Acasă EconomieIndustrie O mostră de Broadway în centrul Bucureștiului

O mostră de Broadway în centrul Bucureștiului

de A

teatru Black Friday LoveTeatrul În Culise invită iubitorii artei să „guste” puțin din surprizele stagiunii de toamnă. Joi, 20 august, de la ora 20:00, în mansarda clubului La Scena de pe Calea Călărași, are loc avanpremiera unei parodii veritabile Broadway-like despre paradoxurile dragostei: Black Friday Love.

Black Friday Love vorbește despre dragostea în vremea supermarketului, când există atâtea posibilități încât e mai ușor să arunci la gunoi decât să repari ce-a ieșit prost și s-o iei de la capăt. Probabil singurul spectacol despre dragoste, care reușește să se lipsească de siropoșenii și să-ți prezinte povești de iubire reale, comice și dulci-amărui. O mostră de Broadway adusă în centrul Bucureștiului.

„Ești în căutarea iubirii. Cum procedezi? Ești așteptat la supermarket cu noutăți, oferte și reduceri la dragoste! Într-o obișnuită zi de vineri, când vei ieși să-ți cumperi pâine și lapte, îți vei izbi căruciorul de viitoare, actuale sau foste iubiri… În același timp, într-o realitate paralelă, mai multe povești de iubire se vor naște sau se vor stinge din aceleași motive ordinare care te-au făcut și pe tine să iubești sau să urăști cu toată puterea”, spun organizatorii spectacolului.

Regizat de Cristian Bajora, spectacolul readuce în atenția publicului prospețimea jocului unor frumoși nebuni ai teatrului: Paul Alexandru, Ioana Chelmuș, Florin Frățilă, Andreea Stafie, Alex Vlad și Bianca Mateescu.

Teatrul În Culise îşi propune prin această piesă să pună pe scenă iubirea, accentuând durerile și bucuriile pe care le resimți atunci când ești îndrăgostit.

din aceeasi categorie