Acasă Economie Peste 10.000 de dosare aprobate în Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

Peste 10.000 de dosare aprobate în Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

de A

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat miercuri, 2 aprilie, o nouă listă cu 10.418 de dosare aprobate de Comitetul de Avizare, în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

”Facem încă un pas important în direcția tranziției verzi, iar AFM continuă să susțină, prin finanțări nerambursabile, gospodăriile din toată țară. De astăzi, peste 10.400 de familii vor putea să-și instaleze panouri fotovoltaice, dar și sisteme de stocare a energiei, prin Programul Casa Verde Fotovoltaice. În perioada următoare, vor fi aprobate și restul dosarelor aferente sesiunii 2024 din cadrul aceluiași program. Consider că este esențial ca aceste instalații să integreze tehnologii care să asigure o eficiență energetică și mai mare. Astfel, AFM vizează implementarea unor programe care să permită românilor achiziționarea de sisteme ce vor transforma casele în gospodării din ce în ce mai eficiente energetic și prietenoase cu mediul”, a afirmat Florin Bănică, președintele AFM.

Finanțarea acordată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de maximum 30.000 de lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția contribuției proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul instituției, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024.

”Peste 10.400 familii sunt cu un pas mai aproape de a folosi și stoca energie curată, verde, prin Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Noii beneficiari se adaugă celor peste 31.250 români care își instalează, începând din februarie, panouri fotovoltaice, dar și sisteme de stocare a energiei electrice”, spune, la rândul său, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Până acum, au fost validați aproximativ 65% din beneficiarii declarați eligibili de către instalatori în sesiunea din 2024 a Programului Casa Verde Fotovoltaice, listele sunt disponibile pe site-ul AFM și vor fi completate pe măsură ce dosarele celor înscriși vor fi analizate de Comitetul de Avizare.

Cu toții primesc o finanțare de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția contribuției proprii de 3.000 lei.

”Fiecare panou instalat înseamnă gospodării din ce în ce mai eficiente energetic și mai prietenoase cu natura, facturi mai mici la electricitate și un mediu mai curat, cu mai puține emisii de carbon. România are potențialul de a deveni un lider în domeniul energiei regenerabile, iar Programul Casa Verde Fotovoltaice joacă un rol esențial în realizarea acestui obiectiv, prin extinderea utilizării, la nivel național, a energiei curate. Cele mai recente date arată că, în ultimii trei ani, numărul prosumatorilor a crescut de 15 ori, capacitatea instalată fiind mai mare decât a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Pe de altă parte, Programul Casa Verde Fotovoltaice înseamnă și noi locuri de muncă generate constant în sectorul instalațiilor fotovoltaice și în industriile conexe (inclusiv pe zona de mentenanță), cu alte cuvinte o contribuție importantă la creșterea economică sustenabilă. Pregătim, la Ministerul Mediului, ediția din acest an a Programului Casa Verde dedicată tuturor românilor care vor să își producă propria energie electrică, prin intermediul panourilor fotovoltaice. Ne propunem să fim și mai ambițioși, să avem un buget record, dar și o susținere separată pentru bateriile de stocare, pentru a veni în sprijinul celor care au fost pionierii României în ceea ce privește folosirea energiei verzi”, adaugă ministrul Mediului.

 

din aceeasi categorie