Acasă MediuDezvoltare Durabila Renovatio vrea să ajungă la 100 de stații de încărcare rapidă auto

Renovatio vrea să ajungă la 100 de stații de încărcare rapidă auto

de A

Mașinile electrice continuă să câștige teren pe piața din România. Conform estimărilor Porsche România, patru din zece vizitatori în showroom-urile Volkswagen se arată interesați de achiziționarea unui model electric.  

„Fără îndoială, mașinile electrice sunt soluția de mobilitate a viitorului; deși piața este încă la început, ne așteptăm ca acest segment să crească exponențial în următorii ani. Astfel, observăm un interes în creștere pentru soluțiile de electromobilitate din partea clienților care ne vizitează showroom-urile din toată țara, motiv pentru care estimăm un număr de 80 de mașini vândute până la finalul anului”, a declarat Bogdan Florea, manager de brand la Volkswagen.

Mai mult, mașinile electrice au devenit și mai accesibile prin Programul Rabla Plus. De exemplu, modelul e-up! poate fi achiziționat prin finanțarea oferită de Porsche Finance Group, la o rată de 100 euro (TVA inclusă).

Renovatio este primul dezvoltator al unei rețele publice de stații de alimentare destinată vehiculelor electrice, bazată pe soluții de încărcare rapidă. 

„Rețeaua Renovatio e-charge se află în plină expansiune. Ne dorim ca, până la sfârșitul lui 2020, să ajungem la un număr de 100 de stații de încărcare rapidă, din care 60 fac parte dintr-un proiect finanțat cu fonduri europene. Volkswagen ne-a susținut inițiativa, exprimându-și dorința de a se implica activ în derularea proiectului prin punerea la dispoziție a unui vehicul electric pentru testarea echipamentelor și a soluțiilor software ce urmează a fi implementate”, a declarat Alexandru Teodorescu, director general Renovatio.

Prima stație de încărcare de tip fast charging din România a fost instalată de Renovatio în anul 2015 la sediul Porsche România, importatorul general Volkswagen. În prezent, în rețeaua de distribuitori ai mărcii Volkswagen există optsprezece puncte de încărcare, disponibile atât prin cei opt parteneri ai săi de mobilitate electrică și plug-in hybrid, cât și prin punctele proprii. Acestea sunt accesibile tuturor clienților Volkswagen.

„Investițiile în dezvoltarea infrastructurii destinată mașinilor electrice sunt foarte importante pentru Grupul Volkswagen. Ne-am propus ca, în următorii doi ani, în fiecare dintre cele 90 de locații ale distribuitorilor Grupului Volkswagen din țară să existe cel puțin un punct de încărcare pentru mașini electrice”, a declarat Brent Valmar, director general Porsche România.

În ultimii cinci ani, grupul Volkswagen a investit peste trei miliarde de euro în dezvoltarea de tehnologii auto alternative și intenționează să tripleze această sumă în următorii cinci ani. Compania a lansat de curând „Roadmap E”, cea mai extinsă campanie de electrificare din industria auto.

„Vrem ca Volkswagen să devină numărul 1 în electromobilitate până în anul 2025”, a declarat recent Matthias Müller, director general Volkswagen Group, în anticiparea International Motor Show (IAA) din Frankfurt, Germania.

Până în 2025, grupul urmează să lanseze încă cel puțin 80 de modele electrice.

Marca de autoturisme Volkswagen este prezentă în peste 150 de piețe din întreaga lume și produce vehicule în peste 50 de locații din 14 țări. În 2016, Volkswagen a produs aproximativ 5,99 milioane de vehicule, inclusiv cele mai bine vândute modele precum Golf, Tiguan, Jetta și Passat. În prezent, în întreaga lume, 196.000 de persoane lucrează pentru Volkswagen. Brandul deține, de asemenea, 7.700 de reprezentanțe, cu 74.000 de angajați. Volkswagen face progrese considerabile pentru a dezvolta în continuare producția de automobile. Temele strategice cheie pentru viitor sunt mobilitatea electrică, mobilitatea inteligentă și transformarea digitală a brandului.

 

 

 

 

din aceeasi categorie