Primăriile orașelor Năvodari și Predeal au nevoie de credite cu o valoare cumulată de peste 60 de milioane lei, pentru a-și finanța anumite proiecte de investiții, potrivit unor anunțuri publicate de autoritățile publice locale pe site-ul guvernamental de licitații publice, www.e-licitatie.ro.
Primăria orașului Năvodari vrea să ia, prin negociere, o finanțare rambursabilă de câteva zeci de milioane de lei sub forma unui credit de tip revolving, pentru realizarea mai multor investiții finanțate din fonduri structurale.
Negocierile vor avea loc pe 19 noiembrie și sunt împărțite în patru loturi. Primul lot se referă la lărgirea și modernizarea Bulevardului Mamaia-Năvodari, iar linia de finanțare necesară acestui proiect este de 21 milioane lei, pentru o perioadă de cinci ani. Cei interesați să participe trebuie să depună o garanție de 10.000 lei.
Lotul 2 este pentru reabilitarea și modernizarea cantinei sociale și a centrului de zi din Năvodari, pentru care primăria caută o linie de finanțare de 2,14 milioane lei, pe trei ani. Băncile interesate să participe la negociere trebuie să depună o garanție de 5.000 lei.
Cel de-al treilea lot este destinat construirii unui centru de afaceri, pentru care primăria are nevoie de o linie de finanțare de 20,27 milioane lei, pe o perioadă de șapte ani. Cei interesați să participe trebuie să depună o garanție de 10.000 lei.
Pentru Lotul 4 primăria are nevoie de o linie de finanțare de 2,97 milioane lei (pentru trei ani), bani pe care autoritatea locală îi va folosi la construcția unui centru transfrontalier de afaceri, o piață agroalimentară de pește. Agenții economici interesați să participe la negociere trebuie să depună o garanție de 5.000 lei.
Pot fi depuse oferte pentru unul sau mai multe loturi.
De asemenea, și Primăria orașului Predeal vrea să ia un credit în valoare de maxim 17,6 milioane lei, ”în vederea finanțării investițiilor de interes public local”. Autoritatea locală cheamă va atribui un contract în acest sens printr-o negociere ce va avea loc pe 18 noiembrie. Durata contractului este de 180 de luni.
Cuantumul garanției de participare este de 10.000 lei. Băncile interesate să participe la negociere trebuie să dovedească o media a cifrei de afaceri globale anuale, de minim 15,5 milioane lei, calculată pentru anii financiari 2010, 2011 și 2012.


