Experţii în eficiență energetică s-au oprit în ultima vreme la o problemă care a fost numită „sarcina diversă electrică” sau MEL („miscellaneous electrical load”) – procentul tot mai mare al energiei electrice consumată acasă de obiectele care nu sunt încălzite sau sistemele, aparatele mari de răcire, sau cele de iluminat. Mai degrabă, ele sunt un sortiment ciudat de electronice – variind de la acvarii la sisteme de irigaţii.
Multe dintre aceste obiecte nu sunt niciodată oprite complet și astfel consumă energie tot timpul, scrie publicaţia New Zealand Herald, care citează Washington Post. Potrivit Lawrence Berkeley National Laboratory, o „casă tipic americană are patruzeci de produse care consumă în mod constant energie”.
Statul California – care de multe ori a fost înaintea celorlalte state americane în stabilirea normelor de eficiență energetică – va adopta măsuri privind grupul de dispozitive deseori incluse în categoria MEL.
La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia pentru Energie din California (CEC) a lansat un set de proiecte standard care, dacă va fi adoptat, ar crește considerabil eficiența energetică a calculatoarelor și monitoarelor, notează nzherald.co.nz.
„Factorii de decizie politică au devenit conștienți de importanța „sarcinilor electrice diverse” din clădiri și de insuficiența politicilor actuale pentru a le reduce. Acțiunile statului California sunt un pas în direcția cea bună „, a declarat Alan Meier, cercetător principal la Lawrence Berkeley National Laboratory, care studiază MEL.
Regula depășește cu mult sursele misterioase de energie de acasă – calculatoarele de birou, PC-urile, sunt răspândite mai ales în birouri şi în sectorul comercial. Cele mai semnificative schimbări ar fi la aceste PC-uri, și, în special, la cantitatea de energie pe care o consumă când sunt „idle”, în așteptare, „atunci când computerul este pornit, dar nu este utilizat”, a informat comisia.
„Modurile aflate în ”idle” reprezintă cea mai mare oportunitate de a reduce consumul de energie, deoarece computerele consumă aproximativ jumătate din timpul lor în această stare de aşteptare”, a remarcat Comisia pentru Energie din California. De fapt, un studiu făcut pe 125 de calculatoare de birou lansat de CEC anul trecut, realizat de un centru de cercetare (California Plug Load Research Center) de la Universitatea din California, Irvine, a constatat că aceste aparate au petrecut 61% din timpul lor fiind „pornite, dar ca user inactiv”.
Comisia dorește să reducă la jumătate cantitatea de energie folosită de computerele de birou în starea lor inactivă, pentru computerele fabricate din 2018.
„California este primul stat care scrie o regulă în acest sens, un pic înaintea lumii, dar asta e ceea ce face California”, a declarat Mark Cooper, director de cercetare la Federaţia Consumatorului din America și autor al unui raport din februarie 2014 care anunța posibilitatea ca statul să dea o nouă politică în acest sector. Documentul vorbea despre obiectele considerate „dispozitive digitale de uz casnic”, ca parte importantă a consumului de energie din locuinţă, care până în prezent, nu au „fost abordate de standardele de energie”.
Măsura Californiei s-ar putea răsfrânge în industria de calculatoare, având în vedere dimensiunea populației și piețași, de asemenea, prezența unor părți importante ale comunității tech în cadrul statului.
Potrivit Comisiei pentru Energie din California, calculatoarele, monitoarele și afișajele consumă 5% din energia electrică totală a statului – și chiar mai mult în unele clădiri și birouri comerciale, în unde procentul poate urca la 10%. Economiile vor fi destul de mari – comisia estimează reduceri la facturile de electricitate de 340 milioane de dolari numai din reglementările privind computerele.
Cea mai mare parte va veni din reducerea semnificativă a consumului de energie la calculatoarele de tip PC. Laptop-urile sau notebook-urile au tendința de a utiliza mai puțin de jumătate de energie decât desktop-urile, iar tabletele chiar şi mai puţin. Când vine vorba de tablete, din ce în ce mai populare, comisia a spus că „oportunitățile de economisire sunt minime din cauza reglementărilor privind încărcătoarelor de baterii și din cauza presiunii pieței pentru a obține eficiență ridicată în vederea prelungirii duratei de viață a bateriei”.
„PC-urile sunt mari consumatoare de energie în casele noastre și în birouri. Multe dintre ele sunt pornite 24 de ore, şapte zile din sapte „, a declarat Pierre Delforge de la Consiliul de Apărare al Resurselor Naturale.
În plus, PC-urile sunt livrate cu tot cu monitoare, care şi ele consumă energie. Și, cel mai important, în ciuda tendințelor actuale din industrie, PC-urile nu au murit de tot, în parte din cauza rolului lor statornic în birouri. „Vânzările rămân semnificative”, a declarat comisia.
Doug Johnson, vice-preşedinte al politicii de tehnologie la Consumer Electronics Association (CEA), a declarat că este încă studiază propunerea Californiei, dar a menționat că industria a redus deja din proprie iniţiativă consumul de energie. Un studiu recent al CEA a arătat că dispozitivele electronice de larg consum au consumat mai puțină energie în casă în 2013 decât consumau în 2010 – în scădere de la 13,2% din totalul energiei electrice folosite în casă la 12%.
Johnson consideră că o abordare bazată pe standarde de eficiență energetică ar putea să nu se potrivească în industria electronică. „Standardele statice, prin design, pur și simplu nu țin pasul cu piața”, a spus el.
Reprezentantul Federației Consumatorilor din America, Mark Cooper, a susținut însă că statul California trebuie să intervină întrucât PC-urile nu au arătat aceeași progres ca în cazul laptop-urilor și al dispozitivelor mobile foarte eficiente energetic.
„Consumatorul nu pare să îşi dea seama că marele consumator de energie din locuinţa sa este calculatorul său personal. În această situație, producătorul nu are interesul să facă dispozitivul eficient energetic. E un eșec al pieței”, a spus Cooper.


