Ministerul Energiei analizează posibilitatea construirii mai multor hidrocentrale cu acumulare prin pompaj mai mici, pe tot teritoriul ţării, în locul proiectului Tarniţa, cu o capacitate instalată de 1.000 MW, estimat la un miliard de euro, a declarat ministrul Victor Grigorescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.
El a subliniat faptul că, până acum, rezultatele proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti sunt zero, deşi s-au cheltuit trei milioane de euro pentru acesta. „Vom analiza dacă, în locul proiectului Tarniţa, putem construi centrale cu acumulare prin pompaj de puteri mai mici, pe tot teritoriul ţării. Nu există studii încă în acest sens, însă au fost făcute evaluări preliminarii. În prezent, noi studiem posibilitatea să alocăm bani din fonduri europene sau norvegiene pentru ca România să clarifice dacă, unde şi cât ar putea să instaleze în acest tip de centrale. Trebuie să avem alternative pentru o centrală de un miliard de euro, să fie câteva centrale finanţate separat. Ar putea fi finanţate de piaţa bancară”, a susţinut ministrul.
Proiectul centralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti datează din anii 1980 şi presupune o investiţie greenfield de 1.000 de MW, estimată la aproximativ un miliard de euro fără TVA. Centrala va avea scopul de a echilibra sistemul energetic românesc, ziua fiind producător de energie, iar noaptea funcţionând ca un consumator, pompând apa înapoi în lacul de acumulare.
Centrala ar urma să fie localizată în nord-vestul României, la aproximativ 30 kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald. Construcţia centralei Tarniţa-Lăpuşteşti este preconizată a se realiza în 5-7 ani, urmând a fi create peste 4.000 de locuri de muncă, potrivit site-ului dedicat proiectului.
De remarcat, încă din perioada interbelică s-a pus problema construirii unei hidrocentrale la Tarniţa, iar în anii comunismului s-a discutat chiar despre o hidrocentrală cu pompaj.
Un alt proiect „matusalemic” (din punct de vedere al „longevităţii”) este cel al unei alte hidrocentrale cu pompaj, cea de la Islaz, cu o capacitate de 28,8 MW. Despre aceasta se discută tot dinainte de 1990 şi nu se întâmplă nimic, deşi proiectul a tot fost reluat în 2002, în 2009. În 2010 s-a oprit, pentru că s-au descoperit în zonă nişte păsări rare, pescăruşul albastru şi pasărea ogorului, ceea ce înseamnă că acestea trebuie protejate. Directivele europene permit realizarea de investiţii cu rol major economic şi social în ariile protejate, cu obligaţia de a realiza măsuri compensatorii. Ceea ce însemna ca Hidroelectrica să construiască cuiburi artificiale pentru mutarea populaţiei de păsări dincolo de zona vizată pentru construcţia hidrocentralei. Nici Hidroelectrica n-a construit cuiburi, nici autorităţile de mediu nu şi-au dat acordul şi, oricum, proiectul s-a oprit.
Dacă pentru o hidrocentrală cu pompaj de nici 30 MW au apărut atâtea probleme, pentru un număr mult mai mare de astfel de centrale hidroelectrice problemele vor fi, cel mai probabil, mult mai mari, iar acordurile de mediu, practic, imposibil de obţinut!
