Președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, vine cu o soluție ce ar putea reduce prețul final al energiei și, în consecință, și factura: comunitățile energetice. Sunt destul de multe zone izolate în țară, în care sunt construite mai multe case. Și aceste case ar trebui racordate la curent electric (cel puțin atunci când sunt mai multe într-o arie mai mică), dar întreținerea și mentenanța echipamentelor sunt foarte costisitoare, iar costurile se regăsesc în tariful de distribuție, componentă a prețului final al energiei și al facturii. Pe de altă parte, AEI derulează, de cinci ani, un proiect, ”Energie pentru viață”, prin care aduc lumină în casele izolate. Cea de-a XI-a ediție a proiectului este susținută integral de ENGIE Romania.
”Cred că o soluție ar fi ca, în aceste zone, să se constituie comunități energetice din cele câteva case existente. Locuitorii poate ar primi și ajutor de la stat ca să-și monteze panouri fotovoltaice și baterii, astfel încât n-ar mai avea nevoie de energie din rețea. Astfel, rețeaua s-ar desființa, pentru că nimeni nu ar mai utiliza-o. Ceea ce ar reduce factura la toată lumea! Cei din comunitățile energetice ar avea curent gratis. Operatorii de distribuție n-ar mai trebui să întrețină rețele lungi, cu utilizatori puțini, adică n-ar mai cheltui bani pentru acestea, ceea ce ar conduce la diminuarea tarifului de distribuție. Cum tariful de distribuție este o parte importantă din prețul final al energiei și, în consecință, din factură, înseamnă că desființarea rețelelor și apariția comunităților energetice în zonele izolate ar conduce și la diminuarea facturilor consumatorilor din zonă”, a spus Dumitru Chisăliță.
Declarațiile au fost făcute cu ocazia electrificării unor case din cătune aparținând comunei Padeș, jud. Gorj.
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) a electrificat în şase ani aproape 100 de case în 38 de cătune şi, probabil, într-o lună, după ce va mai obţine fonduri, va electrifica încă zece case în Munţii Cernei, în comuna Padeş.
„Noi suntem la a 11-a ediţie a proiectului ‘Energie pentru Viaţă’. Suntem în munţi Cernei, judeţul Gorj, comuna Padeş. În această săptămână, am reuşit să electrificăm zece case în trei cătune pe care le are această comună. Suntem în situaţia de a fi astăzi într-o casă unde găsim şapte copilaşi care n-au văzut până astăzi ce înseamnă un bec, n-au ştiut ce înseamnă să apeşi un întrerupător, cu atât mai puţin putem să vorbim de a vedea un desen animat, de a vedea ceva cu care copiii pe care îi ştim noi sunt foarte obişnuiţi şi există o chestiune pe care nici nu o mai bagă în seamă: să iei telecomanda, să aprinzi televizorul e o chestie de normalitate. Oamenii ăştia nu înţeleg, nu ştiu, pentru ei totul este o noutate, pentru ei este o renaştere, aşa cum şi pentru noi a fost o idee foarte importantă să venim în Padeş, pentru că încercăm în fiecare an să găsim un laitmotiv pentru care să convingem autorităţile din România că ceea ce se întâmplă cu aceste case neelectrificate nu este o situaţie individuală, nu este doar o excepţie. Reprezintă un flagel. Este absurd ca în secolul 21 să nu poţi să garantezi accesul, pe care inclusiv Constituţia îl garantează, la energie”, a transmis Chisăliţă, după finalizarea montării unui sistem de panouri electrice pe o casă.
Proclamaţia pentru Electrificarea Ultimelor Case din România
Preşedintele AEI a lansat, totodată, la Padeş, Proclamaţia pentru Electrificarea Ultimelor Case din România, pe care speră să o audă şi autorităţile decidente, în condiţiile în care mai sunt 5.600 de case în România care nu au curent electric.
Reamintim, în anul 1821, tot la Padeș, Tudor Vladimirescu a citit Proclamația de la Padeș, care a marcat începutul revoluției.
