În România sunt funcționale în prezent doar trei rafinării, cu o capacitate însumată de 15 milioane tone/an. Din perspectiva capacității de rafinare, România ocupa în 2012 locul 13 în UE. Anul trecut, cererea de petrol a pieței românești era de 10,5 milioane tone, potrivit unui raport transmis de Ministerul Economiei.
De asemenea, pe 8 mai, la sediul Ministerului Economiei, au avut loc consultari cu operatorii rafinăriilor din tara, în urma cărora au relevat o serie de aspecte specifice sectorului, probleme întâlnite în majoritatea industriilor, dar si cea referitoare la calificarea resurselor umane.
”Elaborarea unei strategii naţionale în domeniul energiei, astfel încât România să devină un pol energetic regional, este una dintre numeroasele propuneri ale reprezentanţilor industriei de rafinare a petrolului, făcute la consultările din acest an, la sediul Ministerul Economiei, în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială (Strategia de Reindustrializare a României)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Industriaşii din petrochimie au propus, de asemenea, întâlniri periodice între reprezentanţii instituţiilor statului şi mediului economic cu privire la modificarea şi implementarea legislaţiei specifice a Uniunii Europene.
Crearea unei companii naţionale, care să asigure formarea şi stocarea rezervelor strategice stipulate prin OUG nr. 54/2002 aprobată prin Legea nr. 677/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţa pentru ţiţei, este o altă doleanţă a reprezentanţilor industriei petrochimice, care au cerut, totodată, clarificarea atribuţiilor instituţionale în domeniul eficienţei energetice şi al calităţii carburanţilor.
În plus, la consultările de la Ministerul Economiei, s-a solicitat reducerea numărului de autorităţi competente cu atribuţii de autorizare, monitorizare şi supraveghere a regimului produselor accizabile prin crearea unui cadru legislativ transparent, în concordanţă cu legislaţia europeană, precum şi adoptarea unor reglementări privind interzicerea achiziţionării de la persoanele fizice a deşeurilor metalice feroase şi neferoase.
Context European
Deși generează doar 1,5% din valoarea adăugată a industriei prelucrătoare europene, rafinarea petrolului rămâne un domeniu de interes pentru toate țările, prin complexitatea efectelor sale asupra unei economii.
În această industrie se intersectează o multitudine de teme, precum volatilitatea prețului petrolului puternic influențat de decizii politice și/sau conflicte militare; volatilitatea cererii sub influența crizei financiare; nevoia de capital, capacitățile de producție în acest domeniu implicând investiții enorme în tehnologie; independența energetică a țărilor; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și impactul asupra transportului terestru, aerian și maritim; eficiența energetică în procesul de rafinare, dar și a utilizatorilor; fiscalitate, taxele aplicate produselor petroliere având o pondere însemnată în bugetele naționale ale statelor.
Preocuparea Europei pentru protecția mediului a impus companiilor din rafinare investiții semnificative. În perioada 1990-2010, emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din consumul combustibililor s-au redus cu peste 80%. Îndeplinirea condițiilor de mediu a devenit o condiție imperativă pentru a rămâne în piață, însă efectele secundare constau în impunerea unor restricții pe care rafinăriile din alte zone ale lumii nu le au, reducerea interesului investitorilor în condițiile în care țări precum India își cresc capacitatea de rafinare în ritm alert, reducerea concentrării pe optimizarea proceselor și produselor.
La nivel global, petrolul reprezintă 33% din cererea de energie primară, iar în Europa 38% din cerere. Cererea globală medie este de 86,9 milioane barili/zi, din care 17% se înregistrează în UE.
Pe partea ofertei, criza financiară a determinat o ușoară reducere a capacităților de rafinare. Mai semnificativă este reducerea gradului de utilizare a capacităților existente până la o medie de 80%.
În industria de cocserie și rafinare europeană activează 1.100 de companii care angajează 129.400 de persoane, respectiv 0,1% din totalul angajaților în sectorul nefinanciar european. Cele 100 de companii mari concentrează, însă, 91% din valoarea adăugată generată de această diviziune.
Valoarea adăugată/angajat este cea mai mare dintre industriile procesatoare, respectiv 181.000 euro. Cocseria generează, însă, doar 64.900 euro/angajat, iar rafinarea 188.600 euro/angajat. Valoarea adăugată totală se împarte astfel : 98% rafinare, 2% cocserie.
În producția de cocs, țara cea mai specializată este Polonia și tot ea concentrează 68,4% din valoarea adăugată europeană. Cea mai mare valoare adăugată din UE în domeniul rafinării o înregistrează Belgia, respectiv 6,6%. Cel mai mare grad de specializare determinat ca procent din valoarea adăugată a sectorului nefinanciar se înregistrează în Ungaria (2,9%), țara în care operează o singură rafinărie.
Industria românească
România se numără printre pionierii activităților de rafinare a petrolului. În 1857 se inaugura în România prima rafinărie de capacitate mare din lume. Până atunci, activitatea de rafinare a petrolului se desfășura exclusiv în mici ateliere. Tot în 1857, România devine prima țară din lume cu o producție de țiței înregistrată în statisticile internaționale.
Capacitatea maximă de rafinare în România a fost de 34 milioane tone/an în zece rafinării. În prezent, sunt funcționale doar trei rafinării cu o capacitate însumată de 15 milioane tone/an. Din perspectiva capacității de rafinare, România ocupa în 2012 locul 13 în UE. În 2012, cererea de petrol a pieței românești era de 10,5 milioane tone.
Valoarea adăugată/angajat este sub 20% din media UE-27, însă acest indicator este unul dintre cei mai ridicați între industriile procesatoare românești.
Industria de rafinare are un efect deosebit de antrenare pe orizontală. Celor 4.000 de angajați direcți li se adaugă numeroase locuri de muncă în domenii precum proiectare, producție de echipamente, mentenanță etc.
Exporturile de petrol și produse petroliere au fost în creștere, însă aceeași tendința se manifestă și în cazul importurilor. În anul 2010, exporturile s-au ridicat la 1,69 miliarde euro, în timp ce importurile au fost de 3,68 miliarde euro.
Declinul industriei de rafinare a antrenat și declinul producției interne de echipamente destinate rafinării petrolului, declin accelerat și de pierderea piețelor externe după 1989.
Piața românească rămâne însă una cu potențial pe termen mediu, iar companii precum SOCAR sau Gazprom își extind rețelele de distribuție.
O temă de interes rămâne extinderea exporturilor de produse petroliere.
