Vânzările de vacanțe au crescut cu 26% în primele șapte luni ale acestui an, ca urmare a creșterii economice și a faptului că românii au călătorit mai mult decât în anii anteriori, cele mai căutate destinații fiind Grecia și Spania, a declarat Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.
”Lucrurile în plan economic merg destul de bine, românii călătoresc. A fost un an bun, cu vânzări bune. Creșteri sunt la toți touroperatorii. Vedeta a fost Spania, care a crescut foarte mult în ultimii trei ani și cred că și anul viitor va crește. La fel și Grecia. În ceea ce privește Antalya, dacă nu vor fi probleme, estimez o creștere de minim 20% în 2018. Destinația și-a revenit spectaculos din acest an”, a declarat marți Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, unul din cei mai mari touroperatori din România, într-o conferință de presă.
Acesta afirmă că românii au plecat în străinătate mai des decât în anii anteriori și speră ca și anul viitor să meargă ”cel puțin la fel de bine”.
Compania nu mai are în prezent locuri pe litoral, nici pe Bulgaria, iar Antalya a fost o destinație totodată, în pofida problemelor politice cu care se confruntă Turcia.
”Am remarcat o creștere pe early-booking, din acest motiv avem din ce în ce mai puține oferte de last-minute”, adaugă el, potrivit News.ro.
Mai mult, Dubaiul se vinde foarte bine în ultimii ani, mai ales toamna și iarna, de când au fost scoase vizele.
”Pentru această toamnă, destinațiile exotice sunt totodată căutate, între care Mexic, Cuba, Mauritius, Maldive, Hong Kong, Republica Dominicană. La toamnă avem și circuite în Rusia și China. De altfel, ar fi binevenită o cursă directă Tarom între București și Beijing”, adaugă Burcea.
Prețul unui pachet în aceste destinații este de 1.200-1.300 euro.
De asemenea, compania a deschis cinci agenții și va continua să se extindă și în anii vitori.
”Într-o săptămână deschide o agenție la Arad și la Bacău, iar de anul viitor va fi chartere din aceste orașe”, punctează reprezentantul Paralela 45.
Paralela 45 a anunțat marți că lansează două chartere în Laponia, cu plecare din București, pe 19 și pe 23 decembrie. Pachetul pentru cinci zile, cu demipensiune, pornește de la 1.523 de euro de persoană, având inclus transportul cu avionul și cazare patru nopți la hotel de patru stele.
Din capacitatea unui charter de 160 de locuri, s-au rezervat deja 30%, adaugă oficialii Paralela 45.
Excursiile opționale în Laponia, de exemplu safari la fermă de reni, safari cu snowmobilul sau vizită la satul de gheață, pornesc de la 30 de euro de persoană și pot ajunge la 90 de euro, mai spun aceștia.
De asemenea, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) va fi din nou co-organizator al târgului de turism de la Romexpo, ce va avea loc în perioada 16-19 noiembrie.
”Anul trecut, a fost o decizie a comitetului director al ANAT, să nu mai fim organizatori ai evenimentului. Dar s-a revenit recent asupra deciziei și am convenit cu Romexpo să fim din nou coorganizatori și la târgurile din toamnă, cum am fost în ultimii 20 de ani. Unul din motive este că a mers foarte bine vânzarea la târgul din toamna anului trecut”, a declarat Alin Burcea.
Se punea însă problema costurilor, care sunt destul de mari, precizează președintele ANAT.
”Costurile participării la un asemenea târg sunt destul de mari, pentru un touroperator mare, între 10.000 și 25.000 euro pentru cele patru zile de participare la târg. Dar merită, pentru că această investiție este amortizată de vânzările de la târg”, adaugă Burcea, care precizează că vânzările de vacanțe înregistrate la târgul de toamnă de anul trecut de Paralela 45, al cărui proprietar este, au fost de aproximativ 500.000 euro.
El afirmă că reducerile la târgul de turism din acest an vor depăși 30%.


