Acasă Stiri InterneGaze Planul de administrare al Transgaz, aprobat în unanimitate

Planul de administrare al Transgaz, aprobat în unanimitate

de GM

Planul de administrare al transportatorului național de gaze Transgaz a fost aprobat în unanimitate, a anunțat Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Public, la conferința „Energia în priză”, organizată de cotidianul ”Bursa”.

”Transgaz este un caz fericit de implementare a managementului profesionist, condus de Petru Văduva. Planul de administrare a fost aprobat ieri (luni, 23 septembrie, n.r.) în unanimitate. Este primul plan privit la fel de bine și de stat și de către acționarii privați”, a spus Vulpescu.

La rândul său, directorul general al companiei, Petru Văduva, spune că societatea are nevoie de un program de investiţii complex, în vederea eficientizării proceselor şi acţiunilor pe care compania le desfăşoară, în plan energetic.

„În prezent, Transgaz încearcă să se integreze într-o strategie energetică naţională, mai cu seamă dacă ţinem cont de bogăţiile naturale din Marea Neagră sau chiar gazele de şist care pot schimba structura economică a ţării noastre, pe termen lung”, a punctat Văduva.
Acesta a reiterat totodată necesitatea construirii unei autostrăzi energetice, aspect de care va depinde, în mod vital, modul în care va arăta sectorul energetic de la noi din ţară.

În ceea ce privește planul de administrare al companiei energetice, acesta este centrat, pe lângă eficientizarea companiei şi sporirea profitabilităţii, pe transformarea Transgaz într-un jucător regional pe transportul gazelor naturale. În acest plan, realizarea interconectărilor joacă un rol central, finanţarea urmând să fie asigurată, într-o proporţie importantă, şi din fonduri europene.

Administratorii Transgaz (Ion Sterian, Petru Văduva, Radu Cernov, Vlad Neacşu şi Bogdan Iliescu) propun acţionarilor consolidarea rolului companiei ca transportator al gazelor naturale pe piaţa energetică europeană şi naţională, ca urmare a cerinţelor UE privind dezvoltarea interconectării cu sistemele similare de transport din ţările vecine, a potenţialului de exploatare a zăcămintelor substanţiale de gaze naturale descoperite în Marea Neagră şi a gazelor de şist în viitor.

Alte obiective investiţionale principale sunt: finalizarea interconectării între sistemele de transport gaze naturale ale României şi Bulgariei pe direcţia Giurgiu – Ruse, crearea condiţiilor tehnice necesare pentru asigurarea fluxurilor de gaze naturale în regim bidirecţional pe interconectarea dintre România şi Ungaria pe direcţia Arad-Szeged, precum şi dezvoltarea afacerii prin optimizarea absorbţiei fondurilor europene şi crearea unei structuri de finanţare eficiente şi flexibile. De asemenea, administratorii vor să continue acţiunile în vederea încheierii acordurilor de dezvoltare a interconectării sistemului naţional de transport al gazelor cu sistemele similare din ţările vecine.

Alte direcţii de acţiune din planul de administrare sunt optimizarea şi eficientizarea sistemelor şi proceselor de management din societate, intensificarea activităţii de proiectare şi cercetare ştiinţifică în domeniul transportului de gaze naturale, reducerea consumului tehnologic, îmbunătăţirea calităţii execuţiei programelor investiţionale de modernizare şi dezvoltare, a programelor de reparaţii, reabilitare şi asigurare a mentenanţei sistemului. Administratorii Transgaz mai au în plan finalizarea implementării sistemului de comandă şi achiziţie date SCADA, dimensionarea optimă a necesarului de resurse umane în raport cu necesităţile reale de activitate şi dezvoltare ale societăţii, optimizarea procesului de controlling bugetar al costurilor.

Compania Transgaz din Mediaş este controlată de Ministerul Finanţelor Publice şi are aproximativ 5.000 de angajaţi. Profitul net al societăţii s-a ridicat anul trecut la 329,3 milioane de lei, iar cifra de afaceri netă la 1,32 de miliarde de lei.

Borza: Avem carenţe în sectorul energetic

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza a declarat că, în sectorul energetic din ţară noastră, există mari carenţe, iar acestea privesc eficienţa energetică şi competitivitatea domeniului.

”Avem preţuri de exploatare foarte mari” comparativ cu alte ţări din Europa, respectiv scheme foarte mari de salariaţi în companiile din domeniu, a afirmat Remus Borza, făcând referire şi la faptul că, în ultimii 20 de ani, România s-a confruntat cu un excedent de producţie în sectorul energetic (12 TWh), provenit din zona de regenerare.

Potrivit avocatului, se impun măsuri pentru stabilizarea şi chiar creşterea consumului de profil. De asemenea, Borza spune că producătorii de energie din România ar trebui să renunţe la investiţii noi şi să prioritizeze investiţiile pentru retehnologizarea capacităţilor existente. Acesta menționează că excedentul de energie nu poate fi consumat sau exportat.

”Oriunde în UE nu suntem competitivi (ca preţ la energie, n.r.), acolo preţul ajunge la 30-32 euro pe MW. Azi am vinde însă ca pâinea caldă în Turcia, unde preţul este de 60 de euro, dar cablul submarin prevăzut în strategia energetică nu a fost realizat”, a mai spus Borza.

