Acasă MediuDezvoltare Durabila Proprietarii de păduri vor 3 miliarde de euro din PNDR

Proprietarii de păduri vor 3 miliarde de euro din PNDR

de GM

Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România – Nostra Silva cere alocarea a trei miliarde de euro din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru sectorul silvic, iar toate tipurile de sprijin pentru investiţii în silvicultură să fie cuprinse într-o singură măsură, a declarat Cătălin Tobescu, vicepreşedinte al federaţiei, cu prilejul Congresului Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România.

Potrivit lui Cătălin Tobescu, măsura ar trebui să cuprindă submăsuri care să acopere toată gama de necesităţi din sectorul silvic. Programarea măsurii ”Silvicultura” ar trebui să fie făcută împreună şi cu acordul actorilor importanţi din sector – proprietari, administratori, forestieri, reprezentanţi ai industriei prelucrătoare.

Reprezentanţii Federaţiei susţin că PNDR 2014-2020 nu ţine cont de strategia, priorităţile şi obiectivele UE în privinţa pădurilor şi sectorul forestier, notează Agerpres. Aceştia precizează că PNDR 2014-2020 nu cuprinde într-o singură măsură toate tipurile de sprinjin din silvicultură, dar că regăsim susţinerea financiară împreună cu agricultura la două submăsuri, care însumează 200 milioane de euro.

Cătălin Tobescu a declarat că din discuţiile cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pădurile ar trebui să primească sprijin prin programele de mediu, dar legislaţia europeană prevede că finanţarea în sectorul forestier să fie făcută în proporţie de 90% prin măsurile de dezvoltare rurală.

Vicepreşedintele Nostra Silva a precizat că săptămâna trecută a discutat cu Daniel Constantin şi că ministrul Agriculturii este deschis la dialog. Federaţia este în negocieri cu Ministerul Agriculturii şi este posibil să obţină 30 de euro pe hectar de pădure, sprijin pe suprafaţă, conform lui Tobescu.

La rândul său, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, consideră că implementarea unui sistem de supraveghere a traseului lemnului ar putea reduce hoţia din domeniu cu 70%. Ministrul Doina Pană nu a dorit să ofere detalii tehnice despre sistemul de supraveghere, dar a spus că acesta va permite urmărirea în timp real a traseului materiei lemnoase, din pădure şi până la depozit. De asemenea, ministrul a explicat că implementarea acestuia va fi aprobată prin intermediul unei hotărâri de guvern.

din aceeasi categorie