
Corneliu BODEA
Adrem Invest a ieşit din acţionariatul centralei în cogenerare de la Suceava, iar participaţia a fost preluată de un vehicul controlat de Raiffeisen International, a declarat Corneliu Bodea, CEO al Adrem, într-o întâlnire cu presa.
Acesta a subliniat că banca finanţase o parte din acest proiect, împrumutul fiind garantat cu acţiuni. Totodată, Corneliu Bodea a precizat că întregile facilităţi au fost restructurate. „Investiţia noastră în centrală a fost de 12 milioane de euro, investiţie directă. Proiectul a beneficiat și de un împrumut de la Raiffeisen. Faptul că centrala nu a produs performanţă ne-a pus într-o situaţie dificilă cu returnarea acestui credit. (…) Noi am garantat cu jumătate din acţiuni – şi banca trebuia sa execute acele acţiuni. Banca a refuzat să execute acţiunile, a menţinut presiunea pe noi. A fost o negociere care a durat mai bine de patru ani. Am reuşit să facem această restructurare”, a spus Bodea, care a precizat că restructurarea a fost făcută în acest an.
Potrivit reprezentantului Adrem, centrala a fost „o investiţie greşită”. „S-a schimbat legislaţia, incorect, imediat după ce noi realizasem o investiţie de 96 milioane euro”, a menţionat Corneliu Bodea.
Acesta a explicat că, în realitate, centrala „a fost o gaură neagră încă de la început”, în primul rând din cauza sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice, care a intrat în faliment imediat după ce a fost construită centrala, deşi primăria „dăduse asigurări că acesta va fi finanţat”.
Totodată, reprezentantul Adrem a menţionat că a venit şi „o schimbare printr-un ordin de ministru a legislaţiei care viza acordarea de certificate verzi pentru un anumit tip de biomasă”.
„A fost un ordin de ministru extrem de discutat, pentru acea categorie de biomasă, pe care o foloseam și noi, şi nişte firme austriece din zonă, care făceau conglomerate (n.r. – PFL). Influenţa noastră în preţul acestor materii prime pe piaţa din zona era foarte mare. Practic, prin achiziţiile noastre ridicam preţul acestui deşeu – şi atunci a apărut un ordin de ministru care a spus că pentru acel tip de deșeu din lemn, care reprezenta 60% din combustibilul nostru de la Suceava, nu se acordă certificate verzi, utilizând explicaţia că, dacă s-ar acorda, ar dezavantaja populaţia care foloseşte lemnul respectiv ca să îl ardă în sobă. (…) Deci, practic, un ministru a luat în considerare că este mai importantă o categorie de populaţie. Cantitativ s-au făcut studii, am demonstrat, nu avea nicio legătură. Un ministru a considerat că sunt mai importanţi cei care ard lemnul în sobă cu eficienţă de 30%, decât românii care se încălzeau în oraşul Suceava arzând într-o centrală cu eficienţă de 70%”, a mai spus Corneliu Bodea.
El a subliniat că „acel ordin de ministru contravenea, era împotriva legislaţiei energiei regenerabile”, ceea ce a dus la „intrarea centralei într-un distress financiar” şi care a atras distress-ul financiar în companie.
„Ceilalţi finanţatori au fost agresivi cu noi – oarecum de înţeles, pentru că se aşteptau, oricând, să fim executaţi silit. Nu am fost executaţi. Am dus o negociere foarte lungă cu finanţatorul austriac. Ca urmare a acestei negocieri am făcut, practic, un schimb credit versus acţiuni”, a explicat Corneliu Bodea.



