Grupul energetic german E.ON a investit peste 5,12 miliarde de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro) în reţeaua de gaze şi energie din România, începând din 2005 de când este prezent pe plan local şi până acum. Iar valoarea taxelor şi impozitelor plătite statului român în cei 10 ani a însumat 5,5 miliarde de lei (circa 1,4 miliarde de euro). În plus, pentru acest an şi-a bugetat investiţii de aproape 400 milioane lei (90 milioane euro), în odernizare a reţelelor de distribuţie.
Astfel, în perioada 2005-2015, reţeaua de gaze naturale a fost modernizată (înlocuire conducte şi protecţie catodică) pe o lungime de aproape 6.350 de kilometri şi a fost extinsă pe o lungime de circa 1.250 de kilometri. În ce priveşte reţeaua de energie electrică, aceasta a fost modernizată şi reabilitată pe o lungime de circa 2.700 kilometri, extinsă pe o lungime de peste 1.100 de kilometri pentru racordarea de noi consumatori, iar 2.550 de posturi de transformare au fost înlocuite sau modernizate.
Oficialii E.ON România, unul din cei doi mari distribuitori locali de gaze, spun că reabilitarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie în vederea creşterii siguranţei şi a calităţii serviciilor oferite consumatorilor au fost priorităţi investiţionale în decursul celor 10 ani.
“Reţelele de distribuţie necesită în continuare investiţii masive, pentru că încă din 2005, când le-am preluat de la stat, acestea aveau un grad de uzură avansat. Pentru a realiza acest efort investiţional este nevoie de stabilitate şi predictibilitate legislativă şi fiscală, nu am vrea să mai vedem taxe şi impozite introduse peste noapte sau modificate fără o minimă consultare prealabilă”, a subliniat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.
Potrivit acestuia, operaţiunile din România sunt de o importanţă strategică pentru grupul E.ON.
„Astăzi suntem una dintre cele cinci pieţe de bază pentru E.ON SE, alături de Germania, Marea Britanie, Suedia şi Cehia, ceea ce demonstrează că realizările de aici şi proiectele pe care le derulăm sunt foarte apreciate şi au reconfirmat încrederea în potenţialul sectorului energetic românesc”, a declarat Frank Hajdinjak.
Companiile E.ON din România au investit în total, în anul 2014, aproximativ 420 milioane de lei (94 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată în acest scop în ultimii ani. Investiţiile au fost direcţionate în principal către modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Pentru 2015 sunt bugetate investiţii de aproape 400 milioane lei (90 milioane euro), sume ce vor fi alocate, de asemenea, prioritar către proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie.
„Peste 90% din investiţiile noastre sunt direcţionate în modernizarea reţelelor de energie şi gaze”, spune Hajdinjak.
În ceea ce priveşte sectorul de gaze naturale, anul trecut au fost investite 161 milioane de lei (peste 36 milioane de euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de peste 500 km şi extins pe o lungime de 85 kilometri. Pentru 2015 bugetul prevăzut pentru investiţii se menţine la un nivel apropiat de cel din anul precedent, obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 550 kilometri de conducte şi branşamente şi extinderea sistemului de distribuţie cu 120 kilometri.
Referitor la sectorul de energie electrică, valoarea investiţiilor în sectorul a fost, în 2014, de peste 220 milioane lei (50 milioane euro), cele mai mari de la preluarea în 2005 a distribuţiei de energie electrică în zona Moldova. Principalele obiective avute în vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea unor staţii de transformare, reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. Pentru anul în curs au fost bugetate investiţii de circa 200 milioane lei (45 milioane euro).
La începutul acestui an, compania a finalizat proiectul de modernizare şi integrare în sistem SCADA a 26 de staţii de transformare din şase judeţe din Moldova. Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 32 de luni, începând cu luna iulie 2012, şi a avut o valoare totală de circa 35 milioane de lei. Investiţia a beneficiat de o co-finanţare de 13,3 milioane lei prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi bugetul naţional, alte 21,6 milioane de lei reprezentând contribuţia proprie a E.ON. Prin finalizarea proiectului, al cărui obiectiv este creşterea securităţii în furnizarea energiei, numărul de staţii integrate (parţial sau total) în SCADA ajunge la 109, dintr-un total de 133.
Programele pe termen mediu şi lung ale companiei prevăd alocarea, în perioada 2015-2020, a unei sume de 85 milioane de lei pentru investiţii în automatizarea reţelelor de distribuţie, atât în staţii de transformare, cât şi în reţelele de medie tensiune.
