren, péba (folosită pentru fabricarea încălţămintei şi echipamentelor sportive) şi material explozibil.

Ce-am fost și ce-am ajuns!

România are cea mai veche tradiție petrolieră din lume! Distileria de ţiţei (găzărie) realizată de Teodor Mehedinţeanu, în 1857, la Râfov (lângă Ploieşti), marchează începutul exploatării la nivel industrial a petrolului românesc. Această rafinărie a obţinut, în baza unui contract încheiat în octombrie 1856 între Teodor Mehedinţeanu şi Primăria Bucureştilor, dreptul exclusiv de a aproviziona iluminatul Capitalei muntene, primul oraş iluminat cu gaz lampant din lume. În statistica mondială a anului 1857, România apare înregistrată cu 1.977 barili de ţiţei (275 de tone), fiind, în plus, singura ţară din lume care figurează cu o astfel de producţie pentru anii 1857 şi 1858 (SUA apar în statistici abia în 1859).

România avea, până acum câțiva ani, 10 rafinării, cu o capacitate de rafinare de circa 34 milioane tone de țiței annual: Petrobrazi Ploieşti (construcţia sa a fost începută în data de 17 iulie 1934 de către compania românească Creditul Minier; capacitatea totală este de 7 milioane tone/an, dar Petrom utilizează numai o instalaţie de 3,5 milioane tone, pe care o modernizează şi măreşte la 5,5 milioane tone/an), Arpechim Piteşti (avea o capacitate de 6,5 milioane tone, dar Petrom a utilizat numai o instalaţie de 3 milioane tone annual; î aprilie 2011 a anunţat că închide definitiv întreaga rafinărie. Combinatul petrochimic Oltchim a preluat partea de petrochimie a rafinăriei), Petrotel Ploieşti (fosta Rafinărie Româno-Americană înainte de 1945 sau Teleajen în perioada 1979 – 1998, în prezent Petrotel Lukoil, după ce a fost privatizată în anul 1998 cu concernul rus Lukoil, are o capacitate de prelucrare de 2,5 milioane tone de ţiţei pe an), RAFO Oneşti (înfiinţată în 1956 şi privatizată în anul 2001, este acum în faliment; avea o capacitate de prelucrare este de 3,5 milioane tone anual); Astra Ploieşti (fondată în 1880, a fost privatizată în 1997, iar acum pachetul majoritar este deţinut de compania Kreyton Ltd din Insulele Virgine Britanice; are o capacitate de prelucrare de 0,9 milioane tone/an, iar acum este în insolvență); Steaua Română Câmpina (înfiinţată în anul 1895, are o capacitate de 0,5 milioane tone/an; acum este în faliment); Dărmăneşti (înfiinţată în 1949, preluată de Rafo şi acum închisă, rafinăria are o capacitate de 0,4 milioane tone/an) și Petrolsub Suplacu de Barcău (pusă în funcțiune în anul 1969, cu capacitate de 0,3 milioane tone pe an, este acum în faliment).

Singura rafinărie care mai are și petrochimie este Petromidia Năvodari: preluată în 2001 de Rompetrol, a fost vândută companiei kazahe KazMunaiGaz (KMG) în anul 2007. Are o capacitate nominală de 4,8 milioane tone anual, dar a prelucrat și peste 6 milioane tone pe an. Cealaltă rafinărie deținută de KMG, Vega Ploieşti (înfiinţată în 1905, cu o capacitate iniţială de 0,2 milioane tone ţiţei/an), este singura din țară care produce bitum polimerizat.

Înainte de 1990 existau adevărate platforme chimice și petrochimice. În perioada 1960 – 1989 s-au construit în România nu mai puțin de 73 de instalații petrochimice! După 1990 au existat în România mai multe companii chimice și petrochimice: pe lângă marile rafinării (Petrobrazi, Arpechim, Petrotel, RAFO – toate închise – și Petromidia – singura care mai are divizie de petrochimie), Doljchim Craiova (demolat), Carbosin Copșa Mică (închis), Fibrex Săvinești (demolat), Carom Onești (în funcțiune), Upsom Ocna Mureș (demolat), Solventul Timișoara (demolat), Carbid Fox Târnăveni (faliment), Moldosin Vaslui (faliment), Amonil Slobozia, Viromet Victoria (insolvență), Sofert Bacău – Amurco (faliment), Turnu – Donau Chem (insolvență), Nitramonia Făgăraș (faliment), Chimcomplex Borzești, Oltchim Râmnicu Vâlcea (în funcțiune), Uzinele Sodice Govora (în funcțiune), Azomureș Târgu Mureș (în funcțiune), Chimopar București (insolvență), Azochim Săvinești (activele cumpărate de Ga-Pro-Co Chemicals).