„Am venit la Padeş lansând Proclamaţia de Electrificare a Caselor, pentru că, în 1821, ceea ce înseamnă modernizarea României a plecat de aici, de la Padeş, a plecat de la Proclamaţia de la Padeş, a plecat de la prima idee care a existat vreodată pe aceste teritorii, că norodul este cel care trebuie să dicteze, iar conducătorii trebuie să-şi asume responsabilităţile de lideri şi a face ca acest norod să beneficieze de un minim necesar. Credem că Proclamaţia pe care o lăsăm astăzi de la Padeş, de electrificare, ar trebui să fie – noi sperăm să fie – auzită de autorităţi pentru că a electrifica cele 5.600 de case care mai sunt în România înseamnă o sumă foarte mică la nivelul autorităţilor. E adevărat că este o sumă foarte mare dacă ne gândim la ceea ce facem noi, dar credem că se poate şi credem că semnalul de alarmă pe care îl tragem trebuie să fie unul de aşa natură încât chiar să mişte lucrurile”, a explicat Dumitru Chisăliţă.
Şeful AEI a subliniat că asociaţia a lansat în urmă cu şase ani acest proiect de electrificare a caselor izolate, iar anul acesta probabil că se va depăşi suta de case care au acum curent electric.
„Proiectul a plecat de la o serie de întâmplări pe care le-am avut la nivel personal în România, în munţi, vizavi de această lipsă a energiei electrice din foarte multe imobile. Până la momentul de faţă, inclusiv cu ce am făcut aici, avem 38 de cătune pe care le-am electrificat. Avem undeva la 97 de case. Ne vom întoarce după ce vom mai obţine nişte bani, probabil într-o lună, să mai electrificăm încă zece case în această zonă. Deci, anul acesta vom depăşi suta de case electrificate de asociaţie în şase ani, o acţiune prin care, repet, nu avem pretenţia de rezolvare a problemei României. Avem în schimb pretenţia de a trage un semnal, un semnal foarte puternic, că şi oamenii aceştia sunt până la urmă români şi fac şi ei parte din norodul României şi trebuie şi ei ajutaţi, şi nu abandonaţi”, a arătat specialistul în energie.
Costurile asociate proiectului pentru electrificarea unei case sunt în jur de 5.000 de euro.
„Aceasta este proclamaţia de la Padeş, de a înţelege că această problemă nu este o problemă a unei asociaţii, este o problemă a unei Românii, este problema tuturor românilor şi nu trebuie să întoarcem capul, nu trebuie să închidem ochii, nu trebuie să ne facem că nu ştim. Trebuie să recunoaştem că, da, este o mare problemă, că suntem unici în Europa şi din acest punct de vedere. Suntem unici din nou într-un mod al ultimului loc pe care îl ocupăm, iar a merge mai departe, a fi într-adevăr într-o Românie care ţine capul sus, aceasta trebuie să fie realizată ţinând seama şi de aceste greutăţi care există: mii de case, mii de copii, mii de oameni care stau în întuneric, la lumina lumânării sau a lămpii cu petrol”, a spus reprezentantul asociaţiei.
În ceea ce priveşte durata procesului de electrificare a unei case, aceasta poate fi de câteva luni, chiar jumătate de an.
„Luni, luni, în situaţia în care reuşim să obţinem bani, pentru că sunt şi situaţii în care ajungem, facem proiectul, ne întoarcem cu devizul şi nu reuşim să obţinem bani. Unul dintre cele mai tragice situaţii a fost acum patru ani, eram în Munţii Vrancei, când am mers şi am făcut proiectele undeva în luna martie. Ne-am străduit să obţinem bani, i-am obţinut şi ne-am putut întoarce să punem panourile abia undeva în luna octombrie, adică au fost cam şase luni. Într-una dintre case stăteau două persoane – mama şi fiica. Bunica avea 87 de ani, fiica avea 62 – 63 de ani. Bunica a murit până ne-am întors noi cu panourile şi ne povestea fiica ei, care a rămas singură, că pe patul de moarte ultimele cuvinte ale mamei ei au fost: ‘N-au mai venit băieţii ăia să ne pună lumină'”, a relatat Chisăliţă.