La rândul său, Georgeta Neagu, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, a declarat că, pe zona termo, retehnologizarea nu mai este o soluţie, pentru că aceste centrale sunt construite în anii ’60-’70, iar randamentul de producţie este de 30-33%, mult sub nivelul de 58-60% al tehnologiilor de azi.

Platforma OTC, operațională din februarie 2014

Directorul general al Operatorului Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale din România (OPCOM), Victor Ionescu, a declarat că Platforma de tip OTC (over the counter) pentru tranzacţionarea energiei electrice va fi operaţională la 1 februarie 2014.

”Proiectul tranzacţionării la termen de tip OTC a fost aprobat în această vară de ASF şi va fi finalizat în cinci luni. La 1 februarie acest produs va fi pus la dispoziţia participanţilor la piaţă”, a spus Ionescu.

Acesta a subliniat totodată că realizarea unei platforme de tip OTC, în colaborare cu reprezentanţii asociaţiilor furnizorilor de energie, are ca scop principal eliminarea oricărei suspiciuni privind modalitatea în care se face tranzacţionarea la termen.

Șeful OPCOM menționează că bursa de energie electrică de la Bucureşti nu a oferit niciodată preţuri în contradicţie cu preţurile oferite de alte burse din Europa şi a precizat că în primele opt luni ale anului 2013 a fost emise un număr de certificate certificate verzi egal cu volumul de certificate verzi emise pe întregul an 2012.

Ionescu a mai precizat că, în primele opt luni ale anului, au fost emise certificate verzi echivalente cu tot volumul de certificate emise pe toată perioada anului precedent.

Vulpescu: Oferta SNN, succes al brokerilor

Directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Remus Vulpescu, este de părere că oferta publică a companiei Nuclearelectrica (SNN) este un succes comercial al brokerilor, ţinând cont că, din cauza amânării cu câteva luni, condiţiile au fost altele decât cele pentru care a fost pregătită, a declarat marţi, la o conferinţă pe tema liberalizării pieţei energiei.

”Preţul de închidere este bun, sperăm ca acţiunile Nuclearelectrica să închidă anul la un preţ mai mare. Este un succes comercial al brokerilor, pentru că oferta a fost amânată şi acum au fost alte condiţii decât cele pentru care a fost pregătită. În iunie nu exista ameninţarea unui conflict armat în Siria, nu erau disensiunile la nivel politic, nu erau mişcările de stradă din ultima perioadă”, a afirmat Vulpescu.

În opinia acestuia, BVB trebuie să se transforme, trebuie să implementeze cu adevărat Codul de guvernanţă corporativă, pe care, de altfel, îl deţine şi este foarte bun, pentru a atrage mai mulţi investitori.

Nuclearelectrica a obţinut de pe bursă 281,877 milioane de lei, printr-o ofertă publică de acţiuni reprezentând 10% din capitalul social, şi îşi va majora capitalul social cu 312,478 milioane de lei, la această operaţiune participând şi Fondul Proprietatea.

Opinia CE privind regenerabilele, în curând

Comisia Europeană (CE) va transmite autorităţilor române, până săptămâna viitoare, un punct de vedere privind modificarea, la începutul acestui an, a legislaţiei în domeniul energiei din surse regenerabile, care a fost analizată de DG Competition, a anunțat preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, Ionel David.

OUG 88/2011, care avea o aplicabilitate de 20 de ani, a fost modificată după numai un an şi câteva luni prin OUG 57/2013, care a schimbat întregul sistem de promovare a energiei din surse regenerabile.

În opinia lui David, modificarea legislaţiei are ca efect diminuarea drastică a veniturilor producătorilor actuali şi descurajarea intrării pe piaţă a unora noi.

Oficialul asociației este de părere că acest sector este singura industrie a României la vârful mondial, parcul fiind la cel mai înalt nivel tehnologic şi cu o eficienţă considerabilă. Potrivit lui David, după primirea punctului de vedere al CE, până la 1 decembrie 2013 va apărea probabil noua formă a ordonanţei privind energia din surse regenerabile.

De la 1 iulie, Guvernul a decis prin OUG 57/2013 să amâne acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară şi microhidrocentrale, urmând ca acestea să fie recuperate în perioada 2017-2020. Potrivit Executivului, decizia a fost luată în contextul în care contribuţia consumatorilor pentru susţinerea energiei verzi devenise foarte mare, respectiv 10% din factura totală.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc de la 1 iulie doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate. Proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei.

În plus, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a monitorizat piaţa şi a constatat că există o supracompensare a producătorilor de energie verde, Ministerul Economiei a iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern prin care producătorii de energie acreditaţi după intrarea în vigoare a actului normativ vor primi mai puţine certificate verzi, fără să le recupereze ulterior.

ANRE a propus aplicarea acestei prevederi de la 1 ianuarie 2014, însă ministerul susţine că reducerea subvenţiilor trebuie făcută cât mai repede, odată cu aprobarea şi publicarea actului normativ.

din aceeasi categorie