Astfel, în România au rămas extrem de puține combinate chimice și petrochimice!

Petromidia a rămas singura rafinărie ce mai are divizie de petrochimie

Divizia de petrochimie din cadrul Petromidia furnizează peste jumătate din necesarul de produse petrochimice pentru consumul intern în România. Această ramură industrială a beneficiat de investiții importante în ultimii ani, o soluție salvatoare pentru industria de rafinare afectată de scăderea prețului petrolului.

Factorii care au contribuit masiv la dezvoltarea acestei ramuri au fost integrarea cu rafinăria Petromidia, care furnizează întreaga cantitate de polipropilenă, investițiile în modernizarea instalațiilor și, mai presus de toate, diversificarea sortimentelor pentru a acoperi cele mai recente domenii de utilizare.

Sortimentele de poliolefine (polipropilenă și polietilenă) produse de divizia de petrochimie sunt utilizate în agricultură, industria alimentară și pentru o gamă largă de produse, de la bunuri de larg consum, produse de îngrijire personală, în electronică și electrotehnică, până la industria auto, industria textilă și construcții. Divizia de petrochimie produce peste 30 de sortimente specializate, de nișă, cu mare valoare adăugată.

Divizia de petrochimie de la Petromidia deține trei instalații: o instalație de polipropilenă (PP) și 2 instalații de polietilenă, polietilenă de densitate scăzută (LDPE) și polietilenă de densitate ridicată (HDPE), cu o producție totală de peste 220.000 de tone/an.

Compania operează singurul terminal maritim pentru descărcarea de etilenă din Marea Neagră și singurul rezervor criogenic cu o capacitate de stocare de 10.000 de tone.

De remarcat și că Divizia de petrochimie a dezvoltat un sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție. Acesta asigură stratul din mijloc al măștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni. Noul sort – RMB30H – se livrează în saci de 25 kilograme de granule și se utilizează în instalații de tip “meltblown” (suflare topitură) – o metodă convențională de fabricare a micro- și nanofibrelor. Practic, Rompetrol produce și asigură toate sorturile necesare pentru obținerea de măști sanitare și chirugicale de tip FFP1 și FFP2, dar și accesoriilor medicale. Sorturile RSB25 (aplicații industriale), RSB35H și RSB40H (aplicații din zona medicală și igienă personală) sunt dedicate pentru obținerea de material nețesut pentru straturile exterioare ale materialelor sanitare, iar RMB30H pentru obținerea de material nețesut pentru stratul interior/filtrare al acestora.

Gazul natural, combustibil de tranziție

De remarcat, și gazul poate fi utilizat ca materie primă la producerea fertilizatorilor, a farmaceuticelor, a plasticului și a materialelor textile, dar și a unei varietăți de produse chimice esențiale precum amoniacul, metanolul, butanul sau propanul.

Totuși, cel mai probabil, gazul va reprezenta combustibilul de tranziție de la petrol la o altă sursă principală de energie: este mai puțin poluant decât cărbunele, se află într-o relativă abundență la nivel mondial și poate fi transportat destul de ușor. Astfel, următoarele câteva decenii vor fi “împărţite” între descoperirea de noi surse de petrol şi gaze, reducerea consumului de hidrocarburi, dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile şi încercările de a descoperi noi surse de energie. Probabil că, în următoarele câteva decenii, petrolul va continua să fie principala resursă pentru transporturi (cel puțin în țări precum România, care nu-și permite să treacă ”instantaneu” la transport electric) şi petrochimie, dar îşi va pierde supremaţia în producerea energiei electrice. Energiile neconvenţionale vor reprezenta o cotă importantă (probabil în jur de 30%) în ceea ce priveşte producerea de energie electrică, dar şi în biocarburanţi.

Dar, pentru că petrochimia reprezintă formula prin care se adaugă cea mai mare valoare gazelor naturale și petrolului, considerăm că statul român ar trebui să ia măsuri de susținere a regenerării industriei chimice și petrochimice prin politici economice, fiscale și de ajutor de stat. De exemplu, România are un deficit structural la medicamente și ar putea obține acordul Bruxellesului pentru ajutoare de stat în acest domeniu. Trebuie luate măsuri de îmbunătățire a legislației și reglementărilor, precum exceptarea volumului de gaze naturale utilizate ca materie primă și transformate prin chimizare de la obligația de achiziționare a certificatelor CO2 (întrucât nu produc emisii de carbon), după cum poate susține educația, cercetarea și dezvoltarea în acest domeniu.

din aceeasi categorie