Piaţa aurului în primul trimestru al anului, în creştere cu 7%, la 1.053 tone, a fost influenţată de cererea mai mare a băncilor centrale, dar şi de numărul zilelor de bun augur pentru nunţi din India, unde cererea de bijuterii a crescut cu peste 6 tone, arată datele World Gold Council (Consiliul Mondial al Aurului – WGC). Altminteri spus, cererea de aur creşte, pe de o parte, pentru că se cer mai multe bijuterii, iar, pe de altă parte, pentru că mapamondul se pregăteşte de recesiune. În acelaşi timp, România îşi vrea aurul înapoi acasă. Cel mai probabil, pentru a-l utiliza la acoperirea deficitului bugetar.
Cererea de bijuterii din India a crescut de la 119.200.000 grame în primul trimestru al anului trecut, la 125.300.000 grame în acest an. Motivul: perioada nefavorabilă nunţilor s-a terminat la mijlocul lunii ianuarie, iar primul trimestru a avut 21 de zile favorabile nunţilor în calendarul Hindi, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Şi Brexit a avut influenţa sa asupra pieţei aurului, cererea crescând în Marea Britanie cu 58%, la 3,6 tone, cea mai mare valoare din 2012, investitorii căutând, astfel, să se protejeze de efectele ieşirii ţării din UE.
Germania, cea mai mare piaţă a aurului din Europa, a înregistrat o creştere a cererii cu 3%, la 24,1 tone, transmite Mediafax.
Băncile centrale au cumpărat 145,5 tone de aur, acesta fiind cel mai bun prim trimestru din ultimii şase ani. La nivelul băncilor centrale, Rusia a fost cel mai mare cumpărător, cu 55,3 tone de aur achiziţionate în T1, rezervele ruseşti de aur urcând la 2.168,3 tone. Urmează China, cu 33 de tone, iar Ecuador, Turcia, India, Kazakhstan, Qatar şi Columbia au făcut, la rândul lor, achiziţii semnificative.
Aurul, refugiul investitorilor
Aurul, care face faţă cu brio recesiunii mondiale, devine „o plasă de siguranţă” pentru cei care deţin depozite bancare sau pentru investitorii care urmăresc mai mult securizarea portofoliilor împotriva pierderilor, decât anumite randamente. Pe timp de recesiune sau de criză, aurul capătă o popularitate deosebită în rândul investitorilor, care îl privesc drept cea mai sigură alternativă la valutele instabile şi la acţiunile supuse unor oscilaţii majore, fiind o valoare de refugiu. În majoritatea cazurilor, aurul îi ajută pe investitori nu numai să-şi pună la adăpost mijloacele financiare, dar să le şi sporească. De remarcat, de la înfiinţarea Federal Reserve (banca centrală a Statelor Unite), în 1913, dolarul a pierdut aproape 100% din puterea sa de cumpărare, în vreme ce aurul şi-a multiplicat-o de 50 de ori. Acest fapt constituie o mărturie impresionantă cu privire la capacitatea aurului de a-şi prezerva puterea de cumpărare.
Practic, aurul reprezintă “ultimul bastion” în faţa inflaţiei. Cu alte cuvinte, bancherii, care se ocupă, în principal, cu atragerea şi plasarea banilor de hârtie, constată că, pe măsură ce încrederea în moneda fiduciară (n.r. – care are o valoare fictivă, convenţională) scade, aurul îşi demonstrează stabilitatea, aşa cum a făcut-o de-a lungul mileniilor.
Pe fondul creşterii „explozive” a masei monetare, a nevoii de protecţie a investitorilor în faţa inflaţiei şi a riscurilor financiare, precum şi a dorinţei băncilor centrale de a-şi diversifica portofoliul, preţul aurului atinge niveluri impresionante. „Când încrederea în instituţii scade, uitaţi cum creşte încrederea în aur”, declara, cu câţiva ani în urmă, în plină criză mondială, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.
Aurul României la Banca Angliei
România nu urmează exemplul altora şi nu cumpără aur. Din anul 2001, Banca Naţională a României (BNR) a încetat să mai achiziţioneze metalul preţios. Motivele sunt subiective, dar şi obiective. Obiectiv, raportat la nevoi, România are exact atât aur cât îi trebuie pentru ca acesta să constituie un important activ de încredere. Menținerea la Londra a unei părți a rezervei de aur, în custodie la Banca Angliei, similar practicii majorităţii băncilor centrale europene ce deţin rezervă de aur, are ca scop garantarea faptului că există o rezervă de aur disponibilă a fi utilizată ca și colateral în cazul unor operațiuni de finanțare în situații de criză.
În general, băncile centrale nu au ca scop să facă profit din aceste rezerve internaționale, care includ nu doar aurul, ci și valute precum euro, dolari, lire sterline sau alte monede: ele sunt o garanție a faptului că banca centrală și țara respectivă au niște sume cu care să își poată garanta obligațiile de plată pe care le are față de alte țări, iar, în felul acesta, partenerii săi au încredere că acest aur chiar există.
La capitolul subiectiv poate fi dat exemplul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care, în mai multe rânduri, a declarat că “este superstiţios”. “Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal – sunt aici peste 100 de tone -, pentru că sunt superstiţios. De câte ori am trecut peste 100 de tone, România a păţit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone”, spunea, în anul 2013, de exemplu, Mugur Isărescu.
În prezent, stocul de aur al României este de 103.697 de kilograme şi 790 grame, ceea ce plasează România pe poziţia a 34-a în calsamentul privind rezervele de aur, condus de SUA cu peste 8.000 de tone. La Banca Angliei se află circa 60% din rezerva de aur (61 de tone), iar Banca Națională a României plătește 309.000 de lei pentru păstrarea aurului la Londra, potrivit Raportului pe 2017 al BNR, ceea ce echivalează cu aproape 66.000 de euro anual.
De la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice – războaie şi decizii politice -, dar şi de ciclurile de creştere economică.
România avea mai puţin de 15 tone de aur în rezerva BNR la sfârşitul secolului al XIX-lea, imediat după înfiinţarea instituţiei, şi a atins recordul istoric în 1940, când deţinea aproape 140 de tone din metalul preţios, ocupând locul al 12-lea în lume. BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, şi uşor mai puţin decât Japonia, reiese din datele World Gold Council.
Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani şi a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.
Un important punct de inflexiune în această direcţie este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. Astfel, BNR avea mai puţin de 2 tone de aur în 1920, însă rezerva a revenit în următorii cinci ani, pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.
După cel de-Al Doilea Război Mondial urmează o perioadă de trei decenii în care datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council. Raportările reapar, însă, din 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internaţional /FMI). Statul avea atunci rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone.
Rezerva s-a înjumătăţit, însă, în 1987, la 48 de tone, şi a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceauşescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârşitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.
După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menţinută de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent.
În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur s-a situat, la sfârşitul lunii aprilie 2019, la 3,82 miliarde euro.
Bijuteriile nu se ţin la vecini. Unii, însă, le ţin la bancă. Şi plătesc chirie pentru asta!
De ceva vremii, unii oameni politici doresc să repatrieze cea mai mare parte din rezerva de aur.
Potrivit unui proiect de lege al social-democraților, 91,5% din aurul depozitat în străinătate ar urma să fie adus de Banca Centrală înapoi în România. Excepție va face un procent de 5%, dar şi acesta cu condiția ca aurul să fie investit în scopul obținerii de venituri.
Proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae a trecut, recent, de Camera Deputaţilor, cameră decizională.
„Apreciem că se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur, deţinute în tezaurul propriu sau în străinătate, ca parte a rezervelor constituite din aur şi operaţiuni externe. Din informăriile deţinute, în prezent, rezerva de aur constituită de BNR potrivit dispoziţiilor legale, se găseşte în proporţie de 65% în străinătate. Pentru această cantitate de aur, BNR nu mai realizează niciun fel de venituri, ci, dimpotrivă, achită contravaloarea costurilor de depozitare. Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite în ţară”, arată cei doi în expunerea de motive.
După aprobarea proiectului de lege atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor, senatorul Şerban Nicolae a încercat să explice de ce a depus proiectul de lege.
Astfel, întrebat de ce este necesar să repatriem aurul, senatorul PSD a spus: „Dumneavoastră vă ţineţi bijuteriile la vecini? De exemplu, aşa cum dumneavoastră vă ţineţi bijuteriile acasă, nu le ţineţi la vecini şi nici nu plătiţi chirie ca să vi le ţină vecinii, eu cred că suntem în situaţia în care România îşi poate permite să îşi ţină rezerva de aur în propriul teritoriu, în condiţii de siguranţă, să nu mai plătească chirie pentru aşa ceva”.
De remarcat, dacă este vorba despre o cantitate mai mare (aşa cum rezerva de aur a României este mare în comparaţie cu cea a altor state), românii nu-şi ţin bijuteriile acasă, ci la bancă, în căsuţe de valori! Iar pentru aceste căsuţe se plăteşte chirie!
Cel mai probabil, social – democraţii vor să aducă aurul acasă, urmând exemplul italienilor. Recent, vice-premierul Matteo Salvini declara că utilizarea rezervelor de aur ale Italiei pentru acoperirea găurilor din buget ar putea fi o „idee interesantă”.
Cotidianul La Stampa susţine că Guvernul de la Roma analizează posibilitatea utilizării unei părţi din rezerva de aur a ţării, care este păstrată la Banca Centrală a Italiei, pentru a ţine sub control deficitul bugetar în acest an şi a evita o programată majorare a TVA în 2020.
Precedentele tentative ale guvernelor italiene de a taxa rezervele de aur sau de a vinde o parte din aceste rezerve pentru a putea echilibra bugetul au fost oprite de autorităţile europene, pentru că ar submina independenţa Băncii Centrale a Italiei sau ar încălca regulile referitoare la finanţarea publică.
Consiliul Mondial al Aurului (WGC) estimează că, în 2018, rezervele de aur ale Italiei se ridicau la 2.451,8 tone, ceea ce le plasează pe locul al treilea la nivel mondial, după cele ale SUA şi Germaniei.
Execuţia bugetului general consolidat al României, conform datelor operative de execuţie ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP), s-a încheiat pe primul trimestru al anului 2019 cu un deficit de 5,5 miliarde de lei, respectiv 0,54% din PIB. Suma este cu aproape un miliard de euro mai mare decât în T1 2018, când deficitul avea o pondere de 0,47% din PIB. Bugetul României pe anul 2019 a fost construit pe un deficit bugetar de 2,55%. Consiliul Fiscal, însă, calculează un deficit de 3,5% pentru acest an, peste valoarea de referinţă a Uniunii Europene, de 3%.
Aşa că este posibil ca guvernanţii să dorească aducerea aurului în ţară pentru a-l vinde, ca să acopere deficitul bugetar excesiv!