El a atras atenţia că în cazul acestui proiect de electrificare a caselor este o problemă în a apela la fonduri europene.
„Nu că nu putem să le atragem. Există, practic, o problemă reală. Situaţia aceasta a caselor fără energie electrică este cvasinecunoscută, atât la nivelul autorităţilor române, cât şi la nivelul Bruxelles-ului. Ca atare, toate proiectele care au fost făcute pentru finanţare au plecat de la ideea fie a consumatorului vulnerabil, din perspectiva banilor – nu poate să îşi plătească factura -, fie şi din perspectiva reducerii emisiilor de dioxid de carbon. OK, nu poate să-şi plătească factura, dar să-l ajutăm cu un sistem care practic îl scoate din sărăcie, dar în acelaşi timp reduce şi amprenta de carbon. În cazul acesta, culmea, noi ajungem în situaţia în care dacă electrificăm, creştem amprenta de carbon, nu o scădem. Şi atunci pur şi simplu aceste case nu se încadrează pe tipul de fonduri care există în momentul de faţă pentru că nu îndeplineşte acest indicator de performanţă, de a reduce emisiile de carbon. Momentul în care vii cu aceste echipamente care se fac cu emisii de carbon: că topim aluminiul, că îl prelucrăm, că îl tăiem, că facem sticlă, toate sunt procese care generează emisii de carbon. Punându-le, creştem amprenta de dioxid de carbon, n-o scădem, şi atunci, din această perspectivă, nu se încadrează în obţinerea de fonduri europene”, a precizat acesta.
AEI și ENGIE aduc lumină în casele românilor
Asociația Energia Inteligentă, alături de partenerul său, ENGIE Romania, implementează cea de-a XI-a ediție a proiectului ”Energie pentru Viață”, care va asigura acces la energie electrică pentru 26 de gospodării izolate situate în 9 cătune din județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea, prin instalarea unor sisteme fotovoltaice. Prima fază a proiectului a fost deja finalizată, odată cu electrificarea a 10 gospodării din județul Gorj. Locuințele beneficiare nu au fost niciodată conectate la rețeaua de energie electrică și nu aveau șanse reale de a fi racordate în viitorul apropiat.
Conform ”Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER), întocmit în aprilie 2024, care cuprinde inventarierea locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică din România, în județul Gorj există 47 de gospodării fără energie locuite permanent, în județul Mehedinți numărul acestora este de 32, iar pentru județul Vâlcea au fost identificate 7 astfel de case.
”Accesul la energie electrică nu ar trebui să fie un privilegiu, ci o normalitate pentru fiecare casă din România. În spatele celor 26 de case incluse în această ediție a proiectului Energie pentru Viață sunt tot atâtea povești de viață, ale unor oameni pentru care energia electrică înseamnă mai mult decât lumină; înseamnă siguranță, sănătate, educație, demnitate și șansa la o viață normală. Uneori, această intervenție poate schimba viitorul unei familii și chiar al unei întregi comunități. Ne bucurăm să susținem un proiect care demonstrează că energia poate schimba vieți și poate reda speranța acolo unde este cea mai mare nevoie de ea”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, într-un comunicat de presă.
Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România a fost elaborat, cu sprijinul Ministerului Energiei ca instrument de măsurare a gradului de sărăcie energetică extremă din țara noastră și reprezintă un pas important spre eradicarea acestui fenomen deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul ”Energie pentru viață”. RENGEER a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 cu vârste de până în 18 ani. Îngrijorător este faptul ca 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme. Mai mult, 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană și gospodărie în România, ceea ce ar face dificilă plata energiei electrice consumate. De asemenea, în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, iar pentru 10% nu există drumuri de acces.
Cea de-a unsprezecea ediție ”Energie pentru Viață” este susținută integral de compania ENGIE Romania.