Montarea de contoare inteligente la consumatori, ca parte a implementării conceptului “smart grid”, este o altă prioritate pentru E.ON Distribuţie România, spun oficialii companiei. Până în prezent au fost deja instalate 100.000 de astfel de contoare, iar planurile pentru perioada 2014-2017 vizează montarea a circa 250.000 de contoare (din care 120.000 de unităţi numai în 2015), investiţia totală bugetată în acest scop fiind de aproximativ 21,6 milioane de euro. Contoarele inteligente permit monitorizarea consumului şi a parametrilor de funcţionare a reţelei în timp real, precum şi transmiterea automată a acestor informaţii către distribuitor.
Gazele se scumpesc
Directorul general al E.ON România a declarat totodată că se aşteaptă ca în acest an să mai existe o majorare a preţului gazelor naturale destinate populaţiei, dar că decizia finală aparţine Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Dacă liberalizarea va continua – şi va continua – va avea cu siguranţă un efect în preţul final al gazelor. Decizia ţine de reglementator (ANRE, n.r.). Până acum nu a fost stabilit nimic oficial, dar dacă te uiţi la ultimele declaraţii ale oficialilor ANRE, este prevăzută o creştere, dar nu a fost comunicat nimic oficial încă. Noi nu am cerut o creştere anume în ceea ce priveşte tarifele noastre. Problema noastră esenţială este că volumele noastre de distribuţie s-au redus foarte mult, însă cheltuielile de bază au rămas aceleaşi”, a declarat Frank Hajdinjak, CEO E.ON România, într-o conferinţă de presă.
În acest moment, calendarul liberalizării prețului la gaze se află în discuție între Guvern, Comisia Europeană și delegația FMI. La sfârşitul lunii aprilie, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, spunea că factura finală a consumatorilor casnici va creşte de la 1 iulie cu 5-8% din cauza aplicării unei noi etape din calendarul de liberalizare a gazelor.
FP nu a făcut nicio ofertă pentru pachetul minoritar
Fondul Proprietatea nu a înaintat nicio ofertă concretă conducerii E.ON România în ceea ce priveşte pachetul minoritar pe care îl deţine la companiile locale de gaze şi energie, mai spune Frank Hajdinjak. Fondul Proprietatea deţine un pachet minoritar de acţiuni la E.ON Distribuţie Romania SA, de 18,4%, dar şi 13,39% din E.ON Energie Romania S.A.
„Nu am avut nicio discuţie concretă legată de acest lucru. Ştim că vor să iasă din acţionariat, însă nu avem nicio propunere concretă de la Fondul Proprietatea pe marginea acestui subiect”, a declarat Hajdinjak.
De asemenea, oficialul E.ON România a respins iar acuzaţiile referitoare la aşa-zisa încălcare a principiilor de guvernanţă corporativă sau la existenţa unui conflict de interese, aşa cum susţineau săptămâna trecută administratorii Fondului Proprietatea. “Acuzaţiile sunt nefondate”, a precizat Hajdinjak.
Într-un comunicat de presă recent, se arată că Fondul Proprietatea cere acţionarilor E.ON Distribuţie şi E.ON Energie să aprobe acţionarea în instanţă a administratorilor şi directorilor acestor companii pentru recuperarea daunelor cauzate de semnarea unor contracte de consultanţă cu E.ON România (acţionarul majoritar al celor două companii). Franklin Templeton acuză E.ON de abuz de putere şi conflict de interese şi arată că astfel de contracte de consultanţă între părţi afiliate au depăşit 7 milioane de euro în anul 2014.
”Contractele de servicii de consultanţă strategică la care fac referire reprezentanţii Fondului Proprietatea au fost încheiate în deplină legalitate, cu aprobarea organelor societare competente şi în condiţii comerciale de piaţă, certificate de experţi independenţi de renume internaţional. Precizăm, de asemenea, că E.ON România SRL este o companie înregistrată în România şi plăteşte toate taxele (inclusiv impozitul pe profit) către statul român”, au răspuns, la rândul lor, oficialii E.ON România.
În prezent, compania asigură electricitate şi gaze pentru peste 3 milioane de consumatori din 20 de judeţe, cu circa 457.000 mai mulţi decât avea în portofoliu în anul 2005. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate. Compania asigură electricitate în peste 2.540 de localităţi şi gaze naturale în peste 1.000 de localităţi.
Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON în România s-a situat, în anul 2014, la 4,83 miliarde lei (circa 1,08 miliarde de euro), fiind apropiată de cea din anul 2013. Volumele de gaze naturale şi electricitate comercializate s-au situat la 29,6 TWh, menţinându-se la nivelul consemnat anul anterior. Previziunile pentru acest an privind cifra de afaceri sunt de creştere, cu condiţia unei preconizate stabilizări a consumului pieţei, după o perioadă de scădere continuă în ultimii ani.